Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 25:32


25:32 "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască". În veacurile de întuneric dinaintea venirii lui Hristos, conducătorul divin trecuse uşor peste idolatria păgânilor; dar acum, prin Fiul Său, El trimisese oamenilor lumina adevărului; şi El aştepta din partea tuturor pocăinţă spre mântuire, nu numai din partea celor săraci şi umili, ci şi din partea mândrilor filozofi şi a prinţilor pământului. "Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi". Când Pavel a amintit despre învierea Lui din morţi, "unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: 'Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată'".