Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 21:19


21:19 Petru a istorisit tâlcuirea lămurită a acestor cuvinte care îi fuseseră date aproape imediat prin porunca de a merge la sutaş şi a-l învăţa în credinţa lui Hristos. Solia aceasta arată că Dumnezeu nu caută la faţă, ci primeşte şi recunoaşte pe toţi aceia care se tem de El. Petru le-a vorbit despre uimirea lui atunci când, în timp ce rostea cuvintele adevărului celor adunaţi în casa lui Corneliu, a fost martor cum Duhul Sfânt a pus stăpânire pe ascultătorii săi, atât pe cei dintre Neamuri, cât şi pe cei dintre iudei. Aceeaşi lumină şi slavă care se reflecta asupra iudeilor circumcişi strălucea acum şi pe feţele celor necircumcişi dintre Neamuri. Aceasta era avertizarea din partea lui Dumnezeu ca Petru să nu socotească pe unul mai prejos decât pe altul; căci sângele lui Hristos poate curăţi de orice mânjitură.