20:1 Cap. 18 - Predicarea printre păgâni
20:2 Din Antiohia Pisidiei, Pavel şi Barnaba s-au dus la Iconia. În acest loc, ca şi în Antiohia, ei şi-au început lucrarea în sinagoga celor de neam cu ei. Rezultatul a fost o mare biruinţă; "o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut". Dar în Iconia, ca şi în alte părţi unde au lucrat apostolii, "iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor".
20:3 Totuşi, apostolii nu au fost abătuţi de la însărcinarea lor; căci mulţi au primit Evanghelia lui Hristos. Cu toată împotrivirea, invidia şi prejudecata, ei şi-au continuat lucrarea "şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul"; şi Dumnezeu "adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor". Aceste dovezi ale aprobării divine au avut o puternică influenţă asupra acelora ale căror minţi au fost deschise convingerii, iar convertiţii la Evanghelie se înmulţeau.
20:4 Popularitatea crescândă a soliei duse de apostoli a umplut pe necredincioşii iudei de invidie şi ură şi ei s-au hotărât ca să oprească de îndată lucrarea lui Pavel şi a lui Barnaba. Folosindu-se de rapoarte false şi exagerate, ei au făcut ca autorităţile să se teamă că întreaga cetate era în primejdie de a fi întărâtată la răscoală. Ei au declarat că mulţi se alăturau apostolilor şi au sugerat gândul că prin aceasta se urmăreau planuri ascunse şi primejdioase.
20:5 Ca urmare a acestor învinuiri, ucenicii au fost în repetate rânduri aduşi înaintea autorităţilor; însă apărarea lor a fost atât de lămurită şi mişcătoare şi prezentarea învăţăturii lor atât de liniştite şi pe înţeles, încât a exercitat o puternică influenţă în favoarea lor. Deşi judecătorii aveau prejudecăţi împotriva lor, datorită declaraţiilor false pe care le auziseră, totuşi nu au îndrăznit să-i osândească. Ei nu puteau decât să recunoască faptul că învăţăturile lui Pavel şi ale lui Barnaba ţinteau să facă pe oameni virtuoşi, cetăţeni supuşi legilor, şi că morala şi ordinea cetăţii ar fi sporit dacă ar fi fost primite adevărurile propovăduite de apostoli.
20:6 Datorită împotrivirii pe care au întâmpinat-o ucenicii, soliei adevărului s-a făcut o mare publicitate; iudeii au văzut că străduinţele lor de a spulbera lucrarea noilor învăţători a avut ca rod tocmai o adăugare a multora la noua credinţă. "Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii".
20:7 Mai marii iudeilor erau atât de înfuriaţi din pricina întorsăturii pe care o luaseră lucrurile, încât s-au hotărât să-şi atingă scopul prin violenţă. Întărâtând pornirile cele mai josnice ale unei
20:8 mulţimi neştiutoare şi gălăgioase, ei au reuşit să dea loc la o tulburare pe care au atribuit-o învăţăturii date de ucenici. Prin această falsă învinuire, ei nădăjduiau să câştige ajutorul judecătorilor în scopul împlinirii planurilor lor. Ei au hotărât să nu dea apostolilor nici o ocazie de a se apăra, făcând ca mulţimea să intervină împroşcând cu pietre pe Pavel şi pe Barnaba, punând în felul acesta capăt lucrării lor.
20:9 Prietenii apostolilor, deşi necredincioşi, i-au avertizat cu privire la planurile răutăcioase ale iudeilor şi au stăruit de ei să nu se expună, fără să fie nevoie, furiei gloatei, ci mai bine să-şi scape viaţa. Prin urmare, Pavel şi Barnaba au plecat în taină din Iconia, lăsându-i pe credincioşi să ducă mai departe ei singuri, pentru o vreme, lucrarea de acolo. Însă niciodată ei nu au părăsit acest loc pentru totdeauna, ci şi-au propus să se întoarcă, după potolirea tulburării, şi să-şi desăvârşească lucrarea începută.
20:10 În fiecare veac şi în orice loc, solii lui Dumnezeu au fost chemaţi să întâmpine o cruntă împotrivire din partea acelora care, cu bună ştiinţă, aleg să lepede lumina cerului. Deseori, prin prezentări greşite şi prin minciuni, vrăjmaşii Evangheliei în aparenţă au biruit, închizând uşile prin care solii lui Dumnezeu ar fi putut ajunge la oameni. Însă aceste uşi nu pot rămâne pentru totdeauna închise; şi, adesea, când slujitorii lui Dumnezeu s-au întors după o vreme spre a-şi relua lucrul, Domnul a lucrat cu putere pentru ei, făcându-i în stare să realizeze momente de amintiri spre slava Numelui Său.
20:11 Alungaţi de persecuţie din Iconia, apostolii au mers la Listra şi Derbe, în Licaonia. În mare măsură, aceste oraşe erau locuite de nişte oameni păgâni şi superstiţioşi, însă printre
20:12 ei erau şi unii gata să asculte şi să primească solia Evangheliei. În locurile acestea, cum şi în ţinutul înconjurător, s-au hotărât apostolii să lucreze, sperând să evite prejudecata şi prigoana iudeilor.
20:13 La Listra, nu era nici o sinagogă a iudeilor, deşi locuiau câţiva iudei în oraş. Mulţi dintre locuitorii din Listra se închinau într-un templu dedicat lui Jupiter. Când Pavel şi Barnaba s-au arătat în oraş şi, strângând pe locuitorii oraşului în jurul lor, le-au explicat adevărurile simple ale Evangheliei, mulţi au căutat să pună în legătură aceste învăţături cu credinţa lor superstiţioasă şi închinarea la Jupiter.
20:14 Apostolii s-au străduit să împărtăşească acestor idolatri cunoştinţa despre Dumnezeul Creator şi despre Fiul Său, Mântuitorul neamului omenesc. Mai întâi, ei le-au îndreptat atenţia către lucrurile minunate ale lui Dumnezeu - soarele, luna şi stelele, frumoasa rânduială în care se succed anotimpurile, munţii cu crestele înzăpezite, pomii cei mândri şi înalţi, cum şi alte felurite minuni ale naturii - care arată o înţelepciune mai presus de a fi cuprinsă de mintea omenească. Prin aceste lucrări ale Atotputernicului, apostolii au condus mintea păgânilor la meditare asupra marelui Conducător al universului.
20:15 Lămurindu-le aceste adevăruri fundamentale cu privire la Creator, apostolul a vorbit celor din Listra despre Fiul lui Dumnezeu, care a venit din ceruri în lumea noastră, fiindcă i-a iubit pe fiii oamenilor. Ei le-au vorbit despre viaţa şi lucrarea Sa, despre lepădarea Lui de către aceia pe care venise să-i salveze, despre judecata şi răstignirea Sa, cum şi despre învierea şi înălţarea Sa la ceruri, unde slujeşte ca Mijlocitor pentru om. Astfel, în spiritul
20:16 şi puterea lui Dumnezeu, Pavel şi Barnaba au predicat Evanghelia în Listra.
20:17 Odată, pe când Pavel vorbea oamenilor despre lucrarea lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi şi suferinzi, el a văzut printre ascultătorii săi pe un olog, ai cărui ochi erau aţintiţi asupra lui şi care a primit şi a crezut cuvintele sale. Inima lui Pavel a simţit iubire pentru omul acesta suferind, la care "a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit". În faţa mulţimii idolatre, Pavel a poruncit ologului să se ridice în picioare. Până aici, suferindul nu fusese în stare să se ridice; dar acum, a ascultat de îndată porunca lui Pavel şi, pentru prima dată în viaţa sa, a stat pe picioarele lui. Împreună cu acest efort al credinţei a venit şi putere şi el, care fusese olog, a sărit "şi a început să umble".
20:18 "La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba liconiană: 'Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc'". Aceste cuvinte erau în legătură cu o tradiţie a lor, că zeii vizitau câteodată pământul. Pe Barnaba l-au numit Jupiter, tatăl zeilor, din pricina înfăţişării sale ce insufla respect, a purtării lui demne, cum şi din pricina blândeţii şi a bunăvoinţei exprimate pe faţa lui. Pe Pavel l-au crezut a fi Mercur, "pentru că mânuia cuvântul", plin de râvnă şi activ, cum şi elocvent în cuvinte de avertizare şi îndemnare.
20:19 Cei din Listra, grabnici să-şi arate recunoştinţa, au stăruit pe lângă preotul lui Jupiter ca să dea cinste apostolilor; şi el "a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele". Pavel şi Barnaba, care căutaseră un loc retras unde să se odihnească, nu ştiau nimic de
20:20 aceste pregătiri. Dar, în curând, atenţia le-a fost atrasă de sunete de instrumente muzicale şi de strigătele pline de înflăcărare ale unei mari mulţimi, care venise la casa unde stăteau ei.
20:21 Când apostolii au înţeles cauza acestei vizite şi a agitaţiei ce o însoţea, "şi-au rupt hainele" şi "au sărit în mijlocul norodului", în speranţa de a opri faptele lor. Cu un glas puternic şi răsunător, care se ridica deasupra strigătelor norodului, Pavel a cerut să fie ascultat şi, de îndată ce tumultul a încetat, el a spus: "Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul Cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s-au lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie".
20:22 Cu toată hotărâta tăgăduire a apostolilor, că ei ar fi divini, şi cu toată străduinţa lui Pavel de a îndrepta minţile oamenilor către adevăratul Dumnezeu, ca fiind Singurul care este vrednic de închinare, a fost aproape cu neputinţă să-i abată pe păgâni de la gândul lor de a le aduce sacrificii. Atât de puternică fusese credinţa acestor oameni - că ei erau în adevăr zei - şi atât de puternică înflăcărarea lor, încât erau îndărătnici în a-şi recunoaşte greşeala. Raportul ne spune că de abia au putut fi împiedicaţi de la acţiunea lor..
20:23 Locuitorii din Listra susţineau că ei văzuseră cu ochii lor puterea miraculoasă a apostolilor.
20:24 Ei văzuseră un olog, care niciodată mai înainte nu fusese în stare să meargă, ajuns să se bucure de o deplină sănătate şi putere. Numai după o puternică lucrare de convingere din partea lui Pavel şi o amănunţită lămurire cu privire la însărcinarea sa şi a lui Barnaba, ca reprezentanţi ai Dumnezeului cerului şi ai Fiului Său, marele Tămăduitor, oamenii s-au înduplecat să renunţe la planurile lor.
20:25 Lucrarea lui Pavel şi a lui Barnaba la Listra a fost dintr-o dată împiedicată de răutatea unor "iudei veniţi din Antiohia şi Iconia", care, aflând despre succesul lucrării apostolilor printre iconieni, s-au hotărât să-i urmărească şi să-i prigonească. Ajungând la Listra, iudeii aceştia au izbutit repede să insufle oamenilor aceeaşi amărăciune de spirit la care îi mâna mintea lor. Prin relatări neadevărate şi calomniere, cei care până nu de mult îi socotiseră pe Pavel şi Barnaba ca fiinţe divine au ajuns să creadă că, de fapt, apostolii erau mai răi decât ucigaşii şi că meritau moartea.
20:26 Dezamăgirea pe care au suferit-o cei din Listra, neîngăduindu-li-se privilegiul de a aduce sacrificii apostolilor, i-a pregătit să se întoarcă împotriva lui Pavel şi Barnaba cu o înflăcărare aproape la fel cu aceea cu care îi proslăvise ca zei. Întărâtaţi de iudei, ei au făcut planul de a-i ataca pe apostoli. Iudeii îi îndemnau să nu-i îngăduie lui Pavel nici o ocazie de a vorbi, afirmând că, dacă ei aveau să-i ofere acest privilegiu, el va vrăji norodul.
20:27 În curând, planurile ucigaşe ale vrăjmaşilor Evangheliei au fost aduse la îndeplinire. Supunându-se influenţei răului, cei din Listra au ajuns stăpâniţi de o furie satanică şi, prinzându-l pe Pavel,
20:28 l-au împroşcat cu pietre fără nici o milă. Apostolul a crezut că-i sosise sfârşitul. Martiriul lui Ştefan, cum şi partea crudă pe care el însuşi o avusese cu acea ocazie i-au revenit viu în minte. Plin de vânătăi şi zdrobit de durere, el a căzut la pământ, iar gloata înfuriată l-a "târât afară din cetate, crezând că a murit".
20:29 În acest ceas întunecos al încercării, grupa de credincioşi din Listra, care prin lucrarea lui Pavel şi a lui Barnaba au fost convertiţi la credinţa lui Isus, au rămas sinceri şi statornici. Împotrivirea lipsită de raţiune şi crunta prigoană din partea vrăjmaşilor lor au slujit numai ca să întărească credinţa acestor fraţi devotaţi; acum, în faţa primejdiei şi a batjocurii, ei şi-au dovedit sinceritatea, adunându-se întristaţi în jurul trupului aceluia pe care îl socoteau mort.
20:30 Nu mică le-a fost însă surpriza când, în mijlocul bocetelor lor, apostolul şi-a ridicat deodată capul şi a sărit în picioare cu cuvinte de laudă pe buze la adresa lui Dumnezeu. Pentru credincioşi, această neaşteptată revenire a servului lui Dumnezeu a fost privită ca o minune a puterii divine şi a părut că pune sigiliul cerului asupra schimbării credinţei lor. Ei s-au bucurat cu o fericire de nedescris şi L-au lăudat pe Dumnezeu cu o credinţă reînnoită.
20:31 Printre cei convertiţi din Listra şi care au fost martori oculari ai suferinţelor lui Pavel, era şi unul care după aceea avea să ajungă un însemnat lucrător pentru Hristos şi care avea să împartă cu apostolul greutăţile şi bucuriile lucrării de pionier în câmpuri grele. Acesta era un tânăr cu numele Timotei. Când Pavel a fost târât afară din cetate, acest tânăr ucenic era printre aceia care au stat lângă trupul lui ce părea fără viaţă şi care l-a văzut
20:32 ridicându-se plin de vânătăi şi acoperit cu sânge, dar cu cuvinte de laudă pe buzele lui, fiindcă i se îngăduise să sufere pentru Hristos.
20:33 În ziua următoare împroşcării lui Pavel cu pietre, ucenicii au plecat spre Derbe, unde lucrarea lor a fost binecuvântată şi multe suflete au fost conduse să-L primească pe Hristos ca Mântuitor. Dar, "după ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici", nici Pavel şi nici Barnaba nu s-au mulţumit să înceapă lucrarea în vreun loc fără a întări credinţa convertiţilor pe care fuseseră nevoiţi ca, pentru o vreme, să-i lase singuri în locurile unde lucraseră de curând. Şi astfel, fără teamă de primejdie, "s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă". Mulţi primiseră vestea cea bună a Evangheliei şi s-au expus astfel batjocurii şi împotrivirii. Pe aceştia apostolii au căutat să-i întărească în credinţă, pentru ca lucrarea făcută să dăinuiască.
20:34 Ca un important factor în creşterea spirituală a noilor convertiţi, apostolii i-au înconjurat cu multă grijă, ocrotindu-i la adăpostul rânduielilor Evangheliei. În mod cuvenit, au fost organizate biserici pretutindeni, în Iconia şi Pisidia, unde erau credincioşi. În fiecare biserică, au fost aleşi slujbaşi şi stabilite rânduieli şi ordine de comportare în vederea împlinirii tuturor lucrărilor de care depindea buna stare spirituală a credincioşilor.
20:35 Aceasta era potrivit planului Evangheliei de a uni într-un corp pe toţi credincioşii în Hristos, şi Pavel avea grijă să aducă acest plan totdeauna la îndeplinire în lucrarea sa. Cei care în
20:36 vreun loc erau conduşi, prin lucrarea sa, să primească pe Hristos ca Mântuitor, erau la timpul cuvenit organizaţi într-o biserică. Chiar şi atunci când credincioşii erau puţini la număr, el făcea acest lucru. În felul acesta, creştinii erau învăţaţi să se ajute unul pe altul, amintindu-şi făgăduinţa: "Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mat. 18,20).
20:37 Şi Pavel nu uita bisericile astfel întemeiate. Grija de aceste biserici dăinuia în mintea lui ca o povară mereu crescândă. Oricât de mică ar fi fost grupa, ea era totuşi obiectul continuei lui purtări de grijă. Cu multă gingăşie, el veghea asupra bisericilor mai mici, dându-şi seama că ele aveau nevoie de o grijă deosebită, pentru ca membrii lor să poată fi pe deplin întemeiaţi în adevăr şi învăţaţi să depună sforţări stăruitoare şi neegoiste pentru cei din jurul lor.
20:38 În toate străduinţele lor misionare, Pavel şi Barnaba au căutat să urmeze exemplul lui Hristos, de sacrificiu de bună voie şi de lucrare credincioasă şi plină de râvnă pentru suflete. Cu o vedere limpede, zeloşi şi neobosiţi, ei nu luau în seamă obiceiurile lor sau confortul personal, ci, cu o grijă plină de rugăciune şi cu neîncetată activitate, ei semănau sămânţa adevărului. Şi o dată cu semănarea seminţei, apostolii se îngrijeau să dea tuturor acelora care luau poziţie pentru Evanghelie îndrumarea practică ce era de o nespusă valoare. Acest spirit zelos şi plin de temere sfântă lăsa în minţile noilor ucenici o impresie dăinuitoare cu privire la importanţa soliei Evangheliei.
20:39 Când bărbaţi promiţători şi capabili erau convertiţi, ca în cazul lui Timotei, Pavel şi Barnaba îşi dădeau toată stăruinţa
20:40 ca să le arate nevoia de a lucra în via Domnului. Şi, când apostolii plecau spre a merge în alt loc, credinţa acestor oameni nu scădea, ci, dimpotrivă, creştea mai mult. Ei fuseseră învăţaţi în mod credincios cu privire la calea Domnului şi li se arătase cum să lucreze neegoist, zelos şi stăruitor pentru salvarea semenilor lor. Această atentă instruire a noilor convertiţi era un important factor în remarcabilul succes care însoţea pe Pavel şi Barnaba în lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei în ţările păgâne.
20:41 Prima călătorie misionară se apropia cu grăbire de încheiere. Încredinţând Domnului noile biserici organizate, apostolii au mers în Pamfilia, "au vestit Cuvântul în Perga şi s-au pogorât la Atalia. De acolo, au mers cu corabia la Antiohia".