19:1 Cap. 17 - Soli ai Evangheliei
19:2 Trimişi de Duhul Sfânt", Pavel şi Barnaba, după ce au fost întăriţi prin binecuvântare de către fraţii din Antiohia, "s-au coborât în Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru". În felul acesta şi-au început apostolii prima lor călătorie misionară.
19:3 Cipru era unul din locurile în care au fugit credincioşii din Ierusalim din pricina prigonirii care a urmat după moartea lui Ştefan. Din Cipru veniseră unii la Antiohia şi "au propovăduit Evanghelia" (Fapte 11,20). Chiar Barnaba era "de neam din Cipru" (Fapte 4,36) şi acum, el împreună cu Pavel şi însoţiţi şi de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă.
19:4 Mama lui Marcu era o convertită la religia creştină şi casa ei din Ierusalim era un loc de adăpost pentru ucenici. Acolo, ei erau totdeauna siguri că găsesc o primire bună şi odihnă potrivită. Cu ocazia unei vizite făcute în
19:5 casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel şi lui Barnaba să-i însoţească în călătoria lor misionară. El simţea binecuvântarea lui Dumnezeu în inima sa şi dorea mult să se consacre pe deplin lucrării slujirii Evangheliei.
19:6 Ajungând la Salamina, apostolii "au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor" După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul - căci aşa se tâlcuieşte numele lui - le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă".
19:7 Nu fără luptă cedează Satana în faţa lucrării de întemeiere a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Puterile răului sunt mereu la lucru într-o luptă neîncetată împotriva instrumentelor alese pentru răspândirea Evangheliei şi aceste puteri ale întunericului sunt în mod deosebit la lucru atunci când adevărul este vestit înaintea oamenilor cu vază şi de o integritate deplină. Aşa a fost cazul atunci când Sergius Paulus, guvernatorul Ciprului, asculta solia Evangheliei. Guvernatorul trimisese după apostoli, pentru a fi învăţat cu privire la solia pe care ei veniseră să o aducă; atunci, puterile răului au căutat ca, prin îndemnurile vrăjitorului Elima, să-l abată de la credinţă şi astfel să zădărnicească planul lui Dumnezeu.
19:8 În felul acesta, vrăjmaşul înfrânt lucrează spre a păstra în rândurile sale oameni cu influenţă care, dacă s-ar converti, ar putea aduce un serviciu valoros lucrării lui Dumnezeu. Însă credinciosul lucrător al Evangheliei nu trebuie să se
19:9 teamă că ar fi înfrânt de mâna vrăjmaşului; căci este privilegiul lui să fie înzestrat cu putere de sus spre a se împotrivi oricărei influenţe diavoleşti.
19:10 Deşi atacat cu înverşunare de Satana, Pavel a avut curajul să mustre pe acela prin care lucra vrăjmaşul. "Fiind plin de Duhul Sfânt", apostolul "s-a uitat ţintă la el, şi a zis: 'Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta; vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme'. Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână. Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului".
19:11 Vrăjitorul îşi închisese ochii faţă de dovezile adevărului Evangheliei şi Domnul, într-o îndreptăţită mânie, a făcut ca ochii lui să nu mai vadă, oprindu-l de a mai primi lumina zilei. Această orbire nu avea să fie pentru totdeauna, ci doar pentru un timp, ca el să poată fi avertizat să se pocăiască şi să caute iertare la Dumnezeu pe care Îl jignise atât de mult. Tulburarea în care ajunsese a făcut fără de efect meşteşugitele lui uneltiri împotriva învăţăturii lui Hristos. Faptul că fusese obligat să bâjbâie în întuneric a dovedit tuturor că minunile săvârşite de apostoli, şi pe care Elima le denunţase ca fiind scamatorii, fuseseră săvârşite prin puterea lui Dumnezeu. Dregătorul, convins de adevărul învăţăturii propovăduite de apostoli, a primit Evanghelia.
19:12 Elima nu era un om învăţat, totuşi era deosebit de potrivit pentru a împlini lucrarea lui Satana. Cei care predică adevărul lui Dumnezeu vor întâlni pe şiretul vrăjmaş în multe şi felurile înfăţişări. Uneori, va fi în persoana unui învăţat, dar de cele mai multe ori în aceea a unui om neştiutor, oameni pe care Satana i-a format spre a fi unelte pline de succes în amăgirea sufletelor. Datoria slujitorului lui Hristos este aceea de a sta credincios la postul său, în temere de Dumnezeu şi în puterea tăriei lui. În felul acesta, el poate aduce derută în rândurile oştirilor lui Satana şi poate fi biruitor în numele Domnului.
19:13 Pavel şi cei ce erau împreună cu el şi-au continuat călătoria, mergând la Perga, în Pamfilia. Drumul le-a fost greu; ei au întâmpinat greutăţi şi lipsuri şi au avut de înfruntat primejdii din toate părţile. În oraşele şi cetăţile prin care au trecut şi în tot lungul singuraticului drum, au fost înconjuraţi de primejdii văzute şi nevăzute. Dar Pavel şi Barnaba învăţaseră să se încreadă în puterea lui Dumnezeu care să-i apere. Inimile lor erau pline de o iubire fierbinte pentru sufletele pieritoare. Ca păstori credincioşi în căutarea oii pierdute, ei nu s-au gândit la liniştea sau comoditatea lor. Uitând de ei, nu s-au dat înapoi de la oboseală, foame sau frig. Ei nu aveau în minte decât o singură ţintă - salvarea acelora care rătăceau departe de staul.
19:14 Aici, Marcu, copleşit de teamă şi descurajare, a şovăit pentru o vreme în hotărârea sa de a se preda cu totul pentru lucrarea Domnului. Neobişnuit cu greutăţile, el s-a descurajat din pricina primejdiilor şi lipsurilor drumului. Ei lucraseră cu succes în împrejurări bune;
19:15 dar acum, din mijlocul împotrivirilor şi primejdiilor, care atât de adesea lovesc pe lucrătorul ce face pionierat, Marcu nu a izbutit să rabde greul ca un bun ostaş al crucii. El mai avea încă de învăţat să facă faţă cu o inimă curajoasă primejdiei, prigoanei şi împotrivirii. Pe măsură ce apostolii mergeau tot înainte, temându-se de greutăţi şi mai mari, Marcu s-a intimidat şi, pierzându-şi curajul, a refuzat să meargă mai departe şi s-a întors la Ierusalim.
19:16 Acest lucru l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experienţă. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calităţi care aveau să-l facă potrivit a fi un lucrător folositor pentru Hristos. În anii de mai târziu, susţinerea de către el a lui Marcu a fost bogat răsplătită, căci tânărul bărbat s-a predat fără rezerve Domnului şi lucrării de vestire a soliei Evangheliei în câmpuri grele. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi sub înţeleapta instruire a lui Barnaba, el s-a dezvoltat astfel încât a ajuns un lucrător valoros.
19:17 Mai târziu, Pavel s-a împăcat cu Marcu şi l-a primit ca tovarăş de lucru. De asemenea, el l-a recomandat Colosenilor ca unul care era un împreună lucrător "pentru Împărăţia lui Dumnezeu" şi care-i fusese "de mângâiere" (Col. 4,11). Şi iarăşi, nu cu mult timp înainte de moartea sa, el vorbea despre Marcu "ca fiindu-i de folos pentru slujbă" (2 Tim. 4,11).
19:18 După plecarea lui Marcu, Pavel şi Barnaba au vizitat Antiohia Pisidiei şi în ziua de Sabat au mers în sinagogile iudeilor şi au stat jos. "După citirea Legii şi Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis
19:19 să le zică: 'Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi'". Fiind astfel invitat să vorbească, "Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna şi a zis: 'Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi'". Apoi a urmat o minunată cuvântare. El a început prin a face un istoric al felului în care Se purtase Domnul cu iudeii din vremea eliberării lor din robia egipteană şi cum fusese făgăduit un Mântuitor din seminţia lui David; şi a declarat plin de curaj că "din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul credinţei la tot norodul lui Israel. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, a zis: 'Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor'". Astfel, cu putere, el a predicat pe Isus ca Mântuitor al oamenilor, Mesia Cel profetizat.
19:20 După ce a spus aceste cuvinte, Pavel a mai adăugat: "Fraţilor, fii ai neamurilor lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat".
19:21 Pavel nu s-a dat în lături de a spune adevărul lămurit cu privire la lepădarea Mântuitorului de către mai marii iudeilor. "Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte", a spus apostolul, "totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. Şi, după ce
19:22 au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului".
19:23 "Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: 'Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut'. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: 'Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David'. De aceea mai zice şi în alt psalm: 'Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea'. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea."
19:24 Şi apoi, după ce vorbise lămurit despre împlinirea cunoscutelor profeţii cu privire la Mesia, Pavel le-a predicat despre pocăinţă şi iertarea păcatelor prin meritele lui Isus, Mântuitorul lor. "Să ştiţi dar, fraţilor", a zis el, "că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise".
19:25 Duhul lui Dumnezeu a însoţit cuvintele vorbite şi inimi au fost mişcate. Referirea apostolului la profeţiile Vechiului Testament şi declaraţia sa că acestea se împliniseră în lucrarea lui Isus din Nazaret
19:26 a adus convingere în multe suflete care tânjeau după venirea lui Mesia Cel făgăduit. Şi cuvintele pline de asigurare ale vorbitorului, că "vestea aceasta bună" a mântuirii era atât pentru iudei, cât şi pentru Neamuri, a adus nădejde şi bucurie acelora care nu fuseseră număraţi printre copiii lui Avraam după trup.
19:27 După ce iudeii au ieşit din sinagogă, "Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri". După terminarea adunării, "mulţi din iudei şi din prozeliţii evlavioşi", care primiseră în inimile lor vestea aceea bună, adusă lor în ziua aceea, "au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu".
19:28 Interesul ivit în Antiohia Pisidiei în urma cuvântării lui Pavel a strâns "în Sabatul viitor aproape toată cetatea" ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau."
19:29 "Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: 'Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţă veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să aduci mântuirea până la marginile pământului'".
19:30 "Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut". Ei s-au bucurat nespus de mult de faptul că
19:31 Hristos îi recunoştea şi pe ei drept copii ai lui Dumnezeu şi, cu inimi recunoscătoare, au ascultat cuvântul predicat. Cei care au crezut au dovedit râvnă în a vesti şi altora solia Evangheliei şi astfel "Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara".
19:32 Cu secole înainte, pana inspiraţiei vorbise despre această strângere a Neamurilor; însă aceste rostiri profetice fuseseră slab înţelese. Osea spusese: "Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: 'Nu sunteţi poporul Meu', li se va zice: 'Copiii Dumnezeului Celui viu!'" Şi iarăşi: "Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da îndurare; voi zice Lui Lo-Ami: 'Tu eşti poporul Meu!' Şi el va răspunde: 'Dumnezeul meu!'" (Osea 1,10; 2,23).
19:33 Însuşi Mântuitorul, în timpul lucrării Sale pământeşti, a profetizat despre răspândirea Evangheliei printre Neamuri. În pilda despre vie, El a spus iudeilor nepocăiţi: "Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite" (Mat. 21,43). Şi după învierea Sa, El i-a însărcinat pe ucenicii Lui să meargă "în toată lumea" şi "faceţi ucenici din toate neamurile". Nu trebuia să lase pe nimeni neavertizat, ci aveau să predice "Evanghelia la orice făptură" (Mat. 28,19; Marcu 16,15).
19:34 Îndreptându-se către Neamurile din Antiohia Pisidiei, Pavel şi Barnaba nu au încetat să lucreze pentru iudeii de pretutindeni, oriunde găseau o ocazie potrivită ca să câştige un ascultător.
19:35 Mai târziu, în Tesalonic, în Corint, în Efes, cum şi în alte centre importante, Pavel şi conlucrătorii lui au predicat Evanghelia atât iudeilor, cât şi Neamurilor. Însă, de aici înainte, străduinţele lor cele mai mari au fost îndreptate spre zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu în ţinuturile păgâne, printre oamenii care aveau puţină sau nu aveau chiar deloc cunoştinţă despre adevăratul Dumnezeu şi despre Fiul Său.
19:36 Inima lui Pavel şi împreună-lucrătorilor săi era atrasă către aceia care erau "fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume". Prin neobosita lucrare a apostolilor faţă de Neamuri, "străinii şi oaspeţii", care odinioară "fuseseră depărtaţi", au aflat că au "fost apropiaţi prin sângele lui Hristos" şi că, prin credinţa în jertfa Lui ispăşitoare, ei puteau deveni "împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu" (Ef. 2,12.13.19).
19:37 Înaintând în credinţă, Pavel a lucrat fără răgaz în vederea clădirii Împărăţiei lui Dumnezeu printre aceia care fuseseră neglijaţi de învăţătorii din Israel. El preamărea continuu pe Hristos Isus ca "Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor" (1Tim. 6,15) şi îi îndemna pe credincioşi să fie "înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă" (Col. 2,7).
19:38 Pentru cei care cred, Hristos este o temelie sigură. Pe această Stâncă vie pot clădi atât iudeii, cât şi Neamurile. Este destul de cuprinzătoare pentru toţi şi destul de tare pentru a susţine greutatea şi povara lumii întregi. Acesta este un fapt
19:39 recunoscut în mod clar de însuşi Pavel. În ultimele zile ale lucrării sale, când, adresându-se unui grup de credincioşi dintre Neamuri, care rămăseseră statornici în iubirea lor faţă de adevărul Evangheliei, apostolul a scris: Voi sunteţi "zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" (Ef. 2,19.20).
19:40 Când solia Evangheliei s-a răspândit în Pisidia, iudeii necredincioşi din Antiohia, în oarba lor prejudecată, "au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit" din ţinutul lor.
19:41 Ucenicii nu s-au descurajat din pricina acestei purtări; şi-au amintit de cuvintele Învăţătorului lor: "Ferice va fi de voi când, din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi" (Mat. 5,11.12).
19:42 Solia Evangheliei înainta şi apostolii aveau toate motivele ca să se simtă încurajaţi. Munca lor fusese binecuvântată din belşug printre locuitorii din Antiohia Pisidiei, iar credincioşii pe care ei îi lăsaseră să ducă singuri, pentru o vreme, lucrarea mai departe "erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt".