13:1 Cap. 11 - Evanghelia în Samaria
13:2 După moartea lui Ştefan, împotriva credincioşilor din Ierusalim s-a stârnit o prigoană atât de cumplită, încât ei "s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei". Saul "făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă". Despre râvna lui în această lucrare nemiloasă el vorbeşte astfel mai târziu: "Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi" I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine". Că nu numai Ştefan a suferit moartea se poate vedea din însăşi cuvintele lui Saul: "Şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor" (Fapte26,9-11).
13:3 În acest moment de primejdie, Nicodim a păşit înainte, mărturisindu-şi fără teamă credinţa sa în Mântuitorul răstignit. Nicodim era un membru al Sinedriului şi împreună cu alţii fusese mişcat de învăţătura lui Isus. Fiind martor al lucrărilor minunate ale lui Hristos, în mintea lui s-a întipărit convingerea că acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mândru spre a recunoaşte pe faţă că era atras de Învăţătorul Galilean, el a căutat să aibă cu Acesta o convorbire în ascuns. În această convorbire, Isus îi descoperise planul mântuirii, cum şi misiunea Sa în lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevărul în inima sa şi, timp de trei ani, nu s-au văzut decât puţine roade. Dar, în timp ce Nicodim nu L-a recunoscut în mod deschis pe Hristos, totuşi, în sfatul Sinedriului, deseori el a nimicit planurile preoţilor de a-L distruge. Când, în cele din urmă, Hristos a fost înălţat pe cruce, Nicodim şi-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese în timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor: "După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului" (Ioan 3,14); şi el a văzut în Isus pe Mântuitorul lumii.
13:4 Împreună cu Iosif din Arimatea, Nicodim a suportat cheltuielile de îngropare a lui Isus. Ucenicilor le fusese teamă să se declare pe faţă ca urmaşi ai lui Hristos, însă Nicodim şi Iosif le-au venit în ajutor plini de curaj. Ajutorul acestor bărbaţi bogaţi şi cu multă vază era foarte necesar în acel ceas întunecos. Ei au putut face pentru Învăţătorul lor mort ce ar fi fost imposibil să facă ucenicii cei săraci; iar bogăţia şi influenţa lor i-a ocrotit, într-o mare măsură, de răutatea preoţilor şi a conducătorilor.
13:5 Acum, când iudeii căutau să nimicească tânăra biserică, Nicodim s-a ridicat în apărarea ei. Fără a mai da pe faţă precauţie şi şovăială, el a încurajat credinţa ucenicilor şi a folosit averea sa, spre a sprijini biserica din Ierusalim şi înaintarea lucrării Evangheliei. Aceia care altădată i-au dat cinste, acum îşi băteau joc de el şi-l prigoneau; el a devenit sărac în bunurile lumii acesteia; totuşi, nu a şovăit în apărarea credinţei sale.
13:6 Prigoana, care a venit asupra bisericii din Ierusalim, a avut ca urmare un mare avânt al lucrării Evangheliei. Vestirea Cuvântului în locul acesta fusese însoţită de succes şi era primejdia ca ucenicii să rămână aici prea mult timp, neglijând însărcinarea dată lor de Mântuitorul, de a merge în toată lumea. Uitând că puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică, ei au început să gândească cum că nu au o lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile vrăjmaşului. În loc să-i formeze pe noii convertiţi spre a duce Evanghelia la cei care nu o auziseră încă, ei erau în primejdie de a lua o atitudine care ar fi făcut ca toţi să fie mulţumiţi cu ceea ce fusese realizat până aici. Pentru a-i împrăştia pe reprezentanţii Săi în lung şi în lat, în locuri unde ei puteau lucra pentru alţii, Dumnezeu a îngăduit ca asupra lor să vină prigoana. Alungaţi din Ierusalim, ucenicii "mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul".
13:7 Printre cei cărora Mântuitorul le-a dat însărcinarea: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile" (Matei 28,19), erau mulţi cu poziţii sociale umile - bărbaţi şi femei care au învăţat să-L iubească pe Domnul lor şi care erau hotărâţi să urmeze exemplul Lui de slujire neegoistă.
13:8 Acestor oameni simpli, cât şi ucenicilor care fuseseră cu Mântuitorul în timpul lucrării Sale pământeşti, le fusese încredinţat un lucru preţios. Ei trebuia să ducă lumii vestea cea bună a mântuirii prin Hristos.
13:9 Când au fost împrăştiaţi de prigoană, ei au pornit plini de zel misionar. Ei erau conştienţi de răspunderea misiunii lor. Ei ştiau că ţin în mâinile lor pâinea vieţii pentru o lume flămândă; şi iubirea lui Hristos îi constrângea să împartă această pâine la toţi cei care aveau nevoie. Domnul a lucrat prin ei. Oriunde mergeau, mulţi bolnavi erau vindecaţi, iar săracilor li se predica Evanghelia.
13:10 Filip, unul dintre cei şapte diaconi, era printre cei împrăştiaţi din Ierusalim. El "s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulţi" ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta".
13:11 Solia lui Hristos adresată femeii samaritence, cu care El vorbise la fântâna lui Iacov, a adus roade. După ce a ascultat cuvintele Lui, femeia s-a dus la oamenii din cetate şi le-a spus: "Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?" Ei au mers cu ea, L-au ascultat pe Isus şi au crezut în El. Doritori să audă mai mult, L-au rugat să mai rămână. Timp de două zile, El a rămas cu ei şi "mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui" (Ioan 4,29.41).
13:12 Şi când ucenicii Lui au fost împrăştiaţi din Ierusalim,
13:13 mulţi au găsit în Samaria un loc sigur. Samaritenii au primit cu bucurie pe aceşti soli ai Evangheliei şi credincioşii dintre iudei au strâns un bogat seceriş dintre aceia care fuseseră cândva cei mai înverşunaţi duşmani ai lor.
13:14 Lucrarea lui Filip în Samaria a fost caracterizată printr-un mare succes şi, fiind încurajat în felul acesta, el a cerul ajutor la Ierusalim. Apostolii au înţeles acum mult mai pe deplin însemnătatea cuvintelor lui Hristos: "Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fapte 1,8).
13:15 Pe când Filip se afla încă în Samaria, el a fost îndrumat de un sol ceresc să se ducă "spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza" Filip s-a sculat şi a plecat". El nu a pus la îndoială chemarea şi nici nu a ezitat să asculte; căci el învăţase lecţia supunerii faţă de voinţa lui Dumnezeu.
13:16 "Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe proorocul Isaia". Etiopianul acesta era un bărbat cu o bună poziţie socială şi cu o mare influenţă. Dumnezeu a văzut că atunci când va fi convertit, el va da şi altora lumina pe care a primit-o şi va exercita o puternică influenţă în favoarea Evangheliei. Îngerii lui Dumnezeu îl însoţeau pe acest căutător al luminii şi el a fost atras spre Mântuitorul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Domnul l-a pus în legătură cu cineva care putea să-l conducă la lumină.
13:17 Filip a fost îndemnat să se ducă spre etiopian şi să-i lămurească profeţia pe care el o citea. "Du-te", a spus
13:18 Duhul, "şi ajunge carul acesta!" Când Filip s-a apropiat de car, el l-a întrebat pe famen: "'Înţelegi tu ce citeşti?' Şi famenul a răspuns: 'Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?' Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el". Textul biblic pe care îl citea era profeţia lui Isaia cu privire la Hristos: "El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tund, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ."
13:19 "Despre cine vorbeşte proorocul astfel?" a întrebat famenul. "Despre sine sau despre vreun altul?" Atunci, Filip i-a prezentat marele adevăr al mântuirii. Începând de la acel loc din Scriptură, "i-a propovăduit pe Isus".
13:20 Inima acestui bărbat a fost umplută de interes în timp ce i se explicau Scripturile şi, când ucenicul a terminat, el a fost gata să primească lumina ce i se arătase. El nu a făcut din înalta sa poziţie socială o scuză de a nu primi Evanghelia. "Pe când îşi urmau drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: 'Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?' Filip a zis: 'Dacă crezi din toată inima, se poate'. Famenul a răspuns: 'Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.' A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă şi Filip l-a botezat pe famen."
13:21 "Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip
13:22 se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea".
13:23 Etiopianul acesta reprezintă o mare clasă de oameni care au nevoie să fie învăţaţi de misionari ca Filip - oameni care vor asculta de glasul lui Dumnezeu şi vor merge acolo unde El îi trimite. Sunt mulţi aceia care, citind Scripturile, nu pot înţelege adevărata lor însemnătate. Pretutindeni în lume, bărbaţi şi femei privesc cu încordare spre cer. Rugăciuni, lacrimi şi cereri se ridică din sufletele doritoare după lumină, har şi Duhul Sfânt. Mulţi se găsesc pe pragul împărăţiei, aşteptând doar să fie luaţi înăuntru.
13:24 Un înger l-a călăuzit pe Filip la acela care căuta lumina şi care era gata să primească Evanghelia; şi astăzi îngeri vor conduce paşii acelor lucrători care vor îngădui Duhului Sfânt să le sfinţească limba, să le cureţe şi să le înnobileze inima. Îngerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Său este acela ca oamenii să lucreze pentru semenii lor.
13:25 De însărcinarea dată primilor ucenici s-au împărtăşit credincioşii din toate veacurile. Oricine a primit Evanghelia i s-a încredinţat şi adevărul sacru spre a-l răspândi în lume. Cei ce formează poporul credincios al lui Dumnezeu au fost totdeauna misionari plini de râvnă, consacrându-şi forţele pentru onoarea Numelui Său şi folosindu-şi înţelepţeşte talentele în slujba Lui.
13:26 Lucrarea neegoistă a creştinilor din trecut trebuie să ne fie nouă pildă şi inspiraţie. Membrii bisericii lui Dumnezeu trebuie să fie plini de râvnă pentru lucruri bune, lipsiţi de ambiţii lumeşti şi să calce pe urmele Aceluia
13:27 care mergea din loc în loc, făcând bine. Cu inimi pline de simpatie şi împreună simţire, ei trebuie să lucreze pentru cei care au nevoie de ajutor, făcând cunoscut păcătoşilor iubirea Mântuitorului. O asemenea lucrare cere sforţări neobosite, dar aduce o răsplată bogată. Cei care se angajează în această lucrare cu inimi sincere vor vedea suflete câştigate la Mântuitorul; căci influenţei care însoţeşte practica aducerii la îndeplinire a însărcinării divine nu-i poate rezista nimeni.
13:28 Nu numai asupra predicatorilor consacraţi stă răspunderea de a merge şi a împlini această însărcinare. Oricine a primit pe Hristos este chemat să lucreze pentru mântuirea semenilor săi. "Şi Duhul şi Mireasa zic: 'Vino!' Şi cine aude să zică: 'Vino!'" (Apoc. 22,17). Însărcinarea de a da glas acestei invitaţii cuprinde întreaga biserică. Fiecare ins care a primit invitaţia trebuie să facă să răsune ecoul soliei prin dealuri şi văi, zicând: "Vino!".
13:29 Este o greşeală fatală să-şi închipuie cineva că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de predicatori. Credinciosul umil şi consacrat, asupra căruia Stăpânul viei a pus o sarcină pentru suflete, trebuie să fie încurajat de aceia asupra cărora Domnul a aşezat răspunderi mai mari. Cei care sunt conducători în biserica lui Dumnezeu trebuie să-şi dea seama că însărcinarea Mântuitorului este dată tuturor celor care cred în Numele Său. Dumnezeu va trimite în via Sa pe mulţi care nu au fost consacraţi în lucrare prin punerea mâinilor.
13:30 Sute, ba mii, care au auzit solia mântuirii, lenevesc încă fără de lucru în piaţă, în loc să fie angajaţi în vreo ramură a lucrării active. Acestora,
13:31 Hristos le spune: "De ce staţi aici toată ziua fără lucru?" Şi El adaugă: "Duceţi-vă şi voi în via Mea" (Mat. 20,6.7). De ce oare mulţi nu răspund încă chemării? Fiindcă se socotesc scuzaţi din moment ce nu stau la amvon? Unii ca aceştia ar trebui să înţeleagă faptul că este o mare lucrare de făcut în afara amvonului de către miile de membri laici consacraţi.
13:32 Multă vreme a aşteptat Dumnezeu ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare ins să lucreze pentru El potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu îşi vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile ce au atâta nevoie, atât în preajma lor, cât şi mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată şi Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere şi slavă mare. "Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul" (Mat. 24,14).