50:1 Cap. 86 - Acordarea încrederii
50:2 Demnitatea încrederii aduce pace minţii. - Domnul Hristos îi întreabă pe toţi cei care poartă Numele Său: "Mă iubeşti?" Dacă Îl iubiţi pe Isus, veţi iubi sufletele pentru care a murit El. Poate că o persoană nu are un aspect exterior plăcut, poate că este deficitară în multe privinţe, dar, dacă are reputaţia unei onestităţi indiscutabile, va câştiga încrederea celorlalţi. Dragostea pentru adevăr şi încrederea pe care oamenii o pot avea în ea vor înlătura sau vor accepta trăsăturile deficitare ale caracterului ei. A fi demn de încredere în locul şi chemarea ta şi a avea dispoziţia renunţării la sine cu scopul binecuvântării altora vor aduce pace minţii şi favoare din partea lui Dumnezeu. - 4T 353 (1879)
50:3 Atitudinea faţă de trădarea încrederii. - Nu veţi şti niciodată, până la judecată, care a fost influenţa unui comportament amabil şi atent faţă de cineva nedemn, inconsecvent şi iresponsabil. Când ne confruntăm cu lipsa de recunoştinţă şi cu trădarea adevărurilor sfinte, suntem tentaţi să ne manifestăm nemulţumirea şi indignarea. Cei vinovaţi se aşteaptă şi se pregătesc pentru aceasta. Dar răbdarea şi bunătatea îi vor lua prin surprindere şi adesea vor trezi în ei impulsuri mai bune şi dorinţa după o viaţă mai nobilă. - MH 495 (1905)
50:4 Confidentul nostru este Isus. - Puţini apreciază în mod corect şi puţini folosesc privilegiul preţios al rugăciunii. Trebuie să mergem la Isus şi să - I împărtăşim nevoile noastre. Putem să - I aducem micile noastre griji şi dificultăţi, în acelaşi fel cum Îi aducem marile noastre necazuri. Să - I prezentăm Domnului în rugăciune tot ce ne - ar putea tulbura şi descuraja. Dacă simţim la fiecare pas nevoia prezenţei lui Hristos, Satana nu va avea ocazia să - şi strecoare ispitele. Printr - un efort calculat, Satana se străduieşte să ne ţină departe de cel mai bun şi mai înţelegător prieten. Noi nu trebuie să avem nici un alt confident în afară de Isus. Cu El, putem vorbi în siguranţă despre tot ce se află în inimile noastre. - 5T 200, 201 (1882)
50:5 Un avertisment cu privire la mărturisiri. - Nu - i încurajaţi niciodată pe oameni să vă considere o sursă a înţelepciunii. Când oamenii vin la voi pentru a fi sfătuiţi, îndrumaţi - i către Acela care cunoaşte motivele tuturor inimilor. În lucrarea noastră pastorală, trebuie să se manifeste un spirit diferit. Nimeni să nu aibă rolul de confesor; nimeni nu trebuie să se înalţe pe sine pe o poziţie supremă. Lucrarea noastră este aceea de a ne umili eul şi de a - L înălţa pe Domnul Hristos înaintea oamenilor. După învierea Sa, Mântuitorul a făgăduit că puterea Sa va fi cu toţi cei care vor înainta în Numele Lui. Aceasta este puterea şi numele care trebuie înălţate. Noi trebuie să păstrăm fără încetare în mintea noastră rugăciunea lui Hristos, când cerea ca ucenicii să fie sfinţiţi prin neprihănire şi adevăr. - MS 137, 1907. (2SM 170)
50:6 Nu mărturisiţi oamenilor păcatele ascunse decât dacă sunteţi îndemnaţi de Duhul Sfânt. - Persoanelor care vin să vă ceară să vă rugaţi pentru ele, prezentaţi - le aceste gânduri: suntem fiinţe umane; noi nu putem cunoaşte nici inima, nici secretele vieţii voastre. Acestea sunt cunoscute numai de voi şi de Dumnezeu.
50:7 Dacă vă pocăiţi acum de păcatele voastre, dacă nici unul dintre voi nu poate înţelege că într - o anumită situaţie a acţionat în contradicţie cu lumina primită din partea lui Dumnezeu şi a neglijat să - şi respecte trupul, templul şi proprietatea lui Dumnezeu, degradându - l prin obiceiuri greşite, să mărturisească aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu vă îndeamnă în
50:8 mod special să vă mărturisiţi în prezenţa oamenilor păcatele de natură particulară, nu le spuneţi nici unui suflet. - Our Camp Meetings, pp 44. 45, 1892. (CH 373, 374)
50:9 Dumnezeu să fie confesorul vostru. - Toţi oamenii au nevoie de o experienţă practică şi personală a încrederii în Dumnezeu. Nimeni să nu devină confesorul vostru; deschideţi - vă inimile înaintea lui Dumnezeu; spuneţi - I toate secretele sufletului. Aduceţi la El încurcăturile voastre, mici şi mari, iar El vă va arăta o cale de a ieşi din ele. Numai Dumnezeu ştie cum să vă ofere exact ajutorul de care aveţi nevoie. - GW 418 (1915)
50:10 Mi - am mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu, iar El m - a iertat. - Nu este ceva vrednic de laudă să vorbim despre slăbiciunile şi descurajarea noastră. Fiecare dintre noi să spună: "Sunt întristat pentru că am cedat ispitei, pentru că rugăciunile mele sunt atât de superficiale, iar credinţa mea este atât de slabă. Nu am nici o scuză pentru că viaţa mea religioasă este pipernicită. Dar mă străduiesc, în Hristos, să ajung la plinătatea caracterului. Am păcătuit, dar încă Îl iubesc pe Domnul Isus. Am căzut de multe ori, dar El şi - a întins mâna pentru a mă salva. I - am spus totul despre greşelile mele. I - am mărturisit cu ruşine şi tristeţe că L - am dezonorat. Am privit spre cruce şi am rostit: El a suferit toate acestea pentru mine. Duhul Sfânt mi - a descoperit propria mea lipsă de recunoştinţă şi păcatul de a - L fi făcut de ruşine pe Domnul Hristos. Cel care n - a cunoscut păcatul a iertat vina păcatului meu. El mă cheamă la o viaţă mai înaltă şi mai nobilă şi mă avânt spre ceea ce este înaintea mea". - MS 161, 1897
50:11 Nici o virtute deosebită în mărturisirea înaintea oamenilor. - Sper că nimeni nu va ajunge la concluzia că obţine favoarea lui Dumnezeu dacă îşi mărturiseşte păcatele sau că ar exista vreo virtute deosebită în mărturisirea păcatelor înaintea oamenilor. Pentru aceasta este necesară o experienţă a credinţei care lucrează prin dragoste şi purifică sufletul. Dragostea lui Hristos va supune înclinaţiile păcătoase. Adevărul nu numai că poartă în el însuşi dovada originii lui cereşti, dar în acelaşi timp dovedeşte că, prin harul Duhului lui Dumnezeu, reuşeşte să cureţe sufletul.
50:12 Domnul doreşte să venim în fiecare zi la El, cu toate necazurile noastre, şi să ne mărturisim păcatele, iar El ne poate dărui odihnă în purtarea jugului şi a poverii Sale. Duhul Lui cel Sfânt ne va umple sufletul cu puterea harului Său şi fiecare gând va fi adus în supunere de ascultarea faţă de Hristos. - 5T 648 (1889)
50:13 Omul să nu - şi mărturisească păcatele înaintea oamenilor căzuţi. - Nu este nici o înjosire ca omul să îngenuncheze în faţa Creatorului lui şi să - şi mărturisească păcatele, cerând iertare prin meritele Mântuitorului crucificat şi înviat. Este un act nobil să - ţi recunoşti greşelile înaintea Celui care a fost străpuns şi rănit de fărădelege şi răzvrătire. Aceasta ne înalţă în ochii oamenilor şi ai îngerilor; pentru că "cel ce se umileşte va fi înălţat".
50:14 Dar cel care se pleacă în faţa omului căzut şi îşi dezvăluie gândurile tainice şi visele inimii se dezonorează pe sine, înjosindu - şi demnitatea şi degradându - şi orice pornire nobilă a sufletului... Această mărturisire înjositoare a păcatelor înaintea oamenilor este una dintre cauzele căreia i se datorează, într - o mare măsură, creşterea răului care întinează lumea şi o pregăteşte pentru distrugerea finală. - 5T 638, 639 (1889)
50:15 Dezvăluirea publică a păcatelor ascunse răspândeşte răul. - Mi s - a arătat că multe, multe mărturisiri nu trebuie rostite niciodată în auzul oamenilor muritori; deoarece rezultatul unui asemenea act nu poate fi anticipat de judecata parţială a unor fiinţe limitate. Seminţele răului sunt împrăştiate în mintea şi inima celor ce ascultă mărturisirile, iar atunci când vor fi ispitiţi, aceste seminţe vor încolţi şi vor aduce roade, iar experienţele triste se vor repeta. Pentru că cei ispitiţi vor gândi că aceste păcate nu pot fi atât de grave; nu au mărturisit şi aceia care sunt de multă vreme creştini că au făcut tocmai aceste lucruri? Prin urmare, mărturisirea publică în biserică a acestor păcate ascunse se va dovedi mai degrabă o mireasmă a morţii decât o mireasmă de viaţă spre viaţă. - 5T 645 (1889)
50:16 Dezvăluirea secretelor desparte sufletul de Dumnezeu. - Am văzut că, atunci când surorile care sunt predispuse să vorbească se adună în grupe, Satana este întotdeauna prezent, deoarece îşi găseşte de lucru. El este gata să stârnească mintea şi să profite cât se poate de mult. Satana ştie că şoptirile, vorbirea de rău, colportarea povestirilor, dezvăluirea secretelor şi disecarea caracterelor altora despart sufletul de Dumnezeu. Aceasta înseamnă moartea spiritualităţii şi scăderea influenţei religioase.
50:17 Sora__ păcătuieşte mult prin vorbire. Cuvintele ei ar trebui să exercite o influenţă spre bine, dar ea vorbeşte adesea la întâmplare. Uneori, cuvintele ei construiesc o imagine falsă a lucrurilor transmise. Uneori exagerează. Prin urmare, aceasta este minciună. Deşi nu există intenţia de a greşi, obiceiul de a vorbi mult şi de a discuta despre subiecte nefolositoare a fost cultivat atât de mult timp, încât ea a devenit neglijentă şi neatentă la ceea ce spune şi deseori nici măcar nu mai ştie ce a declarat. Aceasta distruge influenţa bună pe care ar fi trebuit să o aibă. Este timpul unei schimbări totale în această privinţă. Societatea ei nu a fost apreciată aşa cum ar fi putut fi dacă nu şi - ar fi îngăduit un asemenea mod păcătos de vorbire. - 2T 185, 186 (1868)
50:18 Turnând necazurile în urechi omeneşti. - Uneori turnăm propriile noastre necazuri în urechile altora şi împărtăşim întristările noastre unor persoane care nu sunt în stare să ne ajute, neglijând să I le spunem lui Isus, care este capabil să transforme căile tristeţii în cărări ale bucuriei şi păcii. - ST, 17 martie 1887. (HC 97)
50:19 Fiţi atenţi cu oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. - Continuându - Şi instrucţiunile date ucenicilor Săi, Isus a zis: "Păziţi - vă de oameni". Ei nu trebuia să - şi pună încrederea în aceia care nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu, împărtăşindu - le preocupările lor şi cerându - le sfatul, deoarece aceasta ar fi oferit un avantaj agenţilor lui Satana. Adesea, ideile şi metodele oamenilor împiedică planurile lui Dumnezeu. Cei care zideau templul Domnului trebuia să construiască după planul descoperit pe munte - asemenea celui divin. Când slujitorii Săi depind de sfatul oamenilor care nu se află sub călăuzirea Duhului Sfânt, Dumnezeu este dezonorat şi Evanghelia este trădată.
50:20 Înţelepciunea omenească este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Cei care se lasă conduşi de ea vor greşi în mod sigur. - DA 354 (1898)
50:21 Nu trădaţi încrederea şi misiunea sfântă. - În fiecare dintre instituţiile noastre va veni o perioadă de criză. Vor fi exercitate presiuni împotriva lor atât din partea credincioşilor, cât şi a celor necredincioşi. Nu trebuie să existe nici o trădare a încrederii sau misiunii sfinte pentru beneficiul şi înălţarea eului. Noi trebuie să veghem în permanenţă asupra vieţilor noastre şi să fim cât se poate de vigilenţi, pentru a nu crea o impresie greşită în faţa lumii. Transmiteţi, prin cuvinte şi fapte: "Eu sunt creştin. Nu pot acţiona după învăţăturile lumii. Eu trebuie să - L iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. Nu pot să fiu de acord sau să mă implic în vreun plan care ar putea să afecteze, chiar şi măcar în cea mai mică măsură, capacitatea mea de a fi folositor, să scadă influenţa mea sau să - mi distrugă încrederea în vreunul dintre trimişii lui Dumnezeu". - 5T 479 (1889)