15:1 Cap. 51 - Teama
15:2 Milioane de oameni cuprinşi de teamă. - Milioane de fiinţe umane sunt subjugate de religii false, legate în lanţurile sclaviei fricii şi ale unei pasivităţi marcate de indiferenţă. Trudind asemenea unor animale de povară, ele sunt lipsite de speranţă, de bucurie sau de aspiraţii pentru viaţa aceasta, iar cu privire la viaţa viitoare, nu trăiesc decât o teamă ascunsă. Numai Evanghelia harului lui Dumnezeu poate înălţa sufletul aflat într - o asemenea stare. - DA 478 (1898)
15:3 Mii de temeri datorate neîncrederii în Dumnezeu. - Mulţi neglijează să - şi adune o comoară în cer, prin înfăptuirea binelui pe care l - ar putea realiza folosind mijloacele pe care Dumnezeu li le - a încredinţat. Datorită neîncrederii în Dumnezeu, ei nutresc mii de temeri cu privire la viitor. Asemenea copiilor lui Israel, inimile lor rele sunt lipsite de credinţă.
15:4 Dumnezeu le - a oferit celor din poporul Său din abundenţă tot ce le era necesar pentru împlinirea nevoilor lor, dar ei continuau să se îngrijoreze în mod nejustificat cu privire la viitor. Pe parcursul călătoriei lor, israeliţii erau nemulţumiţi, murmurau şi se lamentau că Moise i - a scos în pustie ca să - i ucidă prin înfometare, pe ei şi pe copiii lor. Dorinţele lor imaginare le orbiseră ochii şi inimile, astfel încât nu vedeau bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, care îi însoţea în călătorie, şi erau lipsiţi de recunoştinţă faţă de toate darurile primite din partea Lui.
15:5 Tot aşa sunt şi cei neîncrezători, care pretind a fi poporul lui Dumnezeu
15:6 în acest veac al necredinţei şi degenerării. Aceştia se tem că ei, copiii sau nepoţii lor ar putea ajunge săraci şi lipsiţi de mijloace de existenţă. Nu îndrăznesc să - şi pună nădejdea în Dumnezeu şi nu manifestă nici un fel de încredere în Acela care i - a înzestrat cu binecuvântările şi bunurile vieţii şi le - a dăruit talente spre a le folosi pentru slava Lui şi pentru progresul cauzei Sale. - 2T 656, 657 (1871)
15:7 Satana încearcă să domine prin intermediul fricii. - Dumnezeu nu exercită niciodată presiuni asupra voinţei sau asupra conştiinţei; dar instrumentul neîncetat de constrângere al lui Satana - pentru a prelua controlul asupra celor pe care nu - i poate învinge prin nici o altă modalitate - este reacţia omului în faţa terorii. Satana se străduieşte să domine conştiinţa şi să - şi asigure supremaţia prin forţă şi frică. Pentru a - şi atinge aceste scopuri, el acţionează prin intermediul autorităţilor, atât civile, cât şi religioase, influenţându - le să impună în mod abuziv legi omeneşti, care se află în contradicţie cu legile lui Dumnezeu. - GC 591 (1888)
15:8 A te lăsa călăuzit de temeri. - Dacă ne lăsăm călăuziţi de îndoielile şi temerile noastre sau dacă încercăm să rezolvăm toate dificultăţile pe care nu reuşim să le înţelegem cu claritate, fără a avea credinţă în suflet, problemele noastre nu vor face decât să devină mai mari şi mai accentuate. Dar, dacă venim la Dumnezeu, cu simţămintele noastre de neajutorare şi dependenţă, aşa cum suntem de fapt, şi dacă, în umilinţă şi cu încredere, Îi facem cunoscute nevoile noastre Aceluia a cărui cunoaştere este infinită, care veghează asupra întregii creaţii şi guvernează totul prin voinţa şi prin cuvântul Său, El va asculta strigătul nostru şi, în puterea Sa, va face ca lumina să strălucească în inimile noastre. Prin rugăciune sinceră, noi intrăm în legătură cu Cel Infinit. Poate că, în clipa în care privirea Răscumpărătorului nostru se îndreaptă spre noi plină de compasiune şi dragoste, nu observăm nici o dovadă vizibilă, dar aceasta se întâmplă întocmai. Poate că nu simţim atingerea Lui evidentă, dar braţul Său ocrotitor este întins asupra noastră cu iubire şi înţelegere duioasă. - SC 96, 97 (1892)
15:9 Cauza suferinţelor trupeşti şi mintale. - Ceea ce aduce boala asupra trupului şi a minţii, aproape în toate cazurile, sunt
15:10 simţămintele de insatisfacţie şi resentimentele încărcate de nemulţumire. Asemenea oameni trăiesc fără Dumnezeu şi fără nădejdea care străbate dincolo de văl şi care este asemenea unei ancore sigure şi statornice pentru suflet. Toţi cei ce nutresc această nădejde se sfinţesc, după cum El este sfânt. Ei sunt eliberaţi de dorinţe nestăpânite, de remuşcări şi de nemulţumire; ei nu caută fără încetare răul şi nu se plâng de necazuri imaginare. Adesea, întâlnim mulţi oameni care trec înainte de vreme prin timpul de încercare; teama este întipărită aproape în toate trăsăturile chipului lor; ei par să nu descopere nici o mângâiere, dar caută neîncetat să găsească motive de spaimă şi îngrijorare. - 1T 566 (1867)
15:11 Frica nu aduce nici un beneficiu sufletului. - Tu ai nevoie de o înţelegere clară a Evangheliei. Viaţa religioasă nu este caracterizată de tristeţe şi apăsare, ci este o viaţă a bucuriei şi a păcii, însoţite de demnitatea creştină şi de o solemnitate sfântă. Mântuitorul nostru nu ne încurajează să nutrim îndoieli, temeri şi previziuni tulburătoare; acestea nu aduc nici un beneficiu sufletului şi trebuie respinse imediat. Noi putem avea o bucurie negrăită şi o slavă deplină. - MS 6, 1888. (Ev 180)
15:12 Credinţa se dezvoltă, luptând împotriva fricii şi a îndoielii. - Adesea, Domnul ne aşează în situaţii dificile, cu scopul de a ne provoca la o activitate mai intensă. În providenţa Sa, uneori, în viaţa noastră apar neplăceri prin care ne sunt încercate răbdarea şi credinţa. Dumnezeu ne învaţă lecţiile încrederii. El a prevăzut ca noi să primim aceste lecţii în circumstanţe care ne fac să simţim nevoia de ajutor şi putere. În acest fel, noi ajungem la o cunoaştere practică a voinţei Sale divine, de care avem o atât de mare nevoie în viaţă. Credinţa se întăreşte în condiţiile celei mai serioase lupte împotriva fricii şi a îndoielii. - 4T 116, 117 (1876)
15:13 Teama dezvăluie necredinţa. - Aşa cum Domnul Isus a găsit pacea prin încrederea în purtarea de grijă a Tatălui, tot astfel şi noi trebuie să fim liniştiţi, având încredere în purtarea de grijă a Mântuitorului. Dacă ar fi avut încredere în El, ucenicii ar fi rămas liniştiţi. Frica lor în faţa pericolului
15:14 le - a dezvăluit necredinţa. Încercând să - şi salveze viaţa cu disperare, ei L - au uitat pe Isus; şi numai după aceea, când încrederea în sine s - a năruit, ei s - au întors la El pentru a fi ajutaţi.
15:15 Cât de adesea trăim şi noi experienţa ucenicilor! Când suntem asaltaţi de ispite, când asupra noastră se abat tunete înspăimântătoare, când valurile ameninţă să ne scufunde, noi luptăm cu furtuna singuri, uitând că alături de noi Se află Acela care ne - ar putea oferi ajutor. Noi ne încredem în propriile noastre puteri, până când pierdem şi cea din urmă speranţă şi simţim că suntem la un pas de pierzare. Abia apoi ne amintim de Domnul Isus şi, dacă strigăm către El să ne scape, glasul nostru nu va rămâne neauzit. Deşi ne mustră cu durere pentru necredinţa noastră şi pentru încrederea în noi înşine, Domnul nu întârzie să ne ofere ajutor în vreme de nevoie. Fie că suntem pe mare sau pe uscat, nu trebuie să ne temem. Dacă ne încredem în El, Răscumpărătorul va linişti valurile zbuciumate ale vieţii şi ne va elibera de pericole prin cele mai bune mijloace posibile, în virtutea puterii Sale. - DA 336 (1898)
15:16 Pericolul de a manifesta frica în salonul bolnavilor. - Cei ce se ocupă de îngrijirea bolnavilor trebuie să înţeleagă importanţa acordării unei deosebite atenţii legilor sănătăţii. Nicăieri nu este mai importantă respectarea acestor legi ca în salonul bolnavilor. Nimeni nu depinde mai mult de credincioşia în lucrurile mici, aşa cum depind cei bolnavi. În cazurile grave de boală, o mică neglijenţă, o uşoară neatenţie faţă de nevoile sau pericolele specifice pacientului, manifestarea fricii, a agitaţiei sau nervozităţii şi chiar a lipsei de simpatie pot dezechilibra balanţa ce atârnă între viaţă şi moarte şi pot determina agravarea irecuperabilă a stării unui pacient care, în alte condiţii, ar fi putut fi vindecat. - MH 219 (1905)
15:17 Frica Îl întristează pe Duhul Sfânt. - A avea credinţă înseamnă a - L crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fără a pune sub semnul întrebării declaraţiile Sale şi fără a insista în încercarea de a înţelege rostul experienţelor dificile cu care te confrunţi. Dar multora le lipseşte credinţa. Ei se tem în permanenţă, inventând necazuri posibile. Deşi sunt înconjuraţi zilnic de dovezi ale iubirii lui Dumnezeu şi se bucură de binefacerile
15:18 providenţei Sale, ei trec cu vederea aceste binecuvântări. Iar dificultăţile pe care le întâmpină, în loc să - i conducă la Dumnezeu, îi despart de El, copleşindu - i de nelinişte şi resentimente... Isus este Prietenul lor. Tot cerul este interesat de bunăstarea lor, iar frica şi resentimentele lor Îl întristează pe Duhul Sfânt. Noi nu trebuie să ne încredem în Dumnezeu numai în situaţia în care vedem sau simţim că El ne ascultă. Noi trebuie să ne bazăm pe făgăduinţele Lui. Când venim la El prin credinţă, să fim convinşi că fiecare dintre cererile noastre este tratată cu o deosebită consideraţie de către Isus. O dată ce am cerut binecuvântările Sale, noi trebuie să credem că le - am şi primit şi să mulţumim pentru ele. Apoi, să ne întoarcem la treburile noastre cu siguranţa că binecuvântările cerute ne vor fi trimise atunci când va fi cea mai mare nevoie de ele. Dacă ne vom obişnui să procedăm astfel, vom trăi cu conştienta faptului că rugăciunile noastre sunt ascultate. Dumnezeu ne va răspunde "cu prisosinţă", "după bogăţiile slavei Sale" şi prin "lucrarea atotputerniciei Sale". - GW 261, 262 (1915)
15:19 Eliberarea de vinovăţie aduce eliberarea de frică. - Atât Aaron, cât şi poporul căutau să evite întâlnirea cu Moise şi "le era frică să vină înaintea lui". Observând confuzia şi teama lor, dar neştiind care era motivul, Moise i - a invitat să se apropie. El a mijlocit pentru împăcarea cu Dumnezeu şi i - a asigurat de recăpătarea favorii Sale. Nesimţind în tonul vocii sale nimic altceva decât iubire şi înţelegere, în cele din urmă, unul dintre cei prezenţi a îndrăznit să se apropie de el. Prea înspăimântat pentru a rosti vreun cuvânt, acesta şi - a îndreptat tăcut mâna spre Moise, indicând mai întâi înfăţişarea feţei lui şi apoi înălţimile cerului. Marele conducător a înţeles mesajul. Conştienţi de vinovăţia lor şi copleşiţi de simţământul respingerii din partea cerului, ei nu puteau suporta lumina divină care, dacă ar fi fost ascultători faţă de Dumnezeu, ar fi trebuit să - i umple de bucurie. În simţământul vinovăţiei există teamă. Sufletul care este liber de păcat nu va dori să se ascundă de lumina cerului. - PP 329, 330 (1890)
15:20 Ce să facem când suntem cuprinşi de teamă. - Numai simţământul prezenţei lui Dumnezeu risipeşte acea teamă care poate transforma viaţa unui copil timid
15:21 într - o adevărată povară. El trebuie ajutat să - şi întipărească bine în memorie făgăduinţa lui Dumnezeu: "Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi - i scapă din primejdie" (Psalmii 34,7). Îndemnaţi - l să citească minunata povestire despre Elisei şi puternica oştire îngerească ce înconjura cetatea montană asediată de armatele vrăjmaşului. Să citească despre Petru, atunci când se afla condamnat la moarte în închisoare şi despre îngerul care a apărut în celulă în miez de noapte şi l - a condus pe slujitorul lui Dumnezeu, în siguranţă, dincolo de gărzile înarmate şi dincolo de poarta masivă de fier, cu toate încuietorile şi lacătele ei.
15:22 Să citească scena aceea de pe mare, când Pavel, prizonierul, aflat în călătorie spre locul persecuţiei şi al procesului de judecată, le - a adresat următoarele cuvinte de curaj şi speranţă marinarilor şi greu încercaţilor soldaţi obosiţi de trudă, veghere şi foame: "Fiţi cu voie bună; pentru că nici unul dintre voi nu va pieri... Pentru că un înger al Dumnezeului meu, căruia Îi slujesc, mi s - a arătat azi - noapte, şi mi - a zis: 'Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi - a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.'" Încrezător în această făgăduinţă, Pavel şi - a asigurat tovarăşii: "Nu vi se va pierde nici un fir de păr din cap". Şi aşa s - a întâmplat. Pentru că, pe acea corabie, se afla un bărbat prin care Dumnezeu Îşi putea îndeplini lucrarea, au fost salvaţi toţi pasagerii, soldaţii şi marinarii păgâni. "Ei au ajuns cu toţii teferi la uscat" (Fapte 27,22 - 24.34.44). - Ed 255, 256 (1903)
15:23 Dumnezeu lucrează deschis. - Domnul nostru nu ne amăgeşte. El nu ne spune: "Nu aveţi nici un motiv de teamă; nu există nici un pericol în calea voastră". El ştie că există pericole şi încercări şi ne abordează în mod onest şi deschis. El le promite copiilor Săi că îi va lua din lumea păcatului şi a răului şi îi îndrumă spre o cetate de scăpare care nu va cădea niciodată. Rugăciunea Lui pentru ucenici a fost: "Nu Te rog să - i iei din lume, ci să - i păzeşti de cel rău". El spune: "În lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 17,15; 16,33). - SC 122, 123 (1892)
15:24 Îndepărtaţi - vă atenţia de la voi înşivă. - Îndepărtaţi - vă atenţia de la voi înşivă şi îndreptaţi - vă privirea spre Isus. Chiar dacă simţiţi că nu sunteţi decât nişte păcătoşi, totuşi este privilegiul vostru acela de a - L recunoaşte pe Hristos ca Mântuitor. El nu a venit în lume ca să - i cheme la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi. Satana va prezenta înaintea minţii omeneşti dificultăţi şi sugestii menite să îi slăbească credinţa şi să îi distrugă curajul. El se foloseşte de ispite nenumărate şi foarte diverse, care vă vor invada mintea, una după alta; dar a acorda o prea mare atenţie propriilor emoţii şi a - ţi descătuşa simţămintele fără nici un discernământ înseamnă a spune bun - venit îndoielii. Procedând astfel, vă aruncaţi în mod deliberat în pânzele de păianjen ale confuziei şi disperării. Poate că vă întrebaţi: Ce trebuie să fac cu aceste gânduri înspăimântătoare? Alungaţi - le din minte, privind şi contemplând inegalabila profunzime a iubirii Mântuitorului. Nu vă exacerbaţi sentimentele, vorbind despre ele şi închinându - vă înaintea lor, indiferent dacă acestea sunt bune sau rele, triste sau încurajatoare. - Lt 41, 1893
15:25 A învinge teama prin încrederea în Isus. - Isus ne invită să venim la El, iar El va ridica povara grea de pe umerii noştri şi va aşeza în locul ei jugul Său, care este uşor, şi povara Sa, care nu este grea. Dacă am umbla fără încetare pe calea pe care ne invită Isus să umblăm, nu am ajunge niciodată să trăim simţăminte de panică. Suntem asaltaţi de dificultăţi şi încercări dureroase numai atunci când ne abatem de pe calea datoriei. Sacrificiile pe care suntem nevoiţi să le facem pentru a - L urma pe Hristos nu sunt altceva decât paşii pe care trebuie să - i facem pentru a ne întoarce pe calea luminii, a păcii şi a fericirii. Îndoielile şi temerile cresc atunci când sunt tolerate şi, cu cât persistăm mai mult în această atitudine, cu atât vor fi mai greu de învins. Noi nu suntem în siguranţă decât dacă renunţăm la soluţiile noastre omeneşti şi ne agăţăm de braţul Aceluia care i - a salvat pe ucenicii aflaţi în corabia ce se scufunda în marea furtunoasă. - 4T 558 (1881)
15:26 Hristos este purtătorul poverilor. - Împărtăşiţi - I Domnului toate dorinţele, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile voastre. Prin aceasta, El nu va fi prea împovărat şi nici nu - L vom putea face să obosească... Inima Lui iubitoare este sensibilă faţă de suferinţele noastre şi este mişcată de strigătul durerilor noastre. Să venim la El cu toate dificultăţile
15:27 care ne tulbură gândurile. Nici o povară nu este prea grea pentru El, deoarece Dumnezeu este susţinătorul tuturor lumilor, El conduce toate lucrările universului. Nimic din ceea ce ar putea tulbura în vreun fel pacea noastră nu este prea mărunt pentru a nu fi observat de El. Nici un capitol al experienţei noastre nu este atât de întunecat şi de şters, încât să nu poată fi citit de El şi nu există nici o încurcătură pe care El să nu o poată dezlega. Nici o nenorocire nu se poate abate chiar şi asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi; nici o teamă nu poate tulbura sufletul; nici o rază de bucurie şi nici o rugăciune sinceră nu poate fi rostită de buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe îndată pe toate... Relaţia dintre Dumnezeu şi un suflet omenesc este atât de distinctă şi de plenară, ca şi când acela ar fi singurul suflet care există pe întregul pământ, singurul suflet căruia îi este acordată întreaga atenţie şi purtare de grijă şi pentru care El a dăruit viaţa Preaiubitului Său Fiu. - SC 100 (1892)