26:1 Cap. 23 - Iubirea - un principiu divin şi veşnic
26:2 Iubirea ca principiu activ. - Când principiul ceresc al iubirii eterne umple inima, influenţa lui se va revărsa asupra celor din jur, deoarece iubirea este un principiu activ, care schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, învinge răutatea, înalţă şi înnobilează simţămintele. - 4T 223 (1876)
26:3 Iubirea este diferită de oricare alt principiu. - Adevărata iubire este simplă prin modul ei de a lucra şi diferită de oricare alt principiu de acţiune. - 2T 136 (1876)
26:4 O plantă firavă trebuie cultivată şi îngrijită. - Iubirea este o plantă firavă şi de aceea trebuie cultivată cu multă grijă. Toate rădăcinile amărăciunii şi răutăţii trebuie să fie smulse, pentru ca ea să aibă suficient spaţiu de creştere şi apoi va influenţa puterile minţii, întreaga inimă, astfel încât să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. - MS 50, 1894. (HC 173)
26:5 Substituţia propusă de Satana - egoismul în locul iubirii. - Datorită neascultării, puterile omului au fost pervertite,
26:6 iar egoismul a luat locul iubirii. Natura omului a devenit atât de degradată, încât a ajuns incapabilă de a rezista influenţei răului, iar ispititorul şi-a văzut împlinit scopul de a face să eşueze planul divin al creării omului şi de a umple pământul de suferinţă şi nenorocire. - CT 33 (193)
26:7 Când eul este supus lui Hristos, iubirea izvorăşte în mod spontan. - Când eul este supus lui Hristos, adevărata iubire izvorăşte în mod spontan. Ea nu este o emoţie sau un impuls trecător, ci hotărârea fermă a unei voinţe sfinţite. Aceasta nu constă în simţăminte, ci într-o transformare deplină a caracterului, a inimii şi a sufletului, care este mort faţă de eu şi viu pentru Dumnezeu. Domnul şi Mântuitorul nostru ne cere să ne dăruim pe noi înşine Lui. Supunerea eului faţă de Dumnezeu este tot ce ne cere El, consacrându-ne Lui pentru a fi folosiţi după cum consideră El că este bine. Până când nu ajungem la o predare deplină, nu vom fi fericiţi, folositori şi plini de succes, indiferent de locul în care lucrăm. - Lt 97, 1898. (6BC 1100, 1101)
26:8 Iubirea nu este un impuls trecător, ci un principiu divin. - Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi dragostea neegoistă pentru semeni sunt cel mai preţios dar cu care ne poate binecuvânta Tatăl nostru ceresc. O asemenea dragoste nu este un impuls trecător, ci un principiu divin, o putere permanentă. O inimă neconsacrată nu poate produce adevărata iubire. Ea se poate găsi numai în inima în care domneşte Isus. "Noi Îl iubim pe El, pentru că El ne-a iubit întâi" (1 Ioan 4,19). În inima înnoită prin harul divin, iubirea este un principiu activ care conduce. - AA 551 (1911)
26:9 Iubirea - o putere morală şi intelectuală. - Iubirea este o putere. Puterea morală şi intelectuală este implicată în acest principiu şi nu poate fi separată de el. Puterea bogăţiei are tendinţa de a corupe şi de a distruge; puterea omenească, de orice natură, este foarte înclinată spre producerea suferinţei, dar excelenţa şi valoarea iubirii adevărate constă în eficacitatea ei în a face binele şi nimic altceva decât binele. Tot ce este realizat dintr-o iubire adevărată, oricât de mic sau de neînsemnat ar fi în ochii
26:10 oamenilor, este plin de valoare, deoarece Dumnezeu priveşte mai degrabă la iubirea cu care lucrează cineva decât la mărimea lucrării sale. Iubirea este de la Dumnezeu. O inimă neconvertită nu poate produce această plantă cerească ce creşte şi înfloreşte numai acolo unde domneşte Hristos. - 2T 135 (1868)
26:11 Atmosfera înmiresmată a iubirii. - Fiecare suflet este înconjurat de propria lui atmosferă - o atmosferă ce poate fi plină de puterea dătătoare de viaţă a credinţei, curajului şi speranţei, înmiresmată cu parfumul iubirii, sau poate fi grea, înţepătoare, încărcată de ceaţa apăsătoare a nemulţumirii, egoismului şi otrăvită de miasmele păcatului cultivat. Fiecare persoană cu care venim în contact este, în mod conştient sau inconştient, influenţată de atmosfera pe care o răspândim în jurul nostru. - COL 339 (1900)
26:12 Dezrădăcinarea egoismului şi a certurilor. - Unind inimile credincioşilor, prin legăturile părtăşiei, ale dragostei şi ale unităţii cu Hristos şi cu Tatăl, lanţul de aur al iubirii face ca întreaga legătură să fie desăvârşită şi duce lumii o mărturie a puterii creştinismului, împotriva căreia nu pot exista argumente... Atunci, egoismul va fi smuls din rădăcină. Necredinţa va înceta să existe şi nu vor mai fi certuri şi dezbinări. Ambiţia şi încăpăţânarea vor înceta să sălăşluiască în inima care este legată de Hristos şi nimeni nu va mai acţiona asemenea unui copil încăpăţânat care se smulge din mâna părintelui şi pleacă de unul singur, pentru a cădea, mergând pe propriile lui căi. - Lt 110, 1893. (HC 173)
26:13 Roadele iubirii adevărate. - Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel" (Matei 7,12). Cât de binecuvântate ar fi roadele unui asemenea comportament! "Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura" (versetul 2). În aceste cuvinte, se află motive puternice care ar trebui să ne determine să ne iubim unii pe alţii cu o inimă sinceră şi arzătoare. Exemplul nostru este Domnul Hristos. El a căutat să facă binele. El a trăit pentru a-i binecuvânta pe alţii. Toate acţiunile Sale au fost înfrumuseţate şi înnobilate de iubire.
26:14 Recomandarea care ne este adresată nu este aceea de a ne face nouă înşine ceea ce dorim să ne facă alţii, ci de a le face altora ceea ce dorim să ni se facă nouă, dacă ne-am afla în aceeaşi situaţie. Măsura cu care măsurăm este întotdeauna cea cu care ni se va măsura şi nouă...
26:15 Influenţa iubirii şi dispoziţia de a-i aprecia pe ceilalţi poate produce o viaţă ordonată şi adesea o conversaţie fără greşeli. Respectul de sine ne poate conduce la evitarea aparenţelor rele. O inimă egoistă poate realiza acte generoase, poate înţelege adevărul prezent şi se poate ascunde sub aparenţele unui comportament umilit şi afectuos; cu toate acestea, motivele interioare pot fi lipsite de curăţie şi sinceritate; acţiunile izvorâte dintr-o asemenea inimă înlocuiesc savoarea şi roadele unei vieţi cu adevărat sfinte, contrafăcând principiile iubirii veritabile. Iubirea trebuie să fie cultivată cu atenţie şi preţuită, deoarece influenţa ei este divină. - 2T 136 (1868)
26:16 Iubirea face concesii. - Iubirea lui Hristos este profundă şi statornică, revărsându-se asemenea unui izvor nestăvilit, pentru toţi cei care o vor accepta. În iubirea Sa, nu există nici o urmă de egoism. Dacă iubirea cerească este principiul care guvernează inima, ea se va face cunoscută de la sine, nu numai faţă de aceia care ne sunt deosebit de dragi şi cu care ne aflăm într-o relaţie sacră, ci faţă de toţi cei cu care vom veni în contact. Ea ne va determina la nenumărate gesturi de amabilitate, la dispoziţia de a face concesii, la săvârşirea de fapte bune şi la simpatie faţă de cei ale căror inimi tânjesc după înţelegere şi împreună simţire. - MS 17, 1899. (5BC 1140)
26:17 Iubirea guvernează motivaţiile şi acţiunile. - Nici chiar cea mai exigentă supraveghere a comportamentului nu este suficientă pentru a ascunde temperamentul impulsiv, spiritul de critică şi vorbirea necugetată. Un comportament cu adevărat manierat nu va putea fi niciodată cultivat, atâta timp cât eul este considerat obiectul suprem al afecţiunilor. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Motivaţiile acţiunilor unui creştin adevărat izvorăsc din adâncurile iubirii faţă de Maestrul său. Din rădăcinile simţămintelor sale faţă de Hristos, răsare un interes neegoist pentru
26:18 fraţii săi. Iubirea îi conferă celui ce o are onestitate, bunătate şi un comportament plăcut şi atrăgător. Ea luminează expresia feţei şi modelează tonul vocii; ea rafinează şi înalţă întreaga fiinţă. - GW 123 (1915)
26:19 Iubirea interpretează în mod favorabil motivele celorlalţi. - Iubirea "nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău" (1 Corinteni 13,5). Iubirea creştină interpretează faptele şi motivele altora în lumina cea mai favorabilă. Ea nu caută să demaşte greşelile în mod inutil; nu este dornică să asculte rapoarte nefavorabile, ci se străduieşte mai degrabă să evidenţieze calităţile celorlalţi. - AA 319 (1911)
26:20 Iubirea înfrumuseţează viaţa. - Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot manifesta mânie sau invidie. Când principiul ceresc al iubirii veşnice umple inima, dragostea se va revărsa asupra altora...
26:21 Această iubire nu este atât de îngustă încât să încapă în ea doar "eu şi al meu", ci este suficient de largă încât să cuprindă întreaga lume, este înaltă precum sunt cerurile şi se află în armonie cu iubirea îngerilor. Când este primită cu bucurie în suflet, ea înfrumuseţează întreaga viaţă şi răspândeşte o influenţă curată asupra tuturor celor din jur. Cei care o au nu pot fi decât fericiţi, indiferent dacă le merge bine sau rău.
26:22 Dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, trebuie să îi iubim şi pe copiii Săi. Această iubire este Duhul lui Dumnezeu. Este podoaba cerească ce conferă adevărata nobleţe şi demnitate a caracterului şi face ca sufletele noastre să devină asemenea Maestrului. Oricât de numeroase ar fi calităţile noastre, oricât de onorabili şi educaţi ne-am considera, dacă sufletul nu este botezat cu harul iubirii cereşti faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, suntem deficitari în ceea ce priveşte adevărata bunătate şi nepotriviţi pentru cer, unde totul este iubire şi unitate. - 4T 223, 224 (1876)
26:23 Iubirea este spirituală. - Iubirea care se înalţă mai presus de pasiune şi de impulsuri trecătoare este de natură spirituală şi se
26:24 dezvăluie prin cuvinte şi fapte. Un creştin trebuie să manifeste iubire şi o delicateţe sfântă, în care nu există nici o urmă de nerăbdare sau iritabilitate; manierele necivilizate, aspre şi brutale trebuie să fie şlefuite de harul lui Hristos. - 5T 335 (1885)
26:25 Iubirea se dezvoltă prin exercitare. - Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este exercitată. Fiecare act motivat de iubire o dezvoltă şi o intensifică. Când certurile şi spiritul autoritar sunt aduse la tăcere, dragostea învinge. Ea nu urmăreşte profitul sau răsplata; cu toate acestea, Dumnezeu a prevăzut mari binecuvântări ca rezultat al fiecărei lucrări realizate din iubire. Natura ei este blândă şi acţiunile ei sunt liniştite, şi totuşi este plină de forţă şi fermitate în hotărârea de a învinge cele mai mari rele. Iubirea modelează şi schimbă caracterul, iar influenţa ei ia în stăpânire vieţile păcătoşilor şi le sensibilizează inimile chiar şi în cazurile în care oricare alte metode s-au dovedit lipsite de succes.
26:26 Ori de câte ori se face apel la autoritate, la argumente intelectuale sau la forţă, în locul unei manifestări vizibile a iubirii, simţămintele şi voinţa celor pe care îi abordăm sunt determinate să ia o poziţie defensivă şi respingătoare, iar tendinţa de a se opune este tot mai accentuată. Isus a fost Prinţul păcii. El a venit în lumea noastră pentru a învinge spiritul de autoritate şi respingere. Isus ar fi putut să folosească inteligenţa şi puterea omenească, dar mijloacele pe care le-a ales pentru a învinge forţele răului au fost înţelepciunea şi puterea iubirii. - 2T 135, 136 (1868)
26:27 Evidenţierea unui nou principiu de viaţă. - Când sunt uniţi prin influenţa iubirii, şi nu prin puterea intereselor egoiste, oamenii demonstrează lucrarea unei puteri care este mai presus de orice altă putere omenească. Acolo unde există o astfel de unitate, există o dovadă a faptului că imaginea lui Dumnezeu a fost refăcută în om şi că a fost implantat un nou principiu de viaţă. Ea demonstrează faptul că există o putere de natură divină, care conferă capacitatea de a rezista influenţelor supranaturale ale răului şi că harul lui Dumnezeu supune egoismul moştenit de inima firească. - DA 678 (1898)