21:1 Cap. 18 - Atmosfera de siguranţă din cămin
21:2 Iubirea omenească trebuie să izvorască din iubirea divină. - Fidelitatea în căsătorie nu poate fi păstrată în siguranţă decât în Hristos. Iubirea omenească trebuie să fie legată în modul cel mai strâns de iubirea divină. [Vezi Secţiunea a V - a, "Izvorul de putere al vieţii".] O afecţiune profundă, adevărată şi lipsită de egoism nu poate exista decât acolo unde domneşte Hristos. - MH 358 (1905)
21:3 Atingerea idealului lui Dumnezeu. - Bărbaţii şi femeile pot atinge idealul lui Dumnezeu pentru ei, dacă solicită ajutorul Domnului Hristos. Ceea ce nu poate realiza înţelepciunea omenească, harul Său va îndeplini în favoarea tuturor acelora care I se consacră pe ei înşişi într-o încredere iubitoare. Providenţa Sa poate uni inimile omeneşti prin legături a căror natură este cerească. Iubirea acestor persoane nu va fi un simplu schimb de complimente plăcute şi tandre. Firele ţesăturilor cereşti vor fi împletite şi modelate mai fin şi mai rezistent decât orice lucrătură omenească. Iar produsul lor nu va fi asemenea pânzei pentru batistele de unică folosinţă, ci asemenea unei stofe rezistente, care va suporta orice intemperii şi încercări. Inimile vor fi unite în legătura de aur a unei iubiri nepieritoare. - MH 362 (1905)
21:4 Cântăriţi fiecare sentiment în perspectiva căsătoriei. - Fie ca aceia care se gândesc la căsătorie
21:5 să cântărească fiecare sentiment şi să observe cu atenţie fiecare manifestare a caracterului celor cu care intenţionează să-şi unească destinul vieţii. Fiecare pas spre căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate şi sinceritate şi de o dorinţă stăruitoare de a fi după placul lui Dumnezeu şi spre onoarea Lui. Căsătoria are implicaţii atât asupra vieţii de pe acest pământ, cât şi asupra vieţii veşnice. Un creştin sincer nu va aduce la îndeplinire nici un plan care să nu poarte semnul aprobării lui Dumnezeu. - MH 359 (1905)
21:6 Adevărata unire este lucrarea anilor de căsnicie. - Oricât de prevăzător şi de înţelept ar fi modul în care este realizată o căsătorie, puţine sunt cuplurile care sunt pe deplin unite în momentul cununiei religioase. Adevărata unire a celor doi căsătoriţi constituie lucrarea anilor de căsnicie de după aceea. - MH 359, 360 (1905)
21:7 Risipirea imaginii romantice a vieţii de cămin. - Pe măsură ce viaţa, cu grijile şi încercările ei, asaltează perechea proaspăt căsătorită, romantismul, pe care imaginaţia îl asociază atât de adesea concepţiei despre viaţa de cămin, se risipeşte. Soţul şi soţia ajung la o cunoaştere reciprocă a caracterului, care ar fi fost imposibilă în cadrul relaţiei de prietenie. Aceasta este cea mai critică perioadă a experienţei lor. Fericirea şi rostul întregii lor vieţi depind de direcţia spre care se îndreaptă din acest moment. Adesea, ei observă unul la altul slăbiciuni şi defecte la care nu s-ar fi aşteptat, dar inimile pe care le-a unit iubirea vor descoperi şi calităţi de excepţie, la fel de surprinzătoare. Căutaţi să discerneţi mai degrabă aspectele frumoase decât defectele. De cele mai multe ori, tocmai propria noastră atitudine şi atmosfera pe care o creăm în jur decid ce anume se va dezvălui în caracterul şi comportamentul partenerului.
21:8 Există multe persoane care consideră că exprimarea iubirii constituie o slăbiciune şi care cultivă o reţinere ce determină înstrăinarea celorlalţi. Acest spirit împiedică manifestarea simpatiei şi a împreunei simţiri. Dacă sunt reprimate, gesturile de generozitate şi prietenie se răresc şi inima devine din ce în ce mai distantă şi mai rece. Noi ar trebui să fim conştienţi de această eroare. Iubirea nu poate dăinui dacă nu este exprimată. Fie ca nici o inimă, care bate alături de voi, să nu tânjească după bunătate şi simpatie din partea voastră. - MH 360 (1905)
21:9 Iubirea stimulează dorinţa de a atinge idealuri nobile. - Iubirea poate fi doar dăruită, ea nu poate fi nici cântărită şi nici pretinsă în schimb din partea celorlalţi. Cultivaţi trăsăturile cele mai nobile ale caracterului vostru şi fiţi dornici să recunoaşteţi şi să apreciaţi calităţile tuturor celor din preajmă. Simţământul că eşti preţuit constituie un stimul şi o satisfacţie minunată. Simpatia şi respectul încurajează efortul pentru atingerea excelenţei, iar iubirea înnobilează idealurile şi sporeşte dorinţa de a le atinge. - MH 361 (1905)
21:10 Individualitatea nu trebuie să fie impusă. - Nici soţul, nici soţia nu au voie să-şi impună propria personalitate în formarea celuilalt. Fiecare are o relaţie personală cu Dumnezeu. El este Acela pe care trebuie să-L întrebe: "Ce este bine să fac?" "Ce este greşit?" "Cum aş putea să ating cel mai înalt scop al vieţii mele?" Fie ca întreaga voastră afecţiune să se îndrepte mai întâi spre Acela care Şi-a dăruit viaţa pentru voi. Faceţi din Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă şi cel mai preţios deziderat al existenţei voastre. Şi, pe măsură ce iubirea voastră faţă de El devine mai profundă şi mai puternică, dragostea pe care o manifestaţi unul faţă de celălalt va fi purificată şi întărită. - MH 361 (1905)
21:11 Fiecare are propria sa personalitate. Individualitatea soţiei nu trebuie să fie niciodată absorbită de personalitatea soţului ei. Dumnezeu este Creatorul nostru. Noi suntem făpturile mâinilor Sale şi Îi aparţinem prin răscumpărarea pe care a realizat-o în dreptul nostru. Tot ce dorim este să ştim cum am putea să răspundem sacrificiului Său, deoarece El este Acela care ne oferă putere, ne înzestrează cu eficienţă, ne dăruieşte capacităţile intelectuale; şi doreşte ca noi să dezvoltăm în măsura cea mai înaltă aceste daruri preţioase, pentru slava Numelui Său. - MS 12, 1895
21:12 Supunerea totală este datorată în exclusivitate Domnului Isus. - Dumnezeu pretinde ca soţia să aibă neîncetat în vedere respectul şi slava care I se cuvin numai Lui. Singurul căruia I se datorează o supunere totală este Domnul Isus Hristos, care i-a răscumpărat viaţa şi a făcut din ea un copil al Lui, cu preţul infinit al vieţii Sale... Individualitatea ei nu trebuie să fie anulată de personalitatea soţului, deoarece fiinţa ei Îi aparţine întru totul lui Dumnezeu. - Lt 18, 1891. (AH 116)
21:13 Gândul că unirea căsătoriei a fost o greşeală nu are voie să fie nutrit. - În ciuda dificultăţilor, a greutăţilor,
21:14 a complicaţiilor şi a descurajărilor care pot apărea, nici un soţ şi nici o soţie nu trebuie să-şi permită să nutrească ideea că unirea lor în căsătorie ar constitui o greşeală sau un eşec. Hotărâţi-vă să fiţi unul pentru celălalt tot ce este posibil să fiţi. Continuaţi micile atenţii pe care aţi obişnuit să vi le acordaţi în perioada de la început. Folosiţi toate modalităţile pentru a vă încuraja reciproc în lupta cu greutăţile vieţii. Studiaţi şi căutaţi să descoperiţi căile prin care puteţi contribui la sporirea fericirii celuilalt. Cultivaţi o atmosferă de iubire, înţelegere şi răbdare unul faţă de altul. Atunci, în loc de a fi sfârşitul iubirii, căsătoria va fi doar începutul ei. Căldura unei prietenii adevărate, dragostea care uneşte inimă cu inimă nu sunt decât o pregustare a fericirii cereşti. - MH 360 (1905)
21:15 Relaţiile căminului conduse de îndemnurile nobile ale raţiunii. - Aceia care consideră căsătoria ca fiind o instituţie sacră, consacrată de Dumnezeu şi rânduită în virtutea principiilor Sale sfinte, se vor lăsa conduşi de îndemnurile nobile ale raţiunii. Ei vor aprecia la adevărata valoare fiecare privilegiu pe care îl oferă relaţia căminului. Aceşti oameni îi vor privi pe copiii lor ca pe nişte pietre preţioase, care le-au fost încredinţate de Dumnezeu spre a fi prelucrate, îndepărtând prin educaţie impurităţile aflate la suprafaţa naturii lor, până când îşi vor căpăta strălucirea dorită. Ei vor nutri simţământul unei responsabilităţi extrem de solemne pentru formarea caracterului copiilor lor, astfel încât aceştia să fie capabili de a trăi o viaţă plină de folos, de a fi o binecuvântare pentru alţii prin lumina pe care o răspândesc în jur, de a face ca lumea să fie mai bună datorită existenţei lor şi, în cele din urmă, de a fi vrednici să primească o viaţă mai înaltă într-o lume mai sfântă, strălucind veşnic în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului. - HL (Partea a 2-a) 48, 1865
21:16 O familie bine organizată. - Viaţa unei familii bine întemeiate ar trebui să fie organizată în mod corespunzător. Atât tatăl, cât şi mama să-şi cântărească bine responsabilităţile pe care şi le asumă, astfel încât să poată lucra împreună pentru binele cel mai înalt al copiilor lor. Ei trebuie să evite discordiile şi conflictele şi să nu-şi îngăduie niciodată să critice planurile sau să pună la îndoială părerile celuilalt în prezenţa copiilor. Dacă soţia este lipsită de experienţă, să se străduiască să înţeleagă şi să identifice acele aspecte din activitatea sa care constituie o piedică în calea eforturilor depuse de soţul ei pentru mântuirea copiilor lor. Iar soţul trebuie să
21:17 susţină eforturile mamei, oferindu-i sfaturi înţelepte şi încurajări pline de iubire. - RH, 8 iulie 1902
21:18 Părinţii trebuie să se conducă pe ei înşişi. - Părinţii care doresc să-şi conducă familiile cu succes trebuie să se conducă mai întâi pe ei înşişi. Dacă doresc ca în familia lor să fie rostite numai cuvinte plăcute, atunci trebuie să facă în aşa fel, încât copiii să audă numai cuvinte plăcute ieşind de pe buzele lor. Orice seceriş este pe măsura calităţii seminţelor cultivate. Lucrarea solemnă şi sfântă a părinţilor este aceea de a realiza educaţia copiilor lor atât prin învăţături, cât şi prin exemplul lor personal. Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a aduce înaintea Sa nişte copii pregătiţi pentru a asimila, încă de la cea mai fragedă vârstă, o cunoaştere inteligentă a ceea ce înseamnă să fii urmaş al lui Isus Hristos. Cele mai multe situaţii în care copiii celor care pretind a fi creştini adevăraţi nu-L respectă şi nu-L iubesc pe Dumnezeu se datorează faptului că exemplul părinţilor a fost greşit. Seminţele falsităţii şi ale făţărniciei au avut ca rezultat un seceriş de mărăcini şi spini. - MS 59, 1900
21:19 Cuvintele amabile şi zâmbetele exprimate în familie. - Noi avem nu numai privilegiul, ci şi datoria de a cultiva amabilitatea, de a avea în inimi pace cu Hristos şi de a fi noi înşine împăciuitori, astfel încât să putem semăna seminţe preţioase care să producă un seceriş pentru viaţa veşnică. Aceia care nu sunt cu adevărat urmaşi ai lui Hristos pot manifesta multe calităţi şi multe însuşiri pozitive, dar caracterele lor sunt în mare măsură afectate de un temperament lipsit de bunătate, nerăbdător, irascibil, predispus să caute numai greşeli şi să critice cu asprime. Soţii sau soţiile care cultivă suspiciunea şi neîncrederea creează neînţelegeri şi conflicte în familie. Cuvintele lor amabile şi zâmbetele lor sunt păstrate doar pentru străini, în timp ce în cămin se comportă în mod iritant, alungând astfel pacea şi mulţumirea. - Lt 34, 1894. (HC 179)
21:20 Evitarea unei vorbiri vulgare. - Taţi şi mame, soţi şi soţii, vă implor, nu vă complăceţi într-o atmosferă caracterizată de gânduri josnice şi cuvinte vulgare. Expresiile murdare, gesturile indecente, lipsa de amabilitate în cămin vor
21:21 avea o influenţă neplăcută asupra voastră şi, dacă vor fi repetate frecvent, vor deveni a doua voastră natură. Căminul este un loc prea sfânt pentru a fi murdărit de vulgaritate, senzualitate şi învinuiri reciproce. Există un Martor ceresc care declară: "Ştiu faptele tale". Grădina inimii voastră să fie împodobită cu florile iubirii, ale adevărului, ale bunătăţii şi ale răbdării. - Lt 18b, 1891
21:22 Un comportament brutal şi lipsit de amabilitate. - Să nu manifestaţi niciodată, în cercul intim al familiei, un comportament brutal, lipsit de maniere, vulgar, neprietenos şi nepoliticos. Oricât de înalte ar fi idealurile religioase pe care le predicaţi altora, dacă în căminul vostru vă comportaţi într-un mod lipsit de amabilitate, sunteţi nişte călcători ai poruncilor lui Dumnezeu. - RH, 29 martie 1892
21:23 Prietenii nu trebuie să se amestece în viaţa unei familii (sfat adresat unui soţ tânăr). - Cercul intim al familiei ar trebui să fie considerat un loc sfânt, un simbol al cerului, o oglindă în care ne reflectăm noi înşine. Putem avea diferiţi prieteni şi cunoştinţe, dar acestora nu trebuie să li se permită să se amestece în viaţa familiei noastre. Atmosfera căminului trebuie să ne confere un simţământ profund al apartenenţei, care ne inspiră încredere, siguranţă, confort şi odihnă.
21:24 Prietenia ta cu alte femei şi fete constituie o sursă de ispite pentru ele şi le încurajează în manifestarea unei atitudini libertine, care le face să încalce restricţiile impuse de statutul unei persoane căsătorite. Deşi tu nu eşti conştient de acest fapt, plăcerea ta de a te amuza şi atmosfera pe care o creezi prin comportamentul tău nu sunt o mărturie în favoarea caracterului sfânt al căsătoriei.
21:25 Trăirea vieţii de familie reprezintă un mare test al caracterului. Manifestarea amabilităţii şi înţelegerii în cămin, exercitarea răbdării, a bunăvoinţei şi a iubirii constituie calificative care indică valoarea caracterului unui soţ. - Lt 17, 1895
21:26 Soţii care tânjesc după cuvinte iubitoare. - Multe femei tânjesc după cuvintele iubitoare şi pline de bunătate şi după micile atenţii şi amabilităţi ce le sunt datorate din partea soţilor lor, care le-au ales ca tovarăşe de viaţă. Cât de multă suferinţă,
21:27 cât necaz şi nefericire şi cât de multe suspine ar putea fi evitate, dacă bărbaţii şi femeile ar continua să cultive interesul, atenţia, cuvintele plăcute de apreciere şi micile gesturi de curtenie care au trezit dragostea partenerilor lor la început şi pe care le-au considerat importante atunci când au căutat să cucerească inimile aleşilor şi aleselor lor.
21:28 Dacă nu ar face altceva decât să continue cultivarea acestor atenţii minore, dar care hrănesc iubirea, soţul şi soţia ar fi fericiţi în societatea prietenilor lor şi ar exercita o influenţă sfântă în familiile acestora. În interiorul sufletului ar exista o oază de fericire pe care cu nici un chip nu ar dori să o părăsească în căutarea unor noi obiecte de atracţie. Nevoia după cuvinte încurajatoare de simpatie şi după o iubire manifestată prin expresii pline de bunătate a adus suferinţa, boala şi moartea prematură asupra multor soţii. - Lt 27, 1872
21:29 Soţul poate închide uşa în calea suferinţei. - Soţul ar trebui să manifeste un interes deosebit faţă de bunăstarea familiei sale. Dacă temperamentul soţiei este sensibil, el ar trebui să fie înţelegător şi atent la simţămintele ei. Printr-un asemenea comportament, soţul poate închide uşa în calea multor suferinţe şi boli. Cuvintele duioase, amabile şi încurajatoare se vor dovedi un tratament mai eficient decât cele mai puternice medicamente. Acestea vor inspira curaj în inima deznădăjduită şi vor aduce atâta strălucire şi fericire în cămin, încât întregul efort depus în faptele binevoitoare şi în cuvintele amabile şi încurajatoare va fi răsplătit înzecit.
21:30 Soţul ar trebui să-şi aducă aminte că cea mai mare parte a poverii educaţiei copiilor lui se află pe umerii mamei şi că ea este aceea care se preocupă de modelarea minţii lor. Datorită acestui fapt, el trebuie să manifeste cele mai duioase simţăminte faţă de soţia sa şi să facă tot ce poate pentru a-i uşura poverile. El trebuie să se comporte în aşa fel, încât soţia să simtă că se poate baza pe afecţiunea şi înţelegerea lui, îndreptându-şi gândurile spre ceruri, acolo unde există putere, pace şi odihnă deplină pentru cei obosiţi şi împovăraţi.
21:31 Când vine acasă, orice întunecime de pe faţa soţului trebuie să dispară, iar prezenţa lui să aducă lumină în familie şi încurajare în inima soţiei, inspirând încredere şi iubire faţă de Dumnezeu. Cu sufletele unite, ei pot repeta făgăduinţele lui Dumnezeu, iar binecuvântările Sale preţioase se pot revărsa în căminul lor. Lipsa bunătăţii,
21:32 mânia şi nemulţumirea alungă prezenţa Domnului Isus din casele noastre. Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu fugind din familii în care se auzeau cuvinte neplăcute, ameninţări şi certuri. - 1T 306, 307 (1862)
21:33 Soţul şi tatăl este capul familiei. - Soţul şi tatăl este capul familiei. Soţia aşteaptă din partea lui simpatie şi ajutor în educarea copiilor; iar acest lucru este drept. Copiii nu sunt numai ai mamei, ci şi ai lui, şi de aceea tatăl este în egală măsură răspunzător pentru bunăstarea lor. Ei aşteaptă de la tatăl lor călăuzire şi sprijin; iar el are nevoie de o concepţie corectă cu privire la viaţă şi trebuie să poarte de grijă ca familia lui să fie înconjurată de prieteni care exercită o influenţă bună; mai presus de toate, viaţa lui trebuie să fie condusă de respect şi iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de învăţăturile cuvintelor Sale, astfel încât să poată îndruma paşii copiilor pe cărări drepte. - MH 390 (1905)
21:34 Soţia este un "ajutor potrivit" pentru soţ. - Dumnezeu Însuşi este acela care i-a oferit lui Adam un tovarăş de viaţă. El a conceput "un ajutor potrivit pentru om", un ajutor care să corespundă nevoilor lui şi alături de care să poată deveni una în iubire şi împreună simţire. Faptul că Eva a fost creată din coasta lui Adam înseamnă că ea nu urma să exercite rolul de conducător al vieţii lui, dar nici să fie înjosită şi considerată inferioară de către acesta, ci să stea alături de el, într-o relaţie de egalitate, pentru a fi iubită şi protejată. Parte din bărbat, os din oasele lui, carne din carnea lui, Eva a fost destinată să reprezinte cel de-al doilea eu al lui Adam, ca expresie a unirii profunde şi a legăturii afective care urma să existe întotdeauna în cadrul acestei relaţii. - PP 46 (1890)
21:35 Cum să creăm pacea în cămin. - Dacă un soţ are caracterul nobil, inima curată şi gândirea luminată, pe care trebuie să le deţină orice adevărat creştin, toate acestea se vor manifesta în cadrul relaţiilor din familie... El va căuta să ocrotească sănătatea soţiei şi să-i inspire curaj, străduindu-se să adreseze cuvinte de mângâiere şi să creeze o atmosferă de pace în cămin. - MS 17, 1891. (AH 228)
21:36 Soţii trebuie să studieze Epistola către Efeseni şi să caute să înţeleagă atât contextul, cât şi semnificaţia simbolului care Îl reprezintă pe Domnul Hristos ca susţinător al bisericii. Soţul este asemenea unui mântuitor al familiei sale. Va fi el întotdeauna gata să îşi încurajeze soţia şi copiii, prin caracterul său ferm şi statornic şi prin bărbăţia care i-a fost dăruită de Dumnezeu? Va răspândi el în jur o atmosferă plăcută şi curată? Va cultiva el cu asiduitate iubirea Domnului Isus, făcând din aceasta un principiu temeinic în căminul său, atunci când îşi expune pretenţia de a deţine autoritatea în familie? - MS 17, 1891. (AH 117)
21:37 Soţul să nu insiste în pretenţia de a fi capul familiei. - Faptul că un soţ insistă în permanenţă asupra ideii că el deţine poziţia de cap al familiei nu constituie o dovadă a bărbăţiei. Citarea repetată a Scripturii, pentru a-şi afirma autoritatea în cămin, nu va mări respectul faţă de el. Pretenţia ca soţia sa, mama copiilor lui, să acţioneze întotdeauna în conformitate cu planurile sale, ca şi cum acestea ar fi infailibile, nu îl va face să fie mai bărbat.
21:38 Domnul a prevăzut ca soţul să fie capul soţiei cu scopul ca el să fie protectorul ei; el este cel care uneşte familia printr-o legătură puternică, după cum Domnul Hristos este Capul bisericii şi Mântuitorul trupului ei tainic. Fiecare soţ care mărturiseşte că Îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să studieze cu atenţie ce cere Dumnezeu de la el, ca deţinător al unei asemenea poziţii în cămin. Autoritatea lui Hristos este exercitată cu înţelepciune, însoţită de bunătate şi blândeţe; aşa că fiecare soţ trebuie să îşi exercite atribuţiile şi să-şi folosească puterile, imitându-L pe Acela care este Capul bisericii. - Lt 18b, 1891. (AH 215)
21:39 Soţia să îl susţină cu bucurie pe soţ să îşi păstreze demnitatea. - Mi s-a arătat, de asemenea, că soţiile comit adesea o mare greşeală. Ele nu depun eforturi serioase pentru a-şi stăpâni propriul temperament şi pentru a aduce fericirea în cămin. De multe ori, soţiile sunt iritate şi nemulţumite fără un motiv temeinic. Soţul se întoarce de la serviciu îngrijorat şi obosit de trudă şi, în loc să fie întâmpinat cu bucurie şi cuvinte încurajatoare, găseşte acasă o atmosferă încărcată şi apăsătoare. Este şi el doar un om, iar afecţiunile lui pot să se îndepărteze de la soţia sa, dragostea faţă de familie se răceşte, căile lui devin tot mai întunecate şi
21:40 curajul său secătuieşte. Treptat, demnitatea şi respectul de sine, pe care i le-a dăruit Dumnezeu, se pierd.
21:41 După cum Hristos este Capul bisericii, tot astfel soţul este capul familiei şi orice atitudine prin care soţia lui i-ar putea diminua influenţa şi l-ar putea determina să-şi piardă demnitatea şi poziţia de răspundere pe care o deţine este neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Este de datoria soţiei să renunţe la dorinţele personale şi să se supună soţului ei. Amândoi ar trebui să fie dispuşi să cedeze la pretenţiile lor, dar Cuvântul lui Dumnezeu oferă prioritate hotărârilor luate de către soţ. Faptul că o soţie se supune aceluia pe care ea însăşi l-a ales să fie sfătuitorul, protectorul şi îndrumătorul ei nu reprezintă o pierdere a demnităţii ei personale. Soţul ar trebui să-şi afirme poziţia care îi revine în cadrul familiei într-un spirit umilit, dar ferm şi statornic. - 1T 307, 308 (1862)
21:42 Omul ca fiinţă socială. - Nici una dintre fiinţele pe care Dumnezeu le-a adus la existenţă pe pământ nu putea egala omul. "Şi Dumnezeu a zis: 'Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit'" (Genesa 2,18). Omul nu a fost creat pentru a trăi în singurătate; el trebuia să fie o fiinţă socială. Oricât de minunate ar fi fost priveliştile Edenului şi oricât de plăcută ar fi fost şederea în această grădină, acestea nu ar fi reuşit să-l facă fericit cu adevărat, dacă ar fi fost lipsit de tovărăşie. Nici chiar compania îngerilor nu ar fi putut satisface dorinţa sa după împreună simţire şi prietenie. Pe atunci, încă nu exista nici o altă fiinţă de aceeaşi natură cu el, care să-l iubească şi pe care să o poată iubi. - PP 46 (1890)
21:43 Armonia în familie este posibilă numai în prezenţa Duhului lui Dumnezeu. - Armonia în familie nu va putea fi obţinută niciodată, dacă prezenţa Duhului lui Dumnezeu lipseşte din inimile noastre. Atunci când este inspirată şi călăuzită de Spiritul lui Hristos, soţia va fi atentă la cuvintele pe care le rosteşte şi se va supune soţului ei, nu simţindu-se asemenea unei sclave, ci considerându-se un tovarăş de viaţă. Dacă este un slujitor al lui Dumnezeu, soţul nu-şi va trata soţia ca un stăpân arbitrar şi sever. Când suntem nemulţumiţi şi îngrijoraţi, noi nu ne putem bucura de binecuvântarea căminului, dar, dacă Duhul Domnului sălăşluieşte în familia noastră, acesta devine o pregustare a cerului. - Lt 18, 1891. (AH 118)
21:44 Locul primordial acordat cercului intim al familiei. - Toate capacităţile noastre trebuie să fie folosite pentru Domnul Hristos. Aceasta este datoria fiecărui om faţă de Dumnezeu. Prin relaţia pe care o realizează cu Domnul Hristos, omul cel nou nu face altceva decât să revină la acea relaţie strânsă cu Dumnezeu, care a fost prevăzută încă de la creaţiune. Omul este un reprezentant al lui Hristos şi trebuie să cultive un spirit de rugăciune şi veghere continuă. Înainte de orice alte obiective măreţe şi îndepărtate, responsabilităţile lui încep cu aceia care se află în imediata sa apropiere. Datoria lui principală este faţă de propriii săi copii şi faţă de rudele cele mai apropiate. Nu există nici o scuză pentru cel care, lucrând în favoarea celor din societate, îşi neglijează obligaţiile faţă de cei aflaţi în cercul intim al familiei sale.
21:45 În ziua judecăţii finale, taţii şi mamele vor fi solicitaţi să dea socoteală pentru copiii lor. Părinţii vor fi întrebaţi ce au făcut pentru mântuirea sufletelor celor pe care şi-au asumat responsabilitatea de a-i aduce pe lume. Şi-au neglijat ei micuţii, lăsându-i în grija străinilor? Taţilor şi mamelor, nu cumva copiii voştri cresc în mijlocul unui mediu imoral şi păcătos, în timp ce voi toleraţi în mod conştient lucrul aceasta? Oricât de mare ar fi binele pe care îl faceţi pentru alţii, datoria pe care o aveţi înaintea lui Dumnezeu, de a purta de grijă copiilor voştri, nu va putea fi anulată. Bunăstarea spirituală a propriilor voastre familii este mai importantă decât orice. Conduceţi-vă copiii spre crucea de pe Calvar şi lucraţi pentru ei, aşa cum se cuvine să lucraţi pentru cei pentru care va trebui să daţi socoteală. - MS 56, 1899