13:1 Cap. 10 - Capacitatea de a înţelege
13:2 O lucrare care necesită discernământ şi înţelegere. - Cea mai frumoasă, dar şi cea mai dificilă lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească. Cei care se implică într-o asemenea activitate au nevoie de o deosebită capacitate de înţelegere şi de un discernământ clar.
13:3 O atitudine veritabilă de independenţă în gândire nu înseamnă încumetare. Această calitate a independenţei, care conduce la adoptarea unui spirit de prevedere şi rugăciune, nu trebuie abandonată, până când nu există dovezi suficiente şi sigure, care să ne conducă la concluzia că suntem pe o poziţie greşită. Adevărata independenţă va păstra mintea calmă şi neschimbătoare, în mijlocul nenumăratelor erori care predomină, şi îi va determina pe aceia care ocupă funcţii de răspundere să cerceteze cu atenţie fiecare aspect al situaţiilor cu care se confruntă, fără a oscila sub influenţa circumstanţelor sau a părerilor altora şi fără a trage concluzii lipsite de o cunoaştere deplină şi inteligentă a tuturor detaliilor. - 3T 104, 105 (1872)
13:4 O datorie solemnă. - Cât de atent ar trebui să se ocupe pastorii, profesorii şi părinţii de sufletele celor care ajung în sfera lor de influenţă, dacă ar lua în considerare preţul nespus de mare al Fiului prea iubit al lui Dumnezeu, plătit de cer, pentru răscumpărarea fiinţei umane. Lucrul cu mintea umană constituie o activitate frumoasă, dar îndeplinirea ei necesită multă responsabilitate şi precauţie.
13:5 Cei care se ocupă de educarea tinerilor trebuie să-şi păstreze o stăpânire de sine desăvârşită. Lipsa de răbdare în tratarea unui suflet omenesc sau influenţa nefastă exercitată asupra acestuia, în intenţia de a afirma o supremaţie necuvenită, constituie o greşeală teribilă, deoarece o asemenea atitudine ar putea costa pierderea acelui suflet pentru Hristos. Printr-o călăuzire lipsită de înţelepciune, mintea tinerilor poate ajunge atât de derutată, încât răul produs ar putea rămâne pentru totdeauna irecuperabil. În educarea şi în formarea tinerilor, religia lui Hristos trebuie să deţină un rol preponderent.
13:6 Exemplul Mântuitorului de renunţare la sine, de bunătate şi de iubire îndelung răbdătoare constituie o condamnare a nerăbdării manifestate de unii pastori sau profesori. Instructorii impulsivi vor fi nevoiţi să răspundă la întrebările lui Hristos: "Aceasta este maniera în care trataţi voi sufletele pentru care Eu Mi-am sacrificat viaţa? Doar atât de puţin apreciaţi voi preţul infinit pe care l-am plătit Eu, pentru răscumpărarea lor?" - 4T 419 (1889)
13:7 Medicul se confruntă cu tipuri variate de mentalităţi. - Doctorul __ trebuie să se străduiască să-şi îmbunătăţească zilnic bagajul de cunoştinţe şi să cultive maniere caracterizate de politeţe şi rafinament... El are nevoie să îşi aducă aminte în mod permanent de faptul că este în legătură cu cele mai variate tipuri de mentalităţi şi că impresiile pe care le oferă vor avea o mare răspândire şi se vor reflecta asupra imaginii întregului Institut [Sanatoriul Battle Creek]. - 3T 183, 184 (1872)
13:8 Nevoia de răbdare şi de înţelepciune. - Aceia care încă rătăcesc în întunecimile erorii trebuie să fie trataţi cu atenţie, fără a se aştepta prea mult de la ei. Datoria pastorilor este aceea de a-şi îndeplini bine responsabilităţile care le revin, cu încrederea că Dumnezeu Însuşi va realiza lucrarea de a descoperi tainele şi de a ilumina, prin influenţa Duhului Sfânt, mintea celor care cercetează adevărul. În timp ce îşi fac datoria, ei trebuie să fie conştienţi de faptul că, fără acest ajutor divin, eforturile lor vor rămâne lipsite de succes. Luând în considerare numărul şi varietatea circumstanţelor care au contribuit la dezvoltarea diferitelor trăsături ale caracterului fiecărei persoane de care se ocupă, pastorii au nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. De asemenea, ei trebuie să vegheze în mod strict asupra lor înşişi, pentru ca nu cumva eul personal să dobândească supremaţia, iar Isus să fie pierdut din vedere. - GW 381 (1915)
13:9 Iubirea lui Hristos îşi deschide calea spre suflet. - Numai Acela care cunoaşte inimile ştie cum să-i conducă pe oameni la pocăinţă. Numai
13:10 înţelepciunea Sa ne poate asigura succesul în câştigarea celor pierduţi. Dacă îi veţi aborda pe oameni cu o atitudine arogantă şi inflexibilă, gândind despre voi înşivă: "Eu sunt mai sfânt decât ei", indiferent cât de corectă este logica voastră şi indiferent cât de adevărate sunt cuvintele voastre, acestea nu vor atinge inimile lor. Iubirea lui Hristos, manifestată în cuvinte şi fapte, va deschide calea spre suflet, în timp ce repetarea la nesfârşit a dovezilor nu va realiza nimic. - MH 163 (1905)
13:11 Cu compasiune şi iubire. - Nu toţi oamenii sunt potriviţi în vederea lucrării de corectare a greşelilor altora. Ei nu au înţelepciunea necesară pentru a îmbina spiritul de dreptate cu o atitudine iubitoare şi nu sunt dispuşi să înţeleagă nevoia de a manifesta, în condamnarea credincioasă a greşelilor, iubire şi compasiune duioasă. Unii dovedesc o severitate inutilă şi permanentă, fără a înţelege importanţa îndemnului dat de către apostol: "Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii, iarăşi, fie-vă milă cu frică" (Iuda 22,23). - 3T 269, 270 (1873)
13:12 Un om condus de pasiuni fireşti nu trebuie să lucreze cu mintea oamenilor. - Lipsa unei credinţe statornice şi a discernământului cu privire la lucrurile sfinte trebuie considerată ca fiind un motiv suficient pentru a îndepărta un om din orice domeniu al lucrării lui Dumnezeu. De asemenea, un temperament impulsiv şi aspru şi un spirit arogant reprezintă caracteristici care indică faptul că posesorul acestora nu trebuie să fie aşezat în poziţii care implică responsabilitatea de a decide în problemele serioase ce afectează poporul lui Dumnezeu.
13:13 Celui care este condus de pasiuni fireşti nu i se poate permite nici o participare în cadrul lucrării directe cu mintea omenească. Unui asemenea om nu i se poate încredinţa rolul de a-şi exercita influenţa în activităţi care presupun o relaţie cu aceia pentru care Domnul Hristos a plătit un preţ infinit. Dacă îşi asumă responsabilitatea de a se ocupa de oameni, o persoană impulsivă le va afecta şi le va răni sufletele, deoarece nu are delicateţea şi tactul pe care le oferă harul lui Hristos. Mai întâi, propria sa inimă are nevoie să fie sensibilizată şi supusă de Duhul lui Dumnezeu; inima de piatră nu a devenit încă o inimă de carne. - SpT Seria A, No. 5, p 18, 1896. (TM 261)
13:14 Calităţi necesare în înţelegerea minţii (sfat adresat colportorilor). - Dificultăţile existente în lucrarea de colportaj sunt mai numeroase decât în multe alte ramuri profesionale; dar
13:15 tactul, disciplina şi lecţiile învăţate în această lucrare vă vor pregăti şi vă vor face destoinici pentru a vă continua activitatea şi în alte domenii de slujire a sufletelor. aceia care îşi învaţă lecţiile cu dificultate şi sunt neglijenţi şi lipsiţi de sensibilitate în abordarea oamenilor ar manifesta aceeaşi lipsă de tact şi de îndemânare în tratarea minţii şi dacă ar fi angajaţi în lucrarea de slujire pastorală. - Manual for Canvassers, pg. 41, 42, 1902. (CM 34)
13:16 Confruntarea cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism şi o apreciere de sine exagerată. - Cea mai delicată lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească şi, pentru a fi capabili să-şi îndeplinească misiunea într-o manieră corectă, profesorii au o nevoie constantă de ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Printre tinerii care frecventează şcolile, există o mare diversitate de personalităţi şi modele de educaţie. Profesorii se vor confrunta cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism şi o apreciere de sine exagerată. Unii dintre aceşti tineri au trăit într-un mediu restrictiv, marcat de o severitate arbitrară, care a dezvoltat în ei un spirit de încăpăţânare şi răzvrătire. Alţii au fost răsfăţaţi de nişte părinţi excesiv de îngăduitori, care le-au permis să-şi urmeze propriile lor înclinaţii. Defectele lor au fost tolerate atât de mult timp, încât au ajuns să le deformeze caracterul. - CT 264 (1913)
13:17 Necesitatea răbdării, a tactului şi a înţelepciunii. - Pentru a avea succes în lucrarea cu aceste minţi, profesorul va trebui să le trateze cu un tact deosebit şi cu o mare delicateţe. Adesea, un mod principial de conducere va fi întâmpinat de către elevi cu ostilitate sau chiar cu un comportament răzvrătit. Unii îşi vor exercita ingeniozitatea pentru a evita măsurile administrative luate împotriva greşelilor lor, în timp ce alţii vor afişa o atitudine de pasivitate şi indiferenţă cu privire la consecinţele actelor lor de indisciplină. Toate aceste manifestări necesită multă răbdare, stăpânire de sine şi înţelepciune din partea celor însărcinaţi cu educarea acestor tineri. - CT 264 (1913)
13:18 O influenţă care poate produce daune morale ireparabile. - Deşi este posibil ca un profesor să deţină calificarea şcolară şi cunoştinţele ştiinţifice necesare pentru a se ocupa de instruirea elevilor, totuşi se ridică următoarea întrebare: S-a stabilit dacă profesorul posedă tactul şi înţelepciunea de care are nevoie pentru a lucra cu mintea umană? Dacă iubirea lui Hristos nu domneşte
13:19 în inimile instructorilor, ei nu sunt potriviţi să poarte acea răspundere deosebit de serioasă, care le este încredinţată tuturor celor ce se ocupă de educarea tinerilor. Întrucât ei înşişi sunt lipsiţi de o educaţie înaltă, nu cunosc modul în care trebuie să trateze mintea omenească. Inimile lor, nesupuse lui Dumnezeu, luptă pentru supremaţie. A îngădui exercitarea unei asemenea influenţe asupra minţii fragile şi asupra caracterelor uşor influenţabile ale copiilor înseamnă a permite producerea unor răni, ale căror urme nu vor putea fi niciodată îndepărtate. - CT 193 (1913)
13:20 Necesitatea celei mai fine capacităţi de discernământ. - În numeroase ocazii şi prin diferite căi, Domnul mi-a arătat cât de atent trebuie să fie realizată lucrarea cu tinerii - o lucrare ce impune exercitarea celei mai fine capacităţi de discernământ între bine şi rău. Toţi cei care sunt implicaţi în educarea şi formarea tinerilor au nevoie de o viaţă trăită într-o relaţie atât de strânsă cu Marele Învăţător, încât întreaga lor activitate să fie marcată de spiritul şi de maniera Sa de lucru. Lecţiile pe care tinerii trebuie să le primească din partea educatorilor le vor afecta viaţa şi caracterele pentru totdeauna. - GW 333 (1915)
13:21 Relaţia personală ca aspect esenţial al activităţii de învăţare. - În orice activitate de învăţare a altora, relaţia personală constituie un aspect esenţial. Ori de câte ori Şi-a prezentat învăţăturile, Domnul Hristos S-a adresat oamenilor în mod individual. Cei doisprezece ucenici au fost educaţi în cadrul unei relaţii apropiate şi personale. În Scriptură, cele mai preţioase îndemnuri au fost adresate în mod particular şi, deseori, în prezenţa unui singur ascultător. În conversaţia cu onorabilului rabin, pe Muntele Fericirilor, în dialogul cu femeia dispreţuită, la fântâna Sihar, Isus a deschis tezaurul celor mai impresionante comori, deoarece, înăuntrul acestor ascultători, El a descoperit o inimă sensibilă, o minte deschisă şi un spirit receptiv. Nici chiar mulţimile care se îmbulzeau adesea pe urmele Lui nu reprezentau pentru Hristos o adunare ocazională de anonimi. El vorbea pentru fiecare minte în mod direct şi apela la fiecare inimă. Privind chipurile ascultătorilor, Domnul Hristos căuta să observe, în expresia feţei lor, acea lumină a înţelegerii şi acea sclipire a răspunsului interior, care îi adevereau faptul că adevărul le atinsese inima; şi când observa a-ceste expresii, inima lui Isus vibra de bucuria împreunei simţiri. - Ed 231 (1903)
13:22 Suprasolicitarea conduce la incapacitatea de a lucra pentru alţii. - Pentru a exercita asupra elevilor lor o influenţă corectă, care să nu se manifeste doar prin învăţături, ci şi prin intermediul exemplului personal, profesorii ar trebui să acorde ei înşişi atenţia cuvenită legilor
13:23 sănătăţii, astfel încât puterile lor să fie păstrate în cele mai bune condiţii. Profesorul ale cărui puteri fizice sunt deja slăbite prin boală şi suprasolicitare ar trebui să acorde o atenţie specială legilor vieţii. El are nevoie de timp pentru recreare. Nici un profesor nu ar trebui să-şi asume responsabilităţi care să depăşească sfera activităţilor din cadrul şcolii, deoarece acestea l-ar epuiza din punct de vedere fizic şi intelectual şi ar provoca un dezechilibru al sistemului său nervos. Ca urmare, el ar ajunge incapabil de a se ocupa de mintea elevilor, ceea ce nu ar fi corect nici faţă de el însuşi şi nici faţă de elevii lui. - CTBH 83, 1890. (FE 147)
13:24 Înţelegerea diferitelor categorii de nevoi. - Mi s-a arătat că medicii care lucrează în cadrul Institutului nostru de sănătate ar trebui să fie oameni ai credinţei şi ai spiritualităţii. Ei au nevoie să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Mulţi dintre aceia care se adresează Institutului suferă de tot felul de boli pe care şi le-au provocat ei înşişi, prin îngăduinţa faţă de propriile lor înclinaţii păcătoase.
13:25 Această categorie de pacienţi nu merită simpatia pe care de obicei o pretind. Şi este nepotrivit ca medicii să-şi dedice timpul şi energiile unor asemenea oameni, degradaţi din punct de vedere fizic, mintal şi moral.
13:26 Dar există şi o altă categorie de pacienţi, care au trăit o viaţă nesănătoasă, încălcând legile naturale ale sănătăţii din cauza ignoranţei. Ei au fost necumpătaţi în muncă şi în alimentaţie, deoarece au fost educaţi să trăiască astfel, în virtutea unor practici moştenite prin tradiţie. Unii au suportat o serie de tratamente inadecvate, primite din partea multor medici, fără ca starea sănătăţii lor să se fi îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a agravat în mod evident. În cele din urmă, aceşti oameni şi-au pierdut orice posibilitate de a-şi câştiga existenţa, fiind daţi afară din servicii, izolaţi de societate şi ignoraţi de familiile lor; iar singura soluţie care le-a mai rămas a ajuns să fie aceea de a se adresa Institutului nostru de sănătate, cu o ultimă fărâmă de speranţă pentru alinarea durerilor lor.
13:27 Pacienţii din această categorie au nevoie de simpatie. Ei trebuie să fie trataţi cu cea mai mare delicateţe, avându-se în vedere, cu multă atenţie, necesitatea de a li se explica în mod clar legile fiinţei lor, pentru ca, prin încetarea practicilor nesănătoase şi prin stăpânire de sine, să poată evita suferinţa şi boala, care nu reprezintă altceva decât efectul încălcării legilor naturale ale sănătăţii. - 3T 178 (1872)
13:28 Adevărul nu trebuie întotdeauna prezentat. - Nu toţi aceia care trăiesc în această societate şi care înţeleg lucrurile prin prisma unui mod de gândire lumesc sunt pregătiţi să accepte anumite argumente referitoare la situaţia propriilor lor persoane. Chiar dacă reprezintă adevărul, unele învăţături nu trebuie prezentate fără a se lua în considerare circumstanţele. Există situaţii în care cuvintele pot ofensa. Medicii nu ar trebui să-şi suprasolicite sistemul nervos prin supraaglomerare, deoarece, într-o asemenea stare fizică, nu vor putea să exercite o influenţă care să calmeze mintea, să liniştească nervii şi să răspândească o atmosferă de mulţumire şi fericire. - 3T 182 (1872)
13:29 Domnul Hristos înţelege. - Deoarece a luat asupra Sa natura umană, Mântuitorul înţelege şi ştie cum să-şi exprime compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Isus cunoaşte fiecare suflet în mod personal. El înţelege nu numai nevoile şi încercările specifice ale acelui suflet, ci şi împrejurările care îl tulbură şi îl înspăimântă. Braţele Sale divine sunt deschise pentru a strânge la pieptul Său, cu duioşie şi milă, pe fiecare copil suferind. Cu cât durerea este mai mare, cu atât nevoia de simpatia şi mila Sa este mai mare. Isus este mişcat de simţământul nostru de neputinţă, iar dorinţa Lui este ca noi să aşezăm la picioarele Sale îngrijorările şi temerile noastre şi să le lăsăm pentru totdeauna acolo. - MH 249 (1905)
13:30 Compasiunea ne aduce într-o relaţie mai strânsă cu Domnul Hristos. - Faptele bune constituie rodul pe care Domnul Hristos îl aşteaptă din partea noastră - cuvintele amabile, actele de bunăvoinţă, sensibilitatea şi mila faţă de cei săraci, nevoiaşi şi suferinzi. Ori de câte ori inimile voastre simt împreună cu cei împovăraţi de descurajare şi de durere, ori de câte ori mâinile voastre se întind în ajutorul celor nevoiaşi, ori de câte ori îi îmbrăcaţi pe aceia care sunt goi şi ori de câte ori cel străin este binevenit în camera voastră de oaspeţi şi găseşte un loc în inimile voastre, îngerii coboară foarte aproape de voi, iar glasul aprobării divine străbate cerul.
13:31 Fiecare act de dreptate, de milă şi de bunăvoinţă răsună în cer asemenea unui cântec. De pe tronul Său, Tatăl priveşte spre toţi aceia care îndeplinesc asemenea fapte de milă şi îi aşează printre comorile Sale cele mai preţioase. "Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu" (Maleahi 3,17). Fiecare faptă de bunătate faţă de cel nevoiaş şi faţă de cel
13:32 suferind este considerată ca şi cum ar fi fost îndeplinită pentru Isus personal. Când îi susţineţi pe cei săraci, când simţiţi împreună cu cei îndureraţi şi oprimaţi şi când sunteţi prietenoşi cu cei orfani, relaţia dintre voi şi Isus devine mai strânsă. - 2T 25 (1868)
13:33 Domnul Hristos pretinde compasiune şi duioşie. - Duioşia şi compasiunea sinceră faţă de semeni reprezintă semnul distinctiv pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru a face deosebire între aceia care Îl iubesc şi se tem de El şi cei care sunt nepăsători faţă de Legea Sa. Cât de mare a fost simpatia exprimată de Domnul Hristos, prin venirea Sa în această lume pentru a-Şi da viaţa ca jertfă pentru o omenire muritoare! Religia lui Isus s-a concretizat în îndeplinirea unei veritabile lucrări misionare medicale. Existenţa Lui s-a manifestat ca putere vindecătoare. Cuvântul Său este: "Milă voiesc şi nu jertfe". În aceasta constă testul folosit de Marele Autor al adevărului pentru a distinge religia adevărată de cea falsă. Dorinţa lui Dumnezeu este ca misionarii Săi medicali să lucreze cu aceeaşi amabilitate şi compasiune pe care şi Domnul Hristos le-a manifestat atunci când a fost în lumea noastră. - SpTMM 8, 1893. (MM 251)
13:34 Lucrurile mărunte aduc fericirea în viaţă. Deşi un intelect cultivat reprezintă o mare comoară, lipsit de influenţa sensibilizatoare a dispoziţiei de a simţi împreună cu alţii şi fără o iubire sfinţită, acesta nu deţine cea mai înaltă valoare posibilă. Noi ar trebui să exprimăm mai des, prin cuvinte şi fapte, o înţelegere duioasă a nevoilor semenilor noştri. Miile de gesturi mărunte ale mulţumirii şi aprecierii celorlalţi, manifestate prin cuvinte şi expresii amabile şi binevoitoare, se vor reflecta în cele din urmă asupra propriei noastre existenţe. Acei creştini care dovedesc o atitudine indiferentă faţă de semenii lor nu se află în armonie cu Domnul Hristos. Este imposibil să fii în armonie şi uniune cu Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să fii lipsit de spiritul iertării sau să ignori drepturile celorlalţi. Mulţi tânjesc cu ardoare după un gest de simpatie prietenoasă.
13:35 Toţi oamenii au fost înzestraţi de Dumnezeu cu o personalitate individuală. Aceste deosebiri caracteristice ale fiecăruia dintre noi fac dificilă dezvoltarea unei relaţii armonioase; dar, dacă suntem consacraţi lui Hristos şi dacă voinţa Lui s-a identificat cu dorinţele noastre, asperităţile caracterului nostru vor tinde să fie din ce în ce mai puţin evidente. Asemenea vieţii Mântuitorului, existenţa noastră ar trebui să fie consacrată binelui şi fericirii semenilor. Chiar şi cele mai nesemnificative împrejurări trebuie să fie folosite ca ocazii în care să căutăm să ne exprimăm mulţumirea pentru favorurile pe care le-am primit din partea celorlalţi şi să veghem pentru a nu scăpa nici o posibilitate
13:36 în care, prin fapte de bunătate amabilă şi prin mici gesturi de iubire, putem să-i încurajăm pe cei necăjiţi, să despovărăm pe cei apăsaţi şi să alinăm durerile celor suferinzi. Un asemenea spirit de amabilitate, care izvorăşte mai întâi în cadrul familiei, se va extinde în relaţiile noastre sociale şi va conduce la ceea ce înseamnă fericirea unei vieţi. Dar neglijarea acestor lucruri mărunte poate conduce la dezvoltarea unei existenţe care este caracterizată de amărăciune şi durere. - 3T 539, 540 (1875)
13:37 Secţiunea a III-a
13:38 Dezvoltarea minţii