Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Minte Caracter şi Personalitate vol.1

Minte Caracter şi Personalitate vol.1 13:8


13:8 Nevoia de răbdare şi de înţelepciune. - Aceia care încă rătăcesc în întunecimile erorii trebuie să fie trataţi cu atenţie, fără a se aştepta prea mult de la ei. Datoria pastorilor este aceea de a-şi îndeplini bine responsabilităţile care le revin, cu încrederea că Dumnezeu Însuşi va realiza lucrarea de a descoperi tainele şi de a ilumina, prin influenţa Duhului Sfânt, mintea celor care cercetează adevărul. În timp ce îşi fac datoria, ei trebuie să fie conştienţi de faptul că, fără acest ajutor divin, eforturile lor vor rămâne lipsite de succes. Luând în considerare numărul şi varietatea circumstanţelor care au contribuit la dezvoltarea diferitelor trăsături ale caracterului fiecărei persoane de care se ocupă, pastorii au nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. De asemenea, ei trebuie să vegheze în mod strict asupra lor înşişi, pentru ca nu cumva eul personal să dobândească supremaţia, iar Isus să fie pierdut din vedere. - GW 381 (1915)