7:60 Hristologia reformatorilor: Reformatorii stau pe poziţia Scripturii în privinţa divinităţii, respectiv a celor două naturi ale lui Isus Hristos. Ei admit şi formulările conciliilor din Niceea, Constantinopol, Efes, Calcedon, cât şi formularea dezvoltată de Quicunque (Simbolul Athanasian). Însă cele două mari tabere, lutheranismul şi calvinismul (reformaţiunea helvetică) mai poartă şi astăzi dispute în problema principiului lutherian: "finitum est capax infinitum" (finitul este capabil să cuprindă în sine infinitul). Luther voia să exprime că omenescul lui Hristos este real numai prin puterea Cuvântului (Logos). Numai prin Cuvânt este Isus ceea ce este cu adevărat. Luther susţinea inseparabilitatea celor două naturi, dar prin inversarea tezei a reieşit acea concluzie nereală, rămasă sub semnul întrebării, neadevărată, cum că Dumnezeu este real numai ân şi prin fiinţa umană a lui Hristos. Deci, natura umană cuprinde în sine natura divină în totalitatea ei, primind toate atributele celeilalte naturi prin formularea filozofică a lui Luther communicatio idiomatum, comunicarea proprietăţilor. El avea nevoie de această argumentare pentru a formula doctrina "ubiquitas", care stă la baza învăţăturii sale despre Sfânta Cină (vezi notele suplimentare la capitolul nr. 21, Acte de cult comemorative). Astfel Hristos, trupeşte, poate fi omniprezent. Dar, întreabă Calvin, poate fi trup uman real acela care este omniprezent? Răspunsul său este negativ, altfel s-ar ajunge la doketism.