Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS

Manualul Doctrinelor Biblice AZS 5:74


5:74 Scriptura şi tradiţia: Prin tradiţie, sau predanie, înţelegem învăţătura bisericii transmisă oral la începuturile creştinismului, care mai târziu au fost fixate în scris. Protestantismul insistă foarte viguros asupra doctrinei că Biblia este singura bază autorizată a cunoaşterii noastre de Dumnezeu, descoperită în Isus Hristos, şi că tradiţia nu poate constitui un izvor egal cu al revelaţiei divine. Reformatorul Ulrich Zwingli, enunţând principiul "Sola Scriptura", susţinea că "este o eroare să afirmi că Scriptura nu are valoare fără mărturia bisericii". Cu ocazia Conciliului din Trident (1563) s-a formulat acea teză contra reformaţiunii, care a declarat că Scriptura şi tradiţia sunt două izvoare de importanţă egală a revelaţiei. Aproape aceeaşi greşeală s-a strecurat şi în poziţia protestantismului liberal, când a identificat revelaţia divină cu credinţa mărturisită a bisericii.