5:65 Canonul biblic: "Canon", un cuvânt grecesc, de obârşie semitică, înseamnă toiag sau trestie de măsurat. În teologie are semnificaţia unei legi, prescpripţii, reguli sau a unei reguli de credinţă, a unei hotărâri colective. Sub denumirea de "canonul biblic" înţelegem acele cărţi ale Vechiului şi Noului Testament care au fost recunoscute ca fiind inspirate. După o tradiţie rabinică veche, Sinodul iudeu din Iamnia (100 d.Hr.) a consfinţit cele 39 de cărţi ca formând canonul ebraic. Aceste cărţi au fost grupate în trei categorii: legea (Torah), profeţii (Nebi'im) şi scrierile (Ketubim). Din prima categorie făceau parte cele 5 cărţi ale lui Moise. Din cea de a doua: profeţii mari şi mici, plus cărţile istorice, rapoartele scrise despre cele două regate iudaice. Din cea de-a treia categorie făceau parte cărţile înţelepciunii iudaice: Psalmii, Iov, scrierile lui Solomon şi cărţile istorice mici (Rut, Ezra, etc.).