30:1 26. Organizaţia în Biserica Adventă
30:2 De memorizat: "Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor… Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială." 1 Cor. 14,33.40.
30:3 Introducere: "Îngerii lucrează armonios. O perfectă ordine caracterizează toate mişcările lor. Cu cât vom imita mai mult armonia şi ordinea oştirilor îngereşti, cu atât vor fi mai fructuoase ostenelile acestor soli cereşti pentru noi. Dacă nu înţelegem nevoia unei acţiuni armonioase şi dacă suntem dezordonaţi, nedisciplinaţi şi neorganizaţi în cursul acţiunilor noastre, îngerii care sunt cu desăvârşire organizaţi şi se mişcă în desăvârşită ordine nu pot lucra cu succes pentru noi… Ei nu sunt autorizaţi să binecuvânteze confuzia, dezordinea şi dezorganizarea… Cei care au ungere de sus vor face toate sforţările ca să dezvolte ordinea, disciplina şi unitatea de lucru, şi atunci îngerii lui Dumnezeu pot conlucra cu ei."1)
30:4 I. Organizaţia în Vechiul Testament
30:5 1. Ce sfat a primit Moise privind organizarea Israelului? Exod18,17-22.
30:6 Notă: "Cârmuirea lui Israel se caracterizează printr-o organizare temeinică şi minunată, atât în desăvârşirea, cât şi în simplitatea ei. Ordinea atât de vizibil manifestată în desăvârşirea şi întocmirea tuturor lucrurilor create de Dumnezeu, s-a arătat şi în organizarea structurală ebraică. Dumnezeu a fost centrul autorităţii şi al guvernării, El era suveranul lui Israel. Moise sta ca conducătorul vizibil, rânduit de Dumnezeu spre a executa legile în numele Său. Dintre bătrânii seminţiilor fu ales un sfat de 70 de reprezentanţi, ca să-l sprijine pe Moise în problemele generale ale naţiunii."2)
30:7 2. Mai târziu, organizaţia nu s-a mai respectat, deoarece Dumnezeu a fost ignorat. Osea 8,3-4.
30:8 II. Organizaţia în Noul Testament
30:9 1. Ce informaţii avem despre începuturile organizaţiei din biserica primară creştină? Marcu 3,13.14; Fapte 6,3-5; 1Cor.12,28.
30:10 Notă: Din aceste rapoarte reiese că organizaţia primei biserici a fost bazată pe două principii: darul spiritual şi ordinaţiunea bisericii. Darul spiritual este vocaţia internă, adică chemarea divină care se manifestă în talente şi aptitudini. Ordinaţiunea este vocaţia externă sau rânduirea pe calea organizaţiei a unei persoane cu aptitudini vizibile. Această ordine instituită de Spiritul Sfânt în biserica creştină nu îngăduie ca cineva să-şi ia o "slujbă" cu de la sine putere (Evrei 5,4).
30:11 2. Ce fel de slujbaşi au fost rânduiţi în biserica primară?
30:12 a) Apostoli: Efes. 4,11.
30:13 b) Evanghelişti, învăţători. În general aceştia formau generaţia a doua, colaboratorii
30:14 apropiaţi ai apostolilor sau tovarăşii lor de drum, împuterniciţii lor. 242
30:15 c) Cârmuitorii: 1 Tes. 5,12.3) Aceştia erau cei care stăteau în fruntea comunităţii şi trebuia să fie exemple în fapte bune şi în păstrarea ordinii.
30:16 d) Prezbiterii: Tit 1,5. Prezbyteros înseamnă bătrân şi se înţelegea că este conducătorul adunării creştine.
30:17 e) Supraveghetorii: Tit 1,7. Ei au fost supraveghetorii comunităţii, numiţi şi economi.4)
30:18 f) Diaconi: 1 Tim. 3,8. Diaconos era servitorul care servea în jurul mesei, un sens apropiat de chelner, exceptând localul public.
30:19 3. Care a fost scopul organizaţiei în biserică? Col. 2,5.
30:20 III. Organizaţia în Biserica Adventă
30:21 1. Care principii stau la baza organizaţiei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea?
30:22 a) Principiul comunităţii: Efes. 2,19-22.
30:23 Notă: Conform acestui principiu, biserica începe cu comunitatea şi asemenea unei case este clădită de jos în sus. Membrii comunităţii îşi aleg superiorii. Unitatea comunităţilor în cadrul bisericii este asigurată de adoptarea unei doctrine comune, iar autonomia comunităţii locale este garantată prin interdicţia ca o comunitate să se amestece în viaţa spirituală şi în dirijarea unei alte comunităţi. Nici conducerea superioară, nici cea a comunităţii nu poate primi sau exclude membrii din comunitate, ci numai adunarea generală ordinară sau specială a comunităţii locale. Condiţiile în care o comunitate îşi exercită drepturile şi îndatoririle ei sunt prevăzute în Statutul de Organizare al bisericii cât şi în Manualul Comunităţii.
30:24 b) Principiul slujbei: Efes. 4,11-12.
30:25 Notă: Slujbaşii sunt rânduiţi temporar pentru îndeplinirea unor sarcini spirituale. A fi slujbaş înseamnă a fi servitor, şi nu domnitor. În biserică nu există funcţii permanente, autonome, cu scop în sine, ci numai temporare, dependente şi cu scopul servirii. În biserică există doar o singură preoţie: cea universală a tuturor credincioşilor (1 Petru 2,5-9). Cea mai înaltă slujbă în biserică este cea de pastor. Hirotonirea are valabilitate permanentă, dar este condiţionată de realegere sau reacreditare. Nici un slujbaş hirotonisit şi nici un pastor nu poate exercita servicii valabile, legate de întărire, dacă nu a fost reales, respectiv reacreditat.
30:26 Slujba are un caracter reprezentativ dublu: 1) Slujbaşul Îl repre-zintă pe Hristos (Luca 10,16); 2) Reprezintă comunitatea. Primul arată esenţa, cel de-al doilea forma slujbei. Esenţa slujbei este divină, căci a fost instituită de Dumnezeu, iar forma slujbei este umană, deoarece însărcinarea vine prin oameni, prin alegerea sau discernământul oamenilor, pe care, apoi, slujbaşul îi reprezintă.
30:27 2. Care ar trebui să fie datoria unui credincios faţă de slujbaşii bisericii? 1 Tes. 5,12-13; 1 Tim. 5,17; Evrei 13,17.
30:28 3. Care sunt datoriile membrilor comunităţii?
30:29 a) "Membrii au datoria să trăiască în armonie cu principiile religioase ale Bisericii,
30:30 contribuind benevol la suportarea sarcinilor acesteia."5)
30:31 b) Să participe regulat la serviciile divine.
30:32 c) Să se comporte în sala de cult în mod evlavios şi cuviincios.
30:33 d) Să fie gata a primi însărcinări şi să le îndeplinească în măsura capacităţilor lui.
30:34 e) Să se supună hotărârilor bisericii.
30:35 f) Să respecte organizaţia şi ordinea din comunitate.
30:36 g) Să-şi folosească dreptul lui de membru în a participa cu sugestiile şi votul lui la luarea
30:37 hotărârilor comunităţii. h) Să primească cu bunăvoinţă observaţiile ce i se fac pentru îndreptarea lui, iar la rândul lui să exercite aceeaşi răspundere morală faţă de cei greşiţi.
30:38 4. Care este scopul final urmărit de organizaţia bisericii? Ioan17,21.
30:39 Notă: "Armonia şi unirea existente între oameni cu diferite predispoziţii este cea mai puternică dovadă ce poate fi adusă că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să salveze pe păcătoşi… Stăruirea asupra micilor deosebiri duce la fapte care nimicesc comuniunea creştină… Când este împlinită în totul rugăciunea Domnului Hristos, când învăţătura Lui este adusă în viaţa de toate zilele a poporului lui Dumnezeu, în rândurile noastre se va vedea unitate de acţiune. Frate va fi legat cu frate, prin funiile de aur ale iubirii lui Hristos. Numai Spiritul lui Dumnezeu poate realiza unirea aceasta… Când noi năzuim după unirea aceasta, aşa cum doreşte Dumnezeu să năzuim după ea, ea va veni în mijlocul nostru."6)
30:40 Acest ideal creştin al unirii a fost exprimat în mod concludent de motto-ul lui Augustin: "Unire în cele necesare, libertate în cele ce nu sunt necesare, dragoste în toate."7) 244
30:41 R e p e t i ţ i e
30:42 1. Cine a rânduit organizaţia Bisericii lui Dumnezeu?
30:43 Răspuns: Ideea unei bune organizări a bisericii nu este idee omenească, ci divină, venind de la comunitatea israeliană.
30:44 2. Care au fost cele două principii pe care se baza organizaţia bisericii primare?
30:45 Răspuns: Cele două principii de organizare creştină, valabile şi astăzi, sunt: darul spiritual şi ordinaţiunea bisericii.
30:46 3. Care principii stau la baza organizaţiei Bisericii Advente?
30:47 Răspuns: Organizaţia Bisericii Adventiste este bazată pe principiul comunităţii şi pe principiul slujbei.
30:48 4. Ce înţelegem prin principiul comunităţii?
30:49 Răspuns: Acest principiu exprimă faptul că biserica începe cu comunitatea şi că biserica este casa spirituală a lui Dumnezeu a cărei construcţie începe de jos în sus, adică: membrii bisericii îşi aleg superiorii.
30:50 5. Ce înţelegem prin principiul slujbei?
30:51 Răspuns: Principiul slujbei ne aminteşte că o slujbă în biserică înseamnă servire şi nu rang şi are un caracter reprezentativ dublu: slujbaşul este în acelaşi timp reprezentantul lui Hristos, dar şi al comunităţii; slujba în esenţă fiind divină, iar în formă, omenească.
30:52 6. Ce îndatoriri are un membru al bisericii?
30:53 Răspuns: El este dator să trăiască în armonie cu principiile de credinţă ale bisericii, să respecte organizaţia, să susţină lucrarea lui Dumnezeu, să participe la serviciile de cult, să poarte sarcinile care îi revin prin organizaţie, să se supună hotărârilor bisericii, să contribuie la menţinerea ordinii şi a disciplinei în comunitate, să folosească drepturile lui de membru, contribuind cu votul şi opinia sa la luarea hotărârilor comunităţii.
30:54 Concluzii dogmatice
30:55 Isus Hristos i-a încredinţat bisericii un mandat universal, a cărui executare necesită instituirea unei organizaţii cultice, care să susţină biserica în strădania ei de a-şi împlini mandatul.
30:56 Termenii de "trup" şi "casă" sau "templu", folosiţi pentru ilustrarea bisericii subânţeleg faptul unei colectivităţi organizate. Trupul exprimă relaţia vie a membrelor între ele şi relaţia 245
30:57 tuturora cu capul. Casa ilustrează structura organizaţiei bisericii şi raportul dintre baza organizaţiei şi vârfurile ei. Organizarea bisericii porneşte de jos în sus şi nu invers.
30:58 Slujbele sunt împărţite conform vocaţiei interne ce dovedeşte chemarea divină, pe care biserica o recunoaşte prin cea externă, adică prin ordinaţiune. Slujbele în biserică sunt temporare, dependente şi cu caracter de servire.
30:59 În Biserica A.Z.Ş. există un singur preot, Isus Hristos, Marele nostru Arhiereu, şi o singură preoţie, cea universală a tuturor credincioşilor intraţi în biserică prin legământul botezului. Acest fapt este ilustrat şi de serviciul divin curent, la oficierea căruia diferitele elemente liturgice sunt săvârşite prin colaborarea frăţietăţii.
30:60 Toate unităţile cultice din biserica A.Z.Ş. atât cele de bază, cât şi cele superioare, asemenea soborului apostolic din Ierusalim (Fapte 15), sunt conduse de comitete alese pe termen.
30:61 Concluzii etice
30:62 Biserica este familia pământească a lui Dumnezeu. Toate membrele trupului trebuie să I se supună Capului, adică lui Hristos. El Se identifică cu slujbaşii pe care i-a rânduit pe calea organizaţiei. Ascultarea de ei, stima ce le-o datorăm, este prescrisă -în principiu -de porunca a cincea, iar verbal, de epistolele Noului Testament.
30:63 Deoarece slujba în biserică este un har spiritual, orice încercare de acaparare a unei slujbe duhovniceşti prin strădanii şi diverse metode contravine principiului sacru al slujbei evanghelice. Dar dacă pe calea organizaţiei Dumnezeu invită pe cineva să-i încredinţeze o sarcină este un privilegiu şi o datorie de onoare a da curs chemării divine.
30:64 Note suplimentare teologice
30:65 Organizaţia în biserica apostolică: Pe aceată temă există în teologie o dispută pronunţată. Una din extreme este reprezentată de Günther Holstein, care vede în organizaţia bisericii apostolice formele antice ale dreptului bisericesc, ceea ce ar fi o exagerare. Alţii sunt de părere că nu se poate vorbi despre caracterul normativ al organizaţiei bisericeşti în Noul Testament, iar Rudolf Sohm este ferm pe poziţia că biserica primitivă creştină a trăit într-o "anarhie pneymatică". Poate sunt mai aproape de adevăr acei teologi care, recunoscând formele de organizare existente în Noul Testament, sunt de părere că din cauza credinţei că revenirea lui Isus Hristos este iminentă, problema organizaţiei a fost o problemă secundară.
30:66 Succesiunea Apostolică: Cei care susţin realitatea ei (bisericile ortodoxă, catolică, anglicană şi lutheranii scandinavi) pornesc de la ideea că ordinaţiunea este valabilă numai în cazul dacă linia descendentă de la apostoli este nefrântă, prin punerea mâinilor, aceştia au transmis mai departe hirotonirea descendenţilor. Bisericile protestante refuză succesiunea ordinaţiei, dar nu şi succesiunea învăţăturii. Ipostaza apostolică nu poate fi moştenită. Apostolii erau martorii oculari ai faptelor Mântuitorului, o situaţie istorică nerepetabilă, încheindu-se în acea generaţie istorică. Ordinaţia este însărcinarea bisericii, nu a apostolilor. A.Z.Ş. nu cred în succesiunea apostolică.
30:67 Forme cultice de guvernământ: În cursul istoriei s-au dezvoltat următoarele forme de guvernământ bisericeşti mai importante:
30:68 a) Episcopală, care susţine că prin "puterea cheilor" dată de Hristos lui Petru, prin succesiunea apostolică a episcopilor se ajunge la instituţia papalităţii.
30:69 b) Sinodală, în care conducerile ierarhice bisericeşti sunt supuse sinodului.
30:70 c) Teritorială, inventată de teologul şi juristul Hugo Grotius (1583-1645). În concepţia sa, problemele spirituale fiind chestiuni intime, personale, aparţin de domeniul conştiinţei şi constituie un drept inalienabil al insului. Însă aspectul exterior al vieţii de cult îl priveşte pe suveran. Din această concepţie s-a dezvoltat în protestantism principiul "cuius regio eius religio", cui aparţine teritoriul, îi aparţine şi religia. Astfel au ajuns în mâna principilor aproape toate drepturile din domeniul libertăţii religioase.
30:71 d) Colegială, în opoziţie cu cea teritorială. Christian Matias Pfaff a elaborat un sistem de guvernare cultică în care conducerea ar aparţine unui colegiu ales prin decizie liberă.
30:72 e) Presbitarial-sinodală, în care comunităţile locale sunt conduse de un presbiteriat, iar sinodul este un for legislativ suprem.
30:73 f) Reprezentativă. Această formă democratică de conducere cultică asigură participarea membrilor comunităţilor la alegerea tuturor forurilor superioare. Biserica A.Z.Ş. a adoptat această formă de organizare.
30:74 *
30:75 1) 1 M, 649-650.
30:76 2) P.P., 374.
30:77 3) Proistamenoi (din verbul proistémii = a merge în faţa coloanei, a sta în faţă, a conduce), înseamnă că aceştia merg în fruntea comunităţii, îi conduc pe ceilalţi. Un alt termen: hégumenos (Evrei 13,17) = cel care conduce, dirijează, porunceşte.
30:78 4) Episcopos (episkopeo = a se uita la ceva, a avea grijă de ceva, a se îngriji, dar şi a vizita
30:79 pe bolnavi: Matei 25,36), înseamnă priveghetor, supraveghetor, econom. 5) Statutul A.Z.Ş., art. 12, 11. 6) 8 M, 243. 7) "In necessarius unitas, in non necessarius libertas, in omnibus caritas."
30:80 Bibliografie
30:81 Althaus, Paul Die christliche Wahreit, Gutersloh, 1952.
30:82 Alzog, Jean Histoire universelle de l'Eglise, Paris, 1881, I-IV
30:83 Andreasen, M.L. The Sanctuary Service, 1937.
30:84 Bachiocchi, Samuele From Sabbath do Sunday, Rome, 1977.
30:85 Bangha-Ijjas Egyhaztortenet, Budapest, 1937, I-VIII.
30:86 Barth, Karl -Dogmatik im Grundriss, 1948.
30:87 -Isten kegyelmi kivalasztasa. Negy eloadas az eleveelrendelesrol. Debrecen, 1937.
30:88 -Kirchliche Dogmatik, 1942.
30:89 -Die kirchliche Lehre von der Taufe, Zurich, 1943.
30:90 Baur, Fr. Christian Az oskeresztyenseg tortenete, Budapest, 1874.
30:91 Bible Readings for the Home, Review and Herald, 1963.
30:92 Bonhoeffer, Dietrich Nachfolge, Berlin, 1956.
30:93 Botoşăneanu, I. Callist Istoria bisericească, Bucureşti, 1903.
30:94 Bullinger, Henrik
30:95 A masodik Helvet hitvallas, Budapest, 1965.
30:96 Calvin, Johannes
30:97 Institutio religionis christianae, Elberfeld, 1823.
30:98 Casanova, Antoine
30:99 A II. vatikani zsinat, Budapest, 1971. Conradi, L.R. Die Geschichte des Sabbats, Hamburg, 1912. 248
30:100 Crisler, C.C. Organisation, Irs Character, Purpose, Place and Development in the S.D.A.
30:101 Church, 1938. Cullmann, Oscar Immortality of the Soul or Ressurection of the Dead? New York, 1958. Czegledi-Hamar-Kallay Bibliai lexikon, Budapest, 1933. Danielou, J. The Theology of Jewish Christianity, 1964. Davidson, Benjamin The Analytical Hebrew and Chaldee Lexikon, London, 1978. Delafield, D.A. Ellen G. White und die Gemeinschaft der Siebenten-Tags-Adventisten
30:102 Hamburg, 1963. Dicţionar Enciclopedic Român, Bucureşti, 1966. Eberhardt, Walter Des Christen Lehre unde Leben, 1960. Esszenyeine Szeles Maria Otestamentumi biblika theologia, Curs de teologie biblică
30:103 Cluj Napoca, 1976. Facsimils of two Earlist SDA Periodicals, Review and Herald, 1946. Froom, Leroy Edwin The Prophetic Faith of our Fathers, Review and Herald 1946, I-IV.
30:104 Venirea Mângâietorului, Bucureşti, 1946.
30:105 Fellow Travelers of Spiritualism, 1963.
30:106 Movement of Destiny, 1971.
30:107 Gereb, Pal Dogmatika, Curs de teologie sistematică, Cluj-Napoca, 1974
30:108 Etika, Curs de teologie sistematică, Cluj-Napoca, 1975. Gesenius, Wilhelm Hebraisches und Aramaisches Handworterbuch, Leipzig, 1890. Halverson M. -A Cohen A handbook of Christian Theology, London-Glasgow, 1960. Harnack, Adolf Lehrbuch der Dogmengeschichte, Tubingen, 1910.
30:109 A heidelgergi kate, Budapest, 1965.
30:110 Heinz, Hans Dogmatik, berne, 1974.
30:111 Horn, H. Siegfried S.D.A.Bible Dictionary, 1960.
30:112 Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Craiova, 1952. Jenni-Westermann Theologisches Handworterbuch zum Alten Testament, Munchen-Zurich, 1979. Kiss Jeno Ujszovetsegi Gorog-Magyar szotar 1975. Lecturi biblice asupra adevărului prezent, Bucureşti, 1938. 249
30:113 Lengyel, Lorand Egyhazjog, Curs de drept bisericesc, Cluj-Napoca, 1975.
30:114 Liddel-Scott A Greek-English Lexicon, Oxford, 1968.
30:115 Lindsay, M. Thomas A History of the Reformation, New York, 1931.
30:116 Loughborough, J.N. The Great Second Advent Movement, Its Rise and Progress, 1909.
30:117 Manea, Mihail Manual de studii biblice, Bucureşti.
30:118 McMillen, S.I. None of these Diseases, 1968.
30:119 Mihălcescu, Ioan Dogmele religiunii creştine ortodoxe, Bucureşti.
30:120 Mueller, F. Konrad Die Fruhgeschichte der Siebenten -Tags-Adventisten, Studia
30:121 Irenica IV, Hildesheim, 1977. Neill -Gondwin -Dowle Concise Dictionary of the Bible. Neufeld F. Don -Julia SDA Bible Student's Source Book, 1962.
30:122 SDA Encyclopedia, 1966. Newmann, A. Henry A Manual of Church History, 1933, I-II. Niesel, Wilhelm Az evangelium es az egyhazak, Cluj-Napoca, 1979. Popa, Dumitru Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului, Bucureşti, 1977. Platon Valogatott Muvei, 1893. Rahner -Vorgrimler Kleines Theologisches Worterbuch, 1961. Rămureanu-Seşan Bodogae-Popescu Stănescu Istorie Bisericească, Bucureşti, 1975. SDA Bible Commentary, 1953-1957, I-VII. Spicer, A. William The Gift of Prophecy in the SDA Church, 1960. Souter, Alexander A Pocket Lexicon to the Greek New Testament, Oxford, 1925. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin A.Z.Ş. din R.P.R., Bucureşti, 1952. Tavaszy, Sandor Dogmatika, Cluj, 1932. Tertullian De baptismo, Budapest, 1944. Tobler, Gustav Leben ohne Alkool, Zurich, 1974. Vaucher, Alfred L'histoire du Salut, 1921. Vuilleumier, Jean Apocalipsa, Bucureşti, 1946. Wearner, J. Alonzo Probleme fundamentale din doctrina biblică, Braşov, 1937.
30:123 Wilcox, Fr McLellan Ploaia timpurie şi târzie, Bucureşti, 1946.