26:1 22. Isprăvnicia creştină
26:2 De memorizat: "Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." 1 Cor. 4,1.2.
26:3 Introducere: "Banii nu ne-au fost daţi ca prin ei să ne onorăm şi glorificăm pe noi înşine. Ca administratori credincioşi trebuie să-i folosim pentru onoarea şi gloria lui Dumnezeu. Unii socot că numai o parte din bunurile lor sunt ale Domnului. Când au pus deoparte ceva pentru scopuri religioase şi de calitate, ei gândesc că pot socoti partea rămasă ca fiind a lor şi să facă cu ea ceea ce găsesc că ar fi potrivit. Dar aceasta este o greşeală. Tot ceea ce posedăm este al Domnului şi suntem răspunzători faţă de el pentru folosirea lui. În folosirea fiecărui ban se va vedea dacă Îl iubim pe Dumnezeu în mod suprem şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine."1)
26:4 I. Toate sunt ale Domnului
26:5 1. 1. Al cui este pământul şi tot ce este pe el? Lev. 25,23; Ps. 24,1; Deut. 10,14; 1 Cor. 10,26.
26:6 2. 2. Cui a dat Domnul pământul? Ps. 115,16.
26:7 Notă: Domnul nu a dat pământul şi bunurile lui numai unora, ci întregii omeniri ca să fie folosite pentru binele tuturor. De aceea, Biserica lui Dumnezeu trebuie să sprijine cu conştiinţă curată orice sforţare colectivă, care are ca scop realizarea unor reforme sociale echitabile pentru fiecare om care doreşte să facă imposibil egoismul omenesc, pentru ca baza convieţuirii umane să fie responsabilitatea şi dragostea reciprocă a oamenilor.
26:8 3. Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti? 1 Cor. 4,1.2; 1 Petru 4,10.
26:9 Notă: "suntem ispravnicii acelor daruri cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu… Dumnezeu ne-a dat toate bunurile din bunătatea Sa şi ni le-a rânduit spre folosul nostru doar ca nişte bunuri încredinţate, de care trebuie să dăm socoteală. Să le folosim astfel ca totdeauna să se audă în urechile noastre chemarea: Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta (Luca 16,2). Să nu uităm cine cere această socoteală: este Acela care recomandă lepădarea de sine şi modestia, dar condamnă risipa, mândria, fala şi vanitatea, care aprobă folosirea bunurilor"2), dar cere ca aceasta să se facă ţinând cont de porunca de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
26:10 211
26:11 II. Dăruirea sistematică în Biblie
26:12 1. 1. Prin ce sistem de dăruire a rânduit Dumnezeu în Vechiul Testament să fie exprimat dreptul Său de proprietate asupra bunurilor de care dispun copiii Lui? Lev. 27,30; Gen. 28,20-
26:13 2. 22.
26:14 Notă: "Oare noi care ne bucurăm de o lumină deplină şi de privilegiile Evangheliei, trebuie să ne mulţumim a da mai puţin decât aceia care trăiau pe vremuri sub o dispensaţiune a harului mai puţin privilegiată? Nicidecum. Oare obligativitatea noastră nu trebuie să crească în mod proporţional cu binecuvântările cele mari de care ne bucurăm?"3)
26:15 1. 2. Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în Noul Testament: Matei 23,23; Evrei 7,8.
26:16 2. 3. Cum a exprimat apostolul Pavel intenţia lui Dumnezeu de a perpetua sistemul dăruirii sistematice şi în Noul Testament? 1Cor. 9,13-14.
26:17 Notă: "Zecimea este sfântă, rezervată de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui, pentru a fi folosită la susţinerea lucrătorilor Evangheliei în lucrarea lor. De multă vreme Domnul este jefuit pentru că sunt unii care nu-şi dau seama că zecimea este partea rezervată Domnului."4)
26:18 4. Care să fie spiritul care să stea la baza credincioşiei creştinului? 2 Cor. 9,7; Fapte 20,35.
26:19 "Dăruirea sistematică nu trebuie să devină însă o constrângere sistematică. Numai daruri de bunăvoie primeşte Dumnezeu. Adevărata dăruire creştină izvorăşte din principiul dragostei recunoscătoare. Iubirea de Hristos nu poate să existe fără o dragoste corespunzătoare faţă de aceia pentru care El a venit în lume ca să-i răscumpere."5)
26:20 III. O piatră de încercare a credincioşiei
26:21 1. În ce L-au încercat israeliţii de pe vremuri pe Dumnezeu? Mal. 3,8.
26:22 Notă: După cum Dumnezeu Şi-a rezervat un pom în Eden, o zi pe săptămână care să-I fie dedicată Lui, astfel Şi-a rezervat o parte din bunurile pe care ni le-a dăruit, ca semn de recunoaştere că toate cele dobândite le-am primit de la Dumnezeu.
26:23 "Dumnezeu dă omului nouă zecimi, pe când El pretinde o zecime pentru scopuri sfinte, după cum a dat omului şase zile pentru lucrările sale proprii şi Şi-a rezervat, Şi-a pus deoparte 212
26:24 ziua a şaptea pentru Sine. Căci, ca şi Sabatul, a zecea parte a câştigului este sfântă; Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine."6)
26:25 2. Prin somaţia lui Dumnezeu de a-L pune pe El la încercare, de fapt, zecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Mal. 3,10; Fapte 5,3-4.
26:26 Notă: Mulţi sunt ispitiţi să cadă în păcatul lui Anania şi Safira. Păcatul lor consta în a fi prezentat "puţinul" pe care l-au adus pe altar ca fiind "totul", sau "jertfa întreagă". Credincioşia nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât restituirea lui Dumnezeu a ceea ce declară El că pretinde de la noi. A minţi pe Dumnezeu este egal cu a crede într-un Dumnezeu care nu este atotştiutor şi atotvăzător, ori aceasta nu înseamnă doar o lipsă de cunoaştere a adevăratului Dumnezeu, ci este o adevărată idolatrie.
26:27 R e p e t i ţ i e
26:28 1. Cine este proprietarul bunurilor de care dispunem?
26:29 Răspuns: Deoarece Dumnezeu este Creatorul pământului, tot ceea ce a creat Îi aparţine, deci El este proprietarul tuturor bunurilor existente pe pământ.
26:30 2. În ce calitate dispunem noi de bunuri pământeşti?
26:31 Răspuns: Noi suntem numai nişte ispravnici, sau administratori ai bunurilor cu care Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat.
26:32 3. Cum recunoaştem dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra tuturor bunurilor de care dispunem?
26:33 Răspuns: Deoarece El ne-a pus la dispoziţie bunuri care Îi aparţin Lui, ca ispravnici credincioşi, noi recunoaştem dreptul Său prin restituirea unei a zecea părţi din veniturile noastre pentru scopul rânduit de adevăratul Proprietar.
26:34 4. Pentru ce scop a rânduit Dumnezeu dăruirea sistematică?
26:35 Răspuns: Dăruirea sistematică (zecimea) a fost rânduită pentru susţinerea lucrării lui
26:36 Dumnezeu pe pământ. Concluzii dogmatice
26:37 Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, înzestraţi de El cu timp, posibilităţi, capacităţi, bunuri, cu binecuvântările şi resursele pământului, dar suntem răspunzători pentru buna folosire a lor. Prin serviciul nostru credincios faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri recunoaştem dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce a creat El, restituind zecimea Proprietarului care a rânduit-o pentru susţinerea Evangheliei, respectiv a bisericii Sale. Isprăvnicia este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste, spre a învinge egoismul şi lăcomia. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care se răsfrâng asupra altora prin credincioşia sa.
26:38 Concluzii etice
26:39 Ispravnic înseamnă administrator de bunuri străine. Creştinul are o dublă isprăvnicie: în viaţa de toate zilele, la locul lui de muncă este ispravnicul bunurilor comune, iar în viaţa de credinţă este ispravnicul bunurilor lui Dumnezeu. În primul caz datoria sa este să fie cinstit în totul faţă de colectivitate şi faţă de bunurile ei. În cel de al doilea caz datoria sa o exprimă termenul de credincioşie. Ambele isprăvnicii sunt apărate şi dirijate de poruna a opta "Să nu furi". Cinstea şi credincioşia trebuie să izvorască dintr-un principiu personal, lăuntric, care îşi are motivaţia în propria conştiinţă şi care este reală chiar când nu este controlată. Nu este o cinste şi o credincioşie dependentă doar de legi, de revizori şi de teama de a nu fi descoperit, ci una al cărei temei este principiul în sine al nobleţei credincioşiei şi al cărei revizor este conştiinţa iluminată de Duhul lui Dumnezeu şi în supunere faţă de prescripţiile Legii divine şi rânduielilor stabilite de Dumnezeu în biserică.
26:40 Note suplimentare teologice
26:41 Dăruirea sistematică în biserica A.Z.Ş.: La început, lucrarea a fost susţinută de jertfe ocazionale şi personale. Mulţi şi-au vândut proprietăţile ca să ajute lucrarea. Joseph Bates şi-a sacrificat casa pentru tipărirea unei broşuri despre Sabat. J. White lucra ca spărgător de piatră la calea ferată, şi din puţinul realizat astfel ajuta colaboratorii trimişi în lucrare. În aprilie 1858, o clasă biblică condusă de J.N. Andrews (1829-1883)7) a ajuns la concluzia că dăruirea regulată şi proporţională este principiul Bibliei. Ei au recomandat "binefacerea sistematică". Planul a fost susţinut cu entuziasm în 16 ianuarie 1859 şi adoptat în comunitatea Battle Creek. Apoi alte comunităţi s-au alăturat planului. Planul prevedea dăruirea regulată a unei sume săptămânale pentru lucrare în raport cu posibilităţile. În "Review and Herald" din 9aprilie 1861, J. White ridică prima dată problema principiului zecimii biblice. În 1876 D.M. Canright (1840-1919) face atentă biserica, afirmând că zecimea dată pentru susţinerea servilor lui Dumnezeu "este partea Domnului". Sesiunea Conferinţei Generale din 5 octombrie 1876 a adoptat ca principiu denominaţional sistemul dăruirii sistematice (zecimea). În practica generală a bisericii a fost introdusă în decembrie 1878.
26:42 Principiul zecimii în istoria bisericească: În biserica primară şi postapostolică nu este cunoscut un alt sistem de dăruire. Dar din scrierile lui Ciprian (sec. III) reiese că a scăzut credincioşia creştinilor. Ambrozie, Hieronim şi Ioan Gură de Aur, de multe ori, atrag atenţia credincioşilor creştini că plata zecimii este o datorie sfântă creştină. Augustin consideră că invazia popoarelor germanice ar fi o pedeapsă divină pentru necredincioşia creştinilor în plata zecimii.8) Ioan Gură de Aur, referindu-se la unii creştini care se uimesc când aud despre un coreligionar că dă zecime din venitul său, afirmă: "Ce ruşine! Ceea ce pe vremuri pentru iudei a fost ceva de la sine înţeles, pentru creştini a devenit obiectul uimirii".9) Dacă reţinerea zecimii a fost atunci un lucru nedemn, gândeşte-te cu cât mai nedemn pentru un creştin este el acum!
26:43 Până în secolul VI, zecimea a avut un caracter benevol. Dar începând cu acest secol se înmulţesc canoanele care impun sistemul sub ameninţarea anatemei în cazul de nesupunere. În timp ce Conciliul din Tours II (566) recomandă credincioşilor credincioşia în darea zecimii, Conciliul din Macon II (585) o hotărăşte ca ordin legal, recunoscută de legislaţia carolingiană pentru Franţa ca o prestaţie obligatorie a credincioşilor faţă de paroh.10) Carol cel Mare a introdus sistemul zecimii conform uzanţei vechi testamentale în tot imperiul său. Nedarea zecimii a fost declarată păcat ce trebuie mărturisit la spovedanie. Sinodul din Arles (813) a decretat că zecimea se va da nu numai din roadele câmpului, ci şi din toate veniturile realizate din comerţ. În această etapă, sistemul biblic şi-a pierdut caracteristica lui de voluntarietate, devenind impozit impus şi stors cu sila. Marele teolog scolastic, Toma de Aquino, a văzut în sistemul zecimii dreptul divin dat servilor lui Dumnezeu.
26:44 Reformatorii nu au pus prea mult în discuţie sistemul zecimii, ci l-au practicat în forma existentă la data aceea. Cel care, totuşi, s-a pronunţat în public, aprobându-l a fost Martin 215
26:45 Luther: "Zecimea este o orânduire divină, distinsă şi ar merita ca creştinismul că rămână la uzanţa ca preotul să fie întreţinut din zecime".11) ºăranii revoltaţi în primăvara anului 1525 s-au declarat a fi pentru sistemul zecimii, dar nu pentru abuzuri. În timpul refomaţiunii şi a erei protestantismului ortodox, zecimea a fost singurul sistem folosit pentru întreţinerea bisericilor reformaţiunii din principatul transilvănean. În oraşul Cluj-Napoca şi astăzi există strada Dijmei, care şi-a primit numele de la grânarele bisericii aflate în această stradă, unde se aducea zecimea în natură.
26:46 Biserica romano-catolică pe vremea aceea a respins orice încercare de a şterge din uzanţă plata zecimii către biserică. Sinodul din Trident (1545-1563) s-a declarat ca fiind de acord cu fundamentarea biblică a principiului decretând că este o datorie a credincioşilor faţă de Dumnezeu.
26:47 Revoluţia franceză (1789) a desfiinţat în Franţa sistemul zecimii al bisericii catolice. În ţările protestante, probabil din cauza necredincioşiei membrilor bisericii, contribuţia voluntară a fost înlocuită cu contribuţia impusă, cu impozitul către biserică.
26:48 Având în vedere că în teologie asistăm la o tendinţă de reaşezare a motivaţiilor dogmatice pe fundamentare biblică, contribuţia sistematică a reânviat în practica mai multor denominaţiuni. Creştinii principali ai zilelor noastre fac cunoştinţă din nou cu binecuvântările credincioşiei şi ascultării de Cuvânt. Încheiem această succintă trecere în revistă a acestui principiu biblic cu o luare de atitudine în această problemă din partea unuia dintre cei mai mari evanghelişti ai contemporaneităţii: "Biblia ne învaţă să dăm zeciuială. Adică a zecea parte din câştigul nostru net aparţine lui Dumnezeu."12)
26:49 *
26:50 1) P.H., 351.
26:51 2) Calvin Instituţia, III/7.10.
26:52 3) P.P., 188.
26:53 4) 9 M., 249.
26:54 5) 3 M., 396.
26:55 6) Idem, 395.
26:56 7) J.N. Andrews, primul misionar A.Z.Ş., s-a născut în Poland, Maine, şi a murit în Basel,
26:57 Elveţia, la vârsta de 54 ani. La vârsta de 17 ani a început serbarea Sabatului, la 21 ani a fost 216
26:58 chemat în serviciul de predicare şi hirotonisit în anul 1853. Ca teolog, a luat parte activă la formularea unor principii de bază ale credinţei A.Z.Ş. şi are merite în dezvoltarea organizaţiei bisericii. Memoria lui este păstrată de două instituţii: Andrews Memorial Hospital din Kingston, Jamaica şi Andrews University din Berrien Springs, Michigan.
26:59 8) Heinz, op. cit., 227.
26:60 9) Homilie über den Epheserbrief, citat de W. Eberhardt, op. cit., 287.
26:61 10) Die religion in Geschichte und Gegenwart, V. 2087.
26:62 11) LW, XXXIII, 302.
26:63 12) Billy Graham, Peace with God (Pacea cu Dumnezeu), 191.