25:67 Consubstanţiaţie sau teza "ubiquitas": (Din adverbul ubique = în orice loc, peste tot) Învăţătura reprezintă încercarea lui Luther de a explica prezenţa reală a lui Hristos în Eucharistie prin comunicarea proprietăţilor (comunicatio idiomatum). El credea că finitul (natura umană a lui Hristos) este capabil să cuprindă în sine infinitul (natura sa divină), şi susţinea că natura umană a lui Hristos a primit toate atributele naturii divine, inclusiv şi proprietatea de a fi prezent în acelaşi timp în orice loc (ubiquitas). Încercarea lui Luther greşeşte în aprecierea formulării "unio hypostatica" din calcedonicum (451), deoarece unirea celor două naturi nu înseamnă divinizarea internă a naturii umane, căci cele două naturi sunt neamestecate şi inseparabile în Isus Hristos. În timp ce teologia romană crede că Hristos este prezent "realiter" (obiectiv, ca obiect) prin transubstanţiaţie, Luther crede că El este prezent "corporaliter" prin consubstanţiaţie sau prin "multivolipraesentia". Realităţi indicate de semne, astfel prin Cuvântul de instituire, elementele primesc o relaţie existanţială nouă şi devin purtătorii harului comunicat prin sacrament. Dar nu este absolut necesară prezenţa Cuvântului ca Hristos să fie prezent în sacrament.