24:64 Dar să-l ascultăm pe Tertullian, Quintus Septimius Florens (160-220), cum vorbeşte despre botezul copiilor: "Domnul a spus: 'Să nu-i opriţi de la Mine'. Să vină dar la Domnul când se fac mari, să vină când deja pot învăţa, când vor înţelege la cine trebuie să meargă; atunci să devină creştini când Îl pot recunoaşte pe Hristos. Această vârstă inocentă de ce s-ar grăbi pentru iertarea păcatelor? Oare, legea civică să fie mai prudentă faţă de prunci, că nu le dă în sarcină administrarea de bunuri pământeşti, iar noi să le punem în seamă pe cele dumnezeieşti? Cel puţin să ajungă până acolo să poată fi capabil să ceară mântuirea, şi să apară că i se dă aceasta unui solicitant".17) Ciprian (253) a fost de părere că un nou născut trebuie să fie botezat în cea de-a doua sau a treia zi. Dar mulţi dintre părinţii bisericii, ei înşişi, au fost botezaţi în plină maturitate. Înaintaşii lui Ambrozie, episcopul de Milano, au fost de mai bine de o sută de ani încreştinaţi, totuşi el s-a botezat la 34 de ani. Părinţii lui Hieronim erau creştini dalmaţieni, fiul lor a primit botezul la 20 ani. Grigore de Nazianz, fiul unui episcop, a fost botezat la 30 ani. Totuşi, el a considerat că la vârsta de trei ani copiii ar putea primi botezul, deoarece li s-au dezvoltat simţurile şi capacitatea de a vorbi. Vasile cel Mare sa născut într-o familie de martiri; s-a botezat după terminarea studiilor sale, iar Ioan Gură de Aur în timp ce era deja retor. Dar uzanţa de a boteza în pruncie s-a întărit, astfel că al doilea canon al Sinodului din Cartagena (418) spune răspicat: "Cine spune că pruncii nou născuţi nu trebuie botezaţi… să fie anatema".18)