Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS

Manualul Doctrinelor Biblice AZS 23:71


23:71 Faţă de Spiritul Profetic sunt posibile trei poziţii: cea a subestimării, a supraestimării sau a estimării lui biblice. În primul caz este vorba de necredinţă faţă de darurile spirituale care au valabilitate permanentă în biserică. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu fenomenul periculos al fanatismului care denaturează credinţa, o face ineficientă în viaţa fanaticului şi dăunătoare pentru mediul cu care vine în contact. Singura poziţie sănătoasă este cea a evaluării darului în sens biblic. Aici se cade a fi subliniat gândul că folosirea corectă a scrierilor Spiritului Profetic este în primul rând aceea de a fi considerat ca sfătuitor personal. Orice folosire insidioasă, tendenţioasă, voit condamnatoare a acestor scrieri, contravine cu spiritul lor şi denaturează scopul pentru care au fost scrise.