22:90 Dumnezeu" (1648) a însemnat prima şi serioasa încercare de a reda unitatea istoriei sacre în viziunea legământului harului. Cocceius deosebeşte trei legăminte: 1. Legământul operator (foedus operus) înainte de căderea în păcat; 2. legământul harului (foedus gratiae) de la căderea în păcat şi până la revenirea în glorie a lui Isus Hristos; 3. legământul gloriei (foedus gloriae) din veşnicii. Legământul harului -în concepţia lui Cocceius -se împarte, de asemenea, în trei dispensaţiuni: a) Ante legem -înainte de Lege, de la căderea în păcat până la darea legii de la Sinai; b) Sub lege -sub Lege, de la Moise până la Hristos; c) Post legem -după Lege, de la prima venire până la a doua venire a lui Hristos. Cocceius a fost caracterizat ca având un caracter amabil şi conciliator în timpul disputelor teologice pe care le-a purtat cu marele lui oponent, Gisbert Voetius (1588-1676). Disputa lor a culminat în vestita controversă despre Sabat (1655). În interpretarea sa alegorică, Cocceius a văzut în porunca Sabatului antitipul lui "foedus gloriae", susţinând că păzirea poruncii a patra, în sens vechitestamental, prezintă pericolul căderii în autoândreptăţire şi ar constitui o faptă moartă. Teologii calvinismului scolastic l-au repudiat pe Cocceius şi l-au considerat ca eretic.10) Dar fapt semnificativ, astăzi teologia reformată (în problema aceasta) mai degrabă poate fi considerată cocceianistă, decât voetianistă.