17:69 În ciuda faptului că gnosticii se orientează după ştiinţa elină, în sec. II încă nu se observă în această latură influenţa platonică. Totuşi, IUSTIN MARTIRUL (150), în Apologia sa îi acuză pe cei care cred în înălţarea sufletului după moarte şi îndeamnă să nu fie consideraţi creştini. MELITO de SARDES (190) vorbeşte despre prima moarte ca fiind "tăcerea lungă". TATIAN (170) afirmă că sufletul în sine nu este însăşi viaţa, ci are doar parte la viaţa pe care i-o dă Dumnezeu. ARNOBIUS (300) este ultimul reprezentant în patristică a nemuririi condiţionate. Pentru el dovezile platonice despre nemurirea pretinsă a sufletului sunt "meticulozităţi sofistice".