17:29 Aşa se întâmplă şi cu omul după moarte. Prin descompunerea sa în elementele din care a fost creat, el încetează de a mai fi fiinţă conştientă, exact cum nu era aşa ceva nici înainte de a fi creat. Dacă ne imaginăm că suflarea de viaţă retrasă de la om în clipa morţii este o suflare conştientă de sine, care are capacitatea de a se închipui pe sine în timp şi spaţiu, în care conştiinţa propriului său "eu" uman poate subzista mai departe în moarte, independent de trup, atunci trebuie să admitem să această suflare a avut aceeaşi capacitate şi înainte de constituirea ca om. În acest caz ar trebui admisă ideea existenţei noastre în veci, cu implicaţii divinizante ale fiinţei noastre ajungând la concluzii păgâne, la superstiţii orientale ciudate, chiar până la "sansara"6) budiştilor şi a brahmanilor, care cred în "reâncarnarea" sufletului.