Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS
Printable ModeManualul Doctrinelor Biblice AZS, 14
|
14:1 10. Sabatul biblic şi pseudo-sabatul 14:2 De memorizat: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o." Exod 20,8-11. 14:3 Introducere: Morala cuprinde toate dimensiunile vieţii umane. Primele porunci relevă voinţa lui Dumnezeu în privinţa relaţiei omului cu supranaturalul, vrând să-l ocrotească de flagelul idolatriei, de lipsa de respect şi de nesupunere faţă de Dumnezeu, ceea ce este, de fapt, esenţa păcatului. 14:4 Porunca a patra constituie revelaţia voinţei lui Dumnezeu referitoare la folosirea timpului. După cum în Eden El a rezervat un domeniu de care omul nu se putea atinge fără violarea suveranităţii lui Dumnezeu, tot astfel El Şi-a rezervat o unitate periodică de timp, pe care a scos-o în evidenţă, punând-o deoparte pentru ca, asemenea bornelor kilometrice, să marcheze trecerea omului în timp şi să-l oprească din iureşul fugii sale săptămânale, ca să-şi ia timp pentru comuniunea cu Dumnezeu şi pentru ca să se ocupe în mod deosebit de propria sa mântuire. 14:5 "Pentru a şterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana caută să dărâme acest mare monument. Dacă i-ar fi putut determina pe oameni să uite pe Creatorul lor, atunci ei nu ar mai fi putut face nici un efort ca să reziste puterii celui rău, iar Satana ar fi fost sigur de prada sa."1) 14:6 I. Originea şi scopul Sabatului 14:7 1. Când şi cu ce scop a fost instituit Sabatul? Gen. 2,2-3; Ps.111,4. Notă: Trebuie bine reţinute cele trei expresii folosite în textul din Geneza: şabat, barak şi qadaş. 14:8 Cuvântul ebraic "şabat" înseamnă a întrerupe activitatea, a se opri, a se odihni. Nu a fost o zi lipsită de scop sau de vreun eveniment. Creatorul S-a "oprit" de a mai crea, dar a început o altă activitate. În culmea piramidei creaţiunii a instituit o aducere aminte. Isus Hristos a fost prezent la creaţiune (Prov. 8,30; Ioan1,1-3) şi El era în măsură să ştie ce s-a petrecut în această zi a "odihnei divine". "Sabatul a fost făcut pentru om" declară El (Marcu 2,27). Verbul ginomai (ca şi în traducerea noastră) exprimă o acţiune, o întâmplare, o realizare faptică. În ziua a şaptea Dumnezeu "a făcut" un monument de veşnică amintire. A ridicat în fluxul timpului un stâlp de aducere aminte. Când învingătorii antici ridicau pe teritoriile cucerite un monument (să ne gândim la monumentul roman de la Adamclisi), au vrut să 14:9 87 14:10 exprime că teritoriul respectiv le aparţine. Astfel Creatorul a reţinut pentru Sine Sabatul, declarându-l "zi ocupată". 14:11 "Barak" înseamnă a îngenunchea, a binecuvânta pe Dumnezeu, a fi binecuvântat de Domnul, a adora, a lăuda, a primi un cadou, o înzestrare.2) Raportul creaţiunii ne face atenţi că au fost binecuvântate trei categorii de creaturi: animalele (Gen. 1,22), omul (Gen. 1,28) şi ziua a şaptea (Gen. 2,3). În cazul primelor două, binecuvântarea înseamnă transmiterea vieţii. Logica analogiei cere ca în exegeza textului să căutăm şi în al treilea caz acelaşi sens al binecuvântării. Când Dumnezeu a binecuvântat Sabatul, l-a făcut izvorul puterii de viaţă, deoarece a rânduit ziua a şaptea ca în această zi creaturile Sale să comunice cu El, Izvorul Vieţii. Afară de Dumnezeu, nimeni nu are puterea de a binecuvânta. Cel care nu întreţine legătura cu El, prin mij-loacele rânduite de El, riscă să-şi pericliteze soarta veşnică. 14:12 "Qadaş" înseamnă pus deoparte, rezervat, reţinut pentru cineva, separat de cele obişnuite, sfânt.3) Nu există loc sau timp sfânt în sine. Numai prezenţa lui Dumnezeu sfinţeşte (Exod 3,5). Când El declară că a sfinţit Sabatul, înseamnă nu numai că l-a pus deoparte, ci a promis prezenţa Sa pentru ziua aceea, prin harul şi comuniunea Sa şi l-a rezervat pentru întâlnirea cu omul. În celelalte zile El ne-a oferit lucruri exterioare: cer, pământ, iarbă, pomi, animale şi păsări. În ziua aceasta S-a oferit pe Sine creaturilor Sale, ca cel mai mare dar. De aceea, pretenţia acestei zile este ca nici omul să nu aparţină lui însuşi sau intereselor sale vremelnice, căci Sabatul este ziua darului reciproc: Domnul Se oferă pe Sine omului, iar omul se predă lui Dumnezeu. Astfel se realizează comuniunea prin intermediul Sabatului. Întreţinerea acestei comuniuni exprimă supunerea acceptată a omului: primeşte, este de acord cu suveranitatea lui Dumnezeu asupra vieţii sale umane. Credincioşia sa pe acest teritoriu este egală cu recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Dumnezeu asupra talantului-timp. Căci Dumnezeu, prin Sabat, nu a oferit omului doar timp, ci şi ocazie pentru realizarea sfinţeniei. 14:13 2. Cum a proclamat Dumnezeu ziua de odihnă în Legea celor Zece Porunci? Exod 20,8-11. 14:14 Notă: "Instituţia Sabatului, originară din Eden, este tot atât de veche ca şi lumea însăşi. Ea a fost respectată de toţi patriarhii, începând de la Creaţiune… Când Legea a fost proclamată pe Sinai, primele cuvinte ale poruncii a patra au fost: 'Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca să o sfinţeşti pe ea', arătând că Sabatul nu a fost instituit atunci; privitor la originea lui noi suntem îndreptăţiţi la Creaţiune."4) 14:15 3. Ce declară Dumnezeu că este Sabatul în relaţia dintre El şi poporul Său? Ezech. 20,12.20. 14:16 Notă: "Indicându-L pe Dumnezeu ca Creatorul cerurilor şi al pământului, Sabatul Îl deosebeşte pe adevăratul Dumnezeu de zeii falşi. Toţi cei care serbează Ziua a Şaptea, prin acest fapt, demonstrează că sunt închinătorii lui Iehova. De aceea, Sabatul este semnul credincioşiei omului faţă de Dumnezeu, atâta timp cât există cineva pe pământ care să-L servească. Porunca a patra este singura dintre cele zece în care se găseşte şi numele şi titlul Legiuitorului, singura care exprimă prin a cui autoritate a fost dată Legea. De aceea, ea constituie sigiliul lui Dumnezeu aplicat asupra Legii Sale, ca o dovadă a autenticităţii şi a puterii ei obligatorii."5) 14:17 II. Sabatul în Noul Testament 14:18 1. 1. Ce exemplu şi încurajare ne-a dat Isus Hristos prin păzirea Sabatului biblic? Luca 4,16.31; Matei 24,20. 14:19 2. Ce exemplu al urmaşilor Domnului întâlnim în Scripturi în legătură cu sărbătorirea Sabatului? Luca 23,54-57; Fapte13,42-44; 16,12-13; 17,2; 18,4. 14:20 Notă: Chiar după învierea Mântuitorului, prima biserică creştină urma să se prezinte la întâlnirea cu Dumnezeu în ziua fixată de Dumnezeu prin Legea Sa Morală, veşnică şi neschimbată. Nici un cuvânt al Domnului Isus nu a trădat vreo intenţie de a schimba Legea lui Dumnezeu, respectiv ziua de întâlnire fixată de Creator pentru creaturile Sale. 14:21 2. 3. În ce constă diferenţa fundamentală dintre sabatele ceremoniale şi Sabatul celor Zece Porunci? a) Col. 2,16-17. Sabatele cu caracter ceremonial arătau înainte către venirea Mântuitorului, dar Sabatul din Legea Morală arată înapoi la creaţiune. 14:22 b) Col. 2,14. Sabatele ceremoniale erau vremelnic orânduite prin "legea lui Moise", scrise de el în carte (Deut. 31,24), şi au fost împlinite prin moartea Mântuitorului (Efes. 2,15). Dar Sabatul Zilei a Şaptea a rămas mai departe valabil (Mat. 24,20; Evrei4,9).6) 14:23 Notă: În afară de Sabatul săptămânal (Lev. 23,3), iudeii mai aveau în calendarul lor ritual anual şapte sabate ceremoniale: prima şi ultima zi a săptămânii azimilor (v. 7.8), ziua Cincizecimii (v. 21), prima zi a lunii a şaptea (v. 24), ziua a zecea a aceleiaşi luni, ceea ce era ziua ispăşirii (v. 27.32), apoi prima şi ultima zi a sărbătorii corturilor (v. 33-37). Deosebirea 14:24 89 14:25 este clar formulată în cuvintele: "Afară de acestea să păziţi Sabatele Domnului" (v. 38), ceea ce exprimă că Sabatul săptămânal nu aparţinea de sabatele rituale înşirate până atunci. 14:26 III. Cum serbăm Sabatul? 14:27 1. Ce îndrumări practice găsim în Scripturi pentru pregătirea şi serbarea Sabatului? 14:28 a) Pregătirea se face în ziua precedentă: Exod 16,23; Luca 23,54. 14:29 b) Sabatul trebuie serbat de vineri de la apusul soarelui, până sâmbătă la apusul soarelui: 14:30 Lev. 23,32; Marcu 1,32. 14:31 c) Sabatul nu este dat pentru satisfacerea plăcerilor şi pentru desfătarea firească: Isaia 58,13-14. 14:32 d) Serbarea ideală este participarea la serviciile divine: Luca4,16; Fapte 17,2. 14:33 e) Este îngăduit a face bine şi în ziua Sabatului: Matei 12,9-13. 14:34 Notă: "Dumnezeu a dat omului şase zile de lucru şi El pretinde ca propria lor lucrare să fie 14:35 făcută în şase zile de lucru… Aceia care discută despre probleme de afaceri şi fac astfel de planuri în Sabat sânt consideraţi de Dumnezeu ca şi participând, de fapt, la tranzacţii de afaceri. Ca să ţinem cu sfinţenie Sabatul, nu trebuie să permitem ca mintea noastră să insiste asupra lucrurilor cu caracter firesc."7) 14:36 IV. Pseudo-sabatul în Biblie 14:37 1. Cum a fost prevăzută în Scripturi schimbarea Legii lui Dumnezeu? Dan. 7,25; 2 Tes. 2,3- 14:38 12. 14:39 Notă: Pentru ca să schimbe Dumnezeu Legea privind ziua de odihnă, ar fi trebuit să creeze din nou lumea, deoarece Ziua a Şaptea a venit ca o încununare a Creaţiunii făcută de El odată pentru totdeauna. 14:40 Totuşi istoria bisericească dovedeşte că, fără o poruncă divină, omul a schimbat "vremurile şi legea". El a schimbat ordinea şi relaţia: căci fiinţa creată şi păcătoasă s-a autoinstituit ca legiuitor. Cutezanţa păcătosului este cu atât mai mare cu cât Capul Bisericii, Isus Hristos, a declarat că nu a venit să schimbe Legea şi nici nu a făcut-o. 14:41 Am văzut că esenţa păcatului a fost tendinţa spre autonomie. Această tendinţă este prezentată în schimbarea unilaterală a Legii. În Tesaloniceni se spune că "omul fărădelegii" va acţiona în numele şi în locul lui Dumnezeu; cu de la sine putere Îi fixează lui Dumnezeu o altă zi de întâlnire, decât cea pusă deoparte şi binecuvântată de Creator. 14:42 90 14:43 2. Ziua întâia a săptămânii amintită în Noul Testament nu apare ca zi de cult, nici rânduită să înlocuiască pe cea a Sabatului Zilei a Şaptea. 14:44 Ziua întâia a săptămânii este amintită în opt texte din Noul Testament: 14:45 a) De şase ori în legătură cu învierea lui Isus Hristos: Mat. 28,1; Marcu 16,2.9; Luca 24,1; Ioan 20,1.19. Nu ni se spune în nici unul dintre aceste texte că a fost, sau trebuie sărbătorită în amintirea învierii Mântuitorului. Textele sunt simple rapoarte ale unui eveniment localizat în timp. Dacă "adunarea" ucenicilor în seara primei zile a acelei săptămâni (Ioan 20,19) ar fi un indiciu pentru cineva că ea ar trebui serbată, atunci se cuvine a i se aduce aminte că evenimentul a avut loc într-o perioadă istorică când zilele se socoteau de la asfinţitul soarelui, deci adunarea respectivă, calendaristic, a avut loc în primele ore ale celei de a doua zi a săptămânii. Ar fi oare acesta un indiciu pentru serbarea zilei de luni? 14:46 b) Fapte 20,7. Apostolul Pavel se afla într-o călătorie în jurul peninsulei Assos. A doua zi trebuia să plece mai departe. Era ultima ocazie de a se aduna cu fraţii. În biserica primară frângerea pâinii se făcea zilnic (Fapte 2,46), deci nu dovedeşte serbarea primei zile a săptămânii. De altfel, este cazul identic din Ioan 20,19, când adunarea a avut loc în noaptea de duminică spre luni, calendaristic, aparţinând de ziua a doua a săptămânii. 14:47 c) 1 Cor. 16,2.8) Din acest text nici măcar nu reiese că ar fi vorba de o adunare în ziua întâia a săptămânii, ci că în prima zi de lucru a săptămânii fiecare să pună deoparte la el, acasă, darul pe care ar dori să-l trimită frăţietăţii din Ierusalim, deoarece acolo era foamete. Pesemne, era vorba de daruri în natură. Apostolul a avut intenţia de a-i pregăti din timp, ca să nu se strângă darurile în mod pripit, când va veni el. 14:48 3. Ce afirmă Scriptura în legătură cu ziua de odihnă ce se va serba pe Noul Pământ? Isaia 14:49 66,23.24. R e p e t i ţ i e 14:50 1. Cu ce scop a fost creată instituţia Sabatului? 14:51 Răspuns: Sabatul a fost pus deoparte şi bincuvântat de Dumnezeu ca zi de odihnă săptămânală, în memoria operei Creaţiunii, cu scopul ca omul să beneficieze de întreţinerea unei legături vii cu Dumnezeu. 14:52 2. De ce constituie serbarea Sabatului un semn al credincioşiei? 14:53 Răspuns: Sabatul, fiind ziua memorială a Creaţiunii, cei care îl serbează, indirect, demonstrează că Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind Creator. Deoarece porunca a patra este singura care conţine numele şi titlul Legiuitorului, ea este cea mai potrivită dintre cele Zece Porunci ca să constituie un semn de recunoaştere a apartenenţei noastre de Dumnezeu. 14:54 3. Care este fundamentala diferenţă dintre Sabatele ceremoniale şi Sabatul Zilei a Şaptea al Legii Morale? 14:55 Răspuns: Sabatele ceremoniale, având caracter simbolic, arătau înainte către venirea Mântuitorului. Sabatul poruncii a patra, din contră, arată înapoi la opera Creaţiunii divine. 14:56 4. Cum trebuie serbat Sabatul? 14:57 Răspuns: Sabatul, conform Scripturii, trebuie serbat de vineri de la apusul soarelui până sâmbătă la apusul soarelui, nefăcând nici o lucrare obişnuită, abţinându-ne de la orice afacere, distracţie sau plăcere care nu cadrează cu sfinţenia acestei zile. În noţiunea serbării intră şi participarea la serviciile divine, la adunările de rugăciune şi meditaţia asupra unor lucruri înălţătoare. 14:58 5. Este biblică serbarea primei zile a săptămânii? 14:59 Răspuns: Nu găsim nicăieri în Noul Testament că în locul Sabatului biblic ar trebui să serbăm o altă zi. Isus Hristos şi apostolii au serbat Sabatul, iar instituirea primei zile a săptămânii a apărut mai târziu în tradiţia Creştinismului. 14:60 Concluzii dogmatice 14:61 După cele şase zile ale Creaţiunii, Creatorul S-a odihnit în Ziua a Şaptea şi a insituit Sabatul pentru toată lumea, ca monument memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu reclamă observarea Sabatului Zilei a Şaptea ca zi de odihnă, adorare şi activitate în armonie cu învăţătura şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este ziua comuniunii încântătoare cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Este semnul sfinţirii noastre, mărturia supunerii noastre, o pregustare a viitorului nostru etern în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului etern dintre Dumnezeu şi poporul Său. Sărbătorirea plină de bucurie a acestui timp sacru, din seară în seară, de la asfinţit până la asfinţit, este celebrarea actului creator al lui Dumnezeu. 14:62 Concluzii etice 14:63 Dumnezeu cere să ne aducem aminte ca să sfinţim Ziua a Şaptea, ceea ce implică punerea ei deoparte şi deosebirea ei de celelalte zile. 14:64 Binecuvântând Sabatul, Dumnezeu l-a făcut izvor de viaţă, oferindu-Se pe Sine în această zi. Prin aceasta, El ne învaţă că nici noi nu putem fi ai noştri, ci ne cheamă să repunem viaţa noastră pe altarul Lui. 14:65 El a fixat timpul de întâlnire "la vremile lor hotărâte" (Lev.23,4); să nu ratăm, prin necredincioşia noastră, ocazia de a ne întâlni cu El şi a întreţine comuniunea cu El. 14:66 Sabatul este un semn al credincioşiei, şi când va deveni piatra de încercare a credinţei, va avea un rol în sigilarea celor care vor forma biserica glorioasă. În acest timp se va aplica şi antisigiliul, semnul neascultării. 14:67 Note suplimentare teologice 14:68 Sabatul: origine egipteană, babiloniană? "Exodul 16,23 arată în mod evident că fiii lui Israel au păzit Sabatul, ca zi de odihnă deja în Egipt. Deoarece este fără îndoială că egiptenilor le era cunoscută instituţia Sabatului, şi la ei, cel mult, s-ar putea vorbi despre serbarea zilei a zecea; de aceea, Sabatul nu poate fi considerat ca fiind de origine egipteană."9) 14:69 "Afirmaţia unor savanţi că, săptămâna iudeilor, ar fi fost legată de fazele Lunii şi Sabatul era ziua Lunii pline (ân contrast cu Luna nouă) şi că Ezechiel l-ar fi eliberat de rămăşiţele cultului Lunii, nu are nici o bază reală."10) 14:70 "Cuvântul ebraic şabat înseamnă odihnă. Este mai mult ca sigur că originea cuvântului nu provine din babiloniană, deoarece "şappatu" al caldeenilor a fost serbat în cea de-a 15-a zi a unei luni (Luna plină). Este vorba despre ziua odihnei spiritului, când un zeu a fost ofensat. Această instituţie babiloniană nu are nimic de-a face cu sensul Legii biblice. Probabil, la păgâni este vorba mai degrabă despre o degenerare a noţiunii originare."11) 14:71 Sabatul şi biserica primară: Cunoscând biserica creştină primară din Revelaţie, ne uimesc cel puţin două declaraţii privind problema zilei de odihnă de la începuturile creştinismului, mai ales că declaraţiile aparţin unor nume cu prestigiu în istoria bisericească din zilele noastre. Dar să vedem citatele: 14:72 "Instituţia duminicii se reântoarce chiar la prima comunitate (autorul se referă la cea din Ierusalim) şi este o creaţie pur creştină."12) 14:73 Cea de-a doua declaraţie aparţine unui savant iezuit: "Putem conchide fără dubiu că duminica s-a născut în comunitatea primitivă din Ierusalim înainte de (a fi fost serbată în) comunitatea paulină."13) 14:74 După numai trei ani a apărut următoarea prezicere din partea unuia dintre cei mai recunoscuţi specialişti în istoria creştinismului timpuriu: 14:75 "Ei mai serbau sărbătorile Paştilor, Cincizecimea şi Corturile; de asemenea, continuau să se circumcidă, să păstreze Sabatul Săptămânal şi regulile mozaice privitoare la mâncare. Conform unor specialişti ei trebuia să fie atât de tari că până la căderea Ierusalimului în 70 d.Hr. formau elementul dominant în mişcarea creştină."14) 14:76 F.A. Regan fixează data probabilă şi ipotetică a rupturii decisive dintre serbarea Sabatului şi a duminicii, în 70 d.Hr. când templul din Ierusalim a fost distrus.15) Însă greutatea constă în faptul că prima generaţie creştină, cea care a avut contact direct cu 14:77 apostolii, indubitabil, a serbat Sabatul. Nu e-xistă nici un document istoric, nici o scriere 94 14:78 veche, fie chiar de origine dubioasă, care să afirme că biserica apostolică ar fi serbat o altă zi decât Sabatul biblic. 14:79 Istoricul rom|n Calist Botoşăneanu, episcop de Argeş, recunoaşte fără rezerve un fapt istoric ce nu poate fi contestat: "Ziua în care creştinii săvârşeau cultul lor religios, la început era Sâmbăta, iar mai târziu Duminica."16) 14:80 Putem citi în "Telegraful rom|n" (foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Rom|nă a Sibiului) din 15 mai 1978 următoarele: 14:81 "A patra poruncă a Decalogului glăsuieşte aşa: 'Adu-ţi aminte de ziua sâmbetei (de ziua a şaptea) ca s-o sfinţeşti pe ea. Şase zile lucrează şi fă toate lucrurile tale, iar ziua a şaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici boul tău, nici orice dobitoc al tău' (Exod 20,8-10). În Vechiul Testament, ziua de odihnă era sâmbăta, adică ziua a şaptea a săptămânii. În Noul Testament, s-a rânduit ca zi de sărbătoare duminica, adică ziua întâia a săptămânii, fiindcă: În ziua întâia a săptămânii a înviat din morţi Domnul nostru Isus Hristos (Ioan 20,1; Matei 28,1-2)." 14:82 Pentru istoricii care sunt adepţi ai serbării duminicii (W. Rordorf, O. Cullman, J. Danielou 14:83 S.C. Mosna, etc.) pare de nerezolvat problema lipsei de documente dintre generaţia creştină apostolică, care a respectat Sabatul Zilei a Şaptea, şi între apariţia scrierilor gnostice şi semignostice din sec. II, care fac prima dată aluzie la serbarea primei zile a săptămânii. De aceea, recurg la soluţii ipotetice care nu au nimic comun cu adevărul istoric. 14:84 Cultul soarelui în lumea antică. Acest cult a fost cea mai veche formă de idolatrie a popoarelor păgâne. Săpăturile arheologice dovedesc răspândirea sa în Egipt, Asiria, Sumer, Persia, Fenicia, Grecia, Roma şi Peru. 14:85 Romanii au denumit prima zi a săptămânii "Dies Solis", ziua soarelui, denumire păstrată până azi în limbile germanice: Sonntag şi Sunday. După ocuparea ţărilor Orientului Apropiat, religia păgână romană a fost supusă unui fenomen de sincretism (sygkretismos, gr. = amestec de curente şi teorii diferite şi contradictorii), datorită religiilor-mistere orientale, îndeosebi transplantarea de către soldaţii romani a cultului persan Mithras, zeu care moare şi învie, Fiul Soarelui. Ziua naşterii acestui zeu a fost sărbătorită la 25 decembrie a fiecărui an, în onoarea zeului "Sol Invictus" (Soarele Invincibil). Ca urmare a unui nedisimulat proces sincretic, în anii 325-335 s-a stabilit ziua de 25 decembrie ca ziua de naştere a lui Isus Hristos, "Sol Salutis" (Soarele Mântuirii), creştine. 14:86 Toate documentele din sec. II-III care vorbesc despre transpunerea zilei de odihnă din Sabat pe duminică poartă amprenta sincretismului, făcând analogia dintre zeitatea păgână (Soarele) şi Mântuitorul. 14:87 Gnosticismul şi cultul soarelui. După moartea apostolilor biserica creştină a cunoscut o perioadă critică şi instabilă. Biserica nu avea un crez stabilit şi era încolţită de asediul curentelor filozofico-religioase eline, romane, persiste şi a religiilor-mistere păgâne. Această perioadă critică postapostolică se numeşte "era heterodoxiei" (opusul lui "orhtos" = drept, just, adevărat, "heteros" = altul, care se deosebeşte), însemnând perioada când diferite curente propagau o altă lumină (doxa), decât cea apostolică. 14:88 Gnosticismul a fost un fenomen religios care s-a ivit deja în timpul apostolilor (1 Tim. 6,20: "Pseydonymos gnosis" = pe nedrept, greşit numită ştiinţă), o încercare de a face din "ştiinţă" 14:89 o înţelegere superioară a religiei, o încercare de a raţionaliza religia şi a o aduce la nivelul filozofiei profane. Gnosticismul a fost o mare sforţare filozofico-religioasă păgână, în care cugetarea elină, mai ales religiile orientale dualiste, au încercat să absoarbă în sine creştinismul, sau să-l înlăture. 14:90 Istoria bisericească localizează plecarea gnosticismului în trei centre importante: cel din Antiohia, iniţiat de Simon Magul (Fapte 8,18-24) chiar în timpul apostolilor. Învăţăturile lui Simon Magul se cunosc prin Ieronim care susţinea că Legea este opera spiritelor inferioare şi un instrument de sclavie. A fost un antinomist înverşunat. Adepţii lui s-au răspândit în Siria, Frigia şi la Roma.17) 14:91 Cel de-al doilea centru se afla în Alexandria, iniţiat de Basilide, discipolul lui Menandru, care la rândul lui a fost urmaşul lui Simon Magul. Al treilea centru se afla în Asia Mică, plecând din oraşul Sinope al Pontului, prin Marcion, exclus ca eretic din biserica din Roma în anul 144. 14:92 Toate curentele gnostice aveau o caracteristică comună: ura neînduplecată împotriva iudaismului şi împotriva a tot ceea ce este de origine iudaică. Acest amănunt trebuie reţinut 96 14:93 căci este foarte semnificativ. Faptul acesta caracteristic poate fi ilustrat cu un citat din Marcion. Epiphaniu îl citează pe Marcion, care, ordonând urmaşilor lui să serbeze ziua întâia a săptămânii, le-a dat următoarea justificare: "Deoarece Sabatul este odihna Dumnezeului iudeilor… noi sărbătorim în acea zi, care să nu coincidă cu ziua ordinată de Dumnezeul iudeilor".18) 14:94 Respectarea zilei soarelui ca repaus săptămânal apare în scrierile gnostice din sec. II. Este idee gnostică, fiind legată de lumină, împrumutată din misterele mitraniene. Faptul că primele documente (Iustin Martirul, Epistola lui Barnaba, Dionisie al Corintului, Meliton de Sardes şi Tertullian) folosesc invariabil denumirea de "he tou helion legomene hemera" este un indiciu incontestabil asupra faptului că avem de-a face cu un fenomen gnostic, şi putem identifica solidificarea procesului sincretic al asimilării unei uzanţe cultice noncreştine sub nimbul noului, al deosebirii cu orice preţ -în crez şi în practică -de aşa-zisele "reminiscenţe" iudaice. 14:95 În vestita controversă pascală dintre Est şi Vest, ce a avut loc între anii 155-190, în trei faze, cei din Asia ţineau datele morţii şi învierii lui Isus Hristos la 14 Nisan, după calendarul iudaic, indiferent de ziua săptămânii în care cădea data. Din această cauză ei au fost numiţi "quartodecimani" (quartodecima = patrusprezece). Cei din Vest serbau Paştele în ziua de duminică imediat următoare după 14 Nisan. Lupta a durat mai mult de un secol, în care timp episcopul Victor al Romei i-a excomunicat pe quartodecimani. Prima dată sinodul de la Arelate (314) a exprimat nevoia adoptării unei uzanţe unitare, ca apoi sinodul din Nicea (325) să stabilească" canonul Paştelui: prima duminică după prima Lună plină următoare a echinocţiului de primăvară (21 martie). Canonul prevede ca în cazul că s-ar potrivi data cu paştele iudeilor, atunci sărbătoarea se va amâna cu o săptămână. A fost o influenţă anti-iudaico-gnostică. 14:96 Pentru ilustrarea faptului că pornirea gnostică antiiudaică a pervertit chiar şi modul de a interpreta Scriptura, redăm mai jos un citat din Origene (185-254): "Dacă conform Scripturilor, Dumnezeu a făcut să cadă mană în ziua Domnului şi a oprit-o în Sabat, iudeii trebuia să înveţe că ziua Domnului, a noastră, a fost preferată Sabatului lor, şi a indicat prin aceasta că nici harul lui Dumnezeu, nici pâinea cerească, Cuvântul lui Dumnezeu nu coboară din cer în nici un fel în Sabatul lor. Însă în duminica noastră Domnul face să coboare continuu mană din ceruri."19) Astfel de declaraţii care să contrazică atât de flagrant nu numai faptele, ci şi spiritul Revelaţiei, nici nu necesită vreun comentariu. Pe bună dreptate afirmă Christian Ferdinand Baur că "gnoza, în sens special, se referă la o ştiinţă religioasă care îşi are temelia într-o hermeneutică alegorică. Gnoza şi alegorismul în sine sunt noţiuni înrudite."20) 14:97 Evoluţia zilei soarelui în creştinism: Am văzut că prima zi a săptămânii, denumită de romani "Dies Solis" (Ziua Soarelui), a fost mai de preferat pentru gnostici ca odihnă săptămânală, decât Sabatul biblic considerat de ei a fi o zi eminamente iudaică. Prin această atitudine extremistă s-au apropiat de practica păgână, şi prin speculaţiuni logice şi de analogii au dat naştere unei teologii duminicale, creştină în formă dar gnostică în conţinut. În prima perioadă se foloseşte des termenul "Helios" (Soare) ca şi corespondent al lui "Hristos". "Lumina" este un alt termen preferat care se foloseşte curent în analogiile teologice. 14:98 Aparent, gnosticismul a fost înfrânt de biserica proto-catolică. Dar asemenea unei bombe cu explozie întârziată, sau asemenea calului troian, unele influenţe şi reminiscenţe gnostice au răbufnit în gândirea şi în practica creştină, astfel, fără o confruntare deschisă, printr-o insidioasă infiltrare, unele instituţii de origine gnostică au primit investitură oficială. 14:99 A fost o perioadă când s-a admis serbarea ambelor zile. În Constituţiile apostolice (sec. IIIIV) citim: "Serbaţi Sabatul, de asemenea, Ziua Domnului; căci primul este semnul memorial al Creaţiuniii, cea de-a doua al învierii."21) 14:100 C.F. Baur aminteşte un amănunt vrednic de reţinut: "Cu egală importanţă religioasă, dar în ordine inversă stăteau una lângă alta cele două zile de cult ale religiei iudaice şi creştine, sâmbăta, ultima zi, şi duminica, prima zi a săptămânii, şi în cunoştinţa acestui contrast duminica a fost sărbătorită astfel că în această zi nu se rugau în genunchi, ci stând în picioare, şi niciodată nu posteau."22) 14:101 Trecerea definitivă de la serbarea zilei de odihnă biblică la cea a "zilei întâia" s-a făcut treptat. Oficial, Constantin cel Mare a stabilizat procesul prin legea duminicală din 7 martie 321 d.Hr. 14:102 Sinodul din Laodicea (343-381) prin canonul 14 menţine citirea Evangheliei şi a altor pasaje din Scripturi în ziua de Sabat. Însă canonul 29 prescrie creştinilor că sunt obligaţi să lucreze, iar -pe cât este posibil -să se abţină de la lucru în ziua Domnului. Canonul prevede "despărţirea de Hristos" a iudaizanţilor. 14:103 Sinodul din Aquilea (386) ordonă schimbarea lui "Dies Solis" în "Dies Dominica". Astfel această denumire va deveni originea numelui repaosului săptămânal din limbile latine: Domenica (italiană), Domingo (spaniolă şi portugheză), Dimanche (franceză) şi Duminică (rom|nă). 14:104 Sinodul din Cartagina (398) prin canonul 64 a declarat că nu-l recunoaşte catolic pe acel creştin care posteşte duminica. De fapt a fost reânnoirea unui canon din Constituţiile apostolice care decreta: "Să fie vinovat de păcat cel care duminica, în ziua învierii Domnului, posteşte… şi o petrece în tristeţe, pentru că în ziua aceasta trebuie să se bucure, şi să nu se întristeze."23) 14:105 Sinodul din Cartagina (401), în canonul 5, interzice în duminici şi sărbători orice fel de spectacole de teatru sau de circ. 14:106 Sinodul naţional din Orleans (538) îngăduie unele munci de casă, dar interzice practicarea agriculturii în ziua duminicii. Papa Vigiliu rosteşte o anatemă asupra "Sabatarienilor iudaizanţi". 14:107 Sinodul Trullan II (692) interzice orice serviciu de cult în ziua Sabatului, chiar şi în perioada postului. 14:108 La sinodul din Trident, în ziua de 18 ianuarie 1562, din gura lui Gaspar de Fosso, episcopul de Reggio, se aude recunoaşterea oficială din partea bisericii romane că schimbarea zilei de odihnă nu a avut loc la porunca lui Hristos, ci prin ea a fost exprimată puterea bisericii de a schimba şi poruncile divine. 14:109 1) E.G. White, P.P. 336. 14:110 2) Benjamin Davidson, The Analytical Hebrew and Chaldee LExicon, London, 1978, 116. Vezi şi W. Genesius, 131-132. 14:111 3) Jenni -Westermann, Theologisches Handwörterbuch zum Alten Testament, II, 590-610; Genesius, op. cit., 738-739. 14:112 4) E.G. White, P.P., 336. 14:113 5) Idem, 307. 14:114 6) Textul original spune: "Ara apoleipatai sabbatismos to lao tou Theou". Traducerea: "Deci rămâne serbarea (odihna) Sabatului pentru poporul lui Dumnezeu". -După textul critic grecesc "The Greek New Testament" a lui Aland şi M. Black, 1977. 14:115 7) E.G. White, P.P., 307. 14:116 8) În textul original "kata mian sabbatu" este un ebraism, însemnând "prima zi de lucru a săptămânii". (Vezi: Liddel-Scott, op.cit., 1579; J. Kisss, Ujszövetségi görög-magyar szótár, 1975, 87; F. Rienecker, Sprachlicher Schlüssel zum Griechischen Neuen Testament, 1977, 393). "Hekastos hymon par heayto tithrto"; fiecare din voi să depună la el însuşi (ânţelegând: acasă). Versiunea siriacă, Peşitta, traducerea episcopului Rabbula din Edessa (+435), redă textul acesta într-un sens foarte apropiat de cel din traducerea noastră: "Fiecare din voi să pună la o parte şi să păstreze acasă". Luther traduce de asemenea: "la sine, acasă". 14:117 9) Czeglédy-Hamar-Kállay: Bibliai lexikon, 1933, 948. 14:118 10) Idem, 948. 14:119 11) Hans Heinz, Dogmatik, Bern, 1974, 133. 14:120 12) J. Danielou, The Theology of Jewish Christianity, 1964, 342. 14:121 13) C.S. Mosna, Storia della domenica, Roma, 1969, 53. Paranteza ne aparţine. 14:122 14) W.D. Davies, Paul and Jewish Christianity, 1972, 72. 14:123 15) F.A. Regan, Dies Dominica, 18. 14:124 16) C. Botoşăneanu, Istoria bisericească, 1902, 55. 14:125 17) Vezi Rămureanu-Şesan-Bodagae, op. cit., I, p. 128. 14:126 18) Epiphanius, Adversus octoginta haereses, Patrologie cursus completus, Series Greaca, 14:127 Paris, 1857, XLII, 3,4. 19) Origene, Exodum homililae, 7,5; Die griechieschen christlichen Schriftsteiler der ersten 14:128 drei Jahrhunderte, Berlin, 1887, 29. 20) Ch.F. Baur, Az óskeresztyénség története, Bp., 1874, 128. 21) Alfred Vaucher, L'histoire du Salut, 1921, 322-323. 22) C.F. Baur, op. cit., 377. 14:129 23) L.R. Conradi, Die Geschichte des Sabbats, 1912, 376. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: