Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS

Manualul Doctrinelor Biblice AZS 13:99


13:99 Titanismul este o altă formă de idolatrie modernă. În mitologie, titanii erau semizei. În forma modernă a titanismului, fenomenul este urmarea creşterii încrederii în sine în problema mântuirii, a consideraţiei de sine a omului păcătos, ajuns până la auto-sacralizare. La început, omul a constatat doar o înrudire dintre spiritul divin şi cel uman. Apoi, treptat, a descoperit şi identitatea cu Spiritul Absolut. Concepţia s-a dezvoltat mai ales sub dăltuirea "filosofiei identităţii" lui Schelling şi Hegel. Ultimul susţinea în teoria "înstrăinării" că orice proces de obiectivizare se naşte din spirit, adică natura şi societatea sunt obiectivizarea spiritului. El susţinea că subiectivul şi obiectivul se află în identitatea Creatorului cu creaturile Sale.