12:68 Aici trebuie remarcat că prima propoziţiune (numai prin credinţă) nu este doar o simplă repetare a principiului "Sola fide", sau citarea declaraţiei pauline, ci reprezintă o poziţie fundamentală teologică, care mai târziu în canoanele Sinodului din Dordrecht (1618-1619) a culminat în controversa arminiană: "propter sau per fidem". În concepţia arminiană mântuirea se atribuie "pentru credinţă şi fapte bune" (propter fidem). În schimb, canoanele dordrechtiene stipulează că e-xistă două feluri de haruri. Ispăşirea lui Hristos nu este numai un "fond" al mântuirii, ci este însăşi mântuirea. Isus Hristos este Mântu-itorul, iar credinţa este un mijloc al mântuirii. Astfel mântuirea nu se acordă pentru credinţă (propter fidem), ci prin credinţă (per fidem). În cazul contrar am face din credinţă un merit, ceea ce ar echivala cu îndreptăţirea prin meritele credinţei, înlocuind meritele faptelor.