English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Manualul Doctrinelor Biblice AZS, 12


12:1 8. Îndreptăţirea prin credinţă

12:2 De memorizat: "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus." Romani3,24.

12:3 Introducere: Termenii ţaddiq şi ţödaqáh (ebr.) sau dicaiosyné şi dicaióma (gr.) înseamnă: drept, just, corect, neprihănit, inocent, fără vină, în conformitate cu Legea, adică arată o stare de relaţie dreaptă, ideală între om şi Dumnezeu, o perfectă armonie a vieţii crdinciosului cu voinţa şi planul lui Dumnezeu.

12:4 Îndreptăţirea este lucrarea lui Dumnezeu, adusă la îndeplinire în viaţa păcătosului convertit, prin care El îl repune pe acesta în starea de neprihănire, socotindu-l ca şi cum nu ar fi fost 62

12:5 vinovat niciodată. În sens teologic, ambele expresii, atât îndreptăţirea, cât şi neprihănirea, exprimă aceeaşi lucrare divină sau stare de har în care păcătosul poate ajunge, prin credinţa în moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos.

12:6 "Nimic altceva decât numai dreptatea Domnului Hristos poate îndreptăţi pe cineva la una din binecuvântările legate de legământul harului. Mulţi au dorit şi s-au obosit să obţină aceste binecuvântări, însă nu le-au primit, deoarece au nutrit ideea că ei s-ar putea face, cumva, vrednici de ele. Nu şi-au întors privirea de la ei înşişi, crezând că Isus este un Mântuitor atotsatisfăcător. Nu trebuie să gândim că propriile noastre merite ne vor mântui; Hristos este singura speranţă a mântuirii."1)

12:7 I. Starea omului în păcat

12:8 1. În ce stare morală s-a aflat omul după creaţiune? Ecl. 7,29.

12:9 2. Faţă de această stare originală, ce schimbare avu loc după căderea în păcat? Ps. 53,3; Ecl. 7,20; Rom. 3,10.

12:10 Notă: Păcatul a distrus starea de la început, starea de neprihănire a omului, aşezându-l sub judecata meritată a Legii. În această stare îl pândeşte pericolul pieirii veşnice. Întrebarea este: poate omul păcătos să revină, prin propria sa putere, la starea sa iniţială de neprihănire?

12:11 3. De ce nu a dobândit poporul Israel neprihănirea? Rom.10,3; Mat. 5,20.

12:12 4. De ce nu se poate dobândi neprihănirea prin simpla ascultare de Legea lui Dumnezeu? Rom. 3,20; Isaia 64,6.

12:13 Notă: "Iudeii credeau că neprihănirea poate fi obţinută prin conformarea riguroasă faţă de Lege. O conformare mecanică faţă de un standard al neprihănirii prescris de Lege a fost considerată ca suficientă pentru a face pe om neprihănit, fără credinţa în harul lui Dumnezeu. Înainte de convertirea sa, Pavel a fost 'fără prihană', privind 'neprihănirea pe care o dă Legea'. (Fil. 3). Această neprihănire legalistă nu permite nici o posibilitate pentru exercitarea credinţei. 'Căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos' (Gal. 2,21). 'Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii' (Rom. 3,20)"2)

12:14 "Legea arată omului păcatele lui, dar nu şi remediul pentru ele."3) Iudeii de pe vremuri gândeau că printr-o formală conformare faţă de litera Legii omul poate să dobândească neprihănirea. "Toate pretenţiile lor de evlavie… şi chiar mult trâmbiţata lor împlinire a pretenţiilor exterioare ale Legii nu puteau fi de folos spre a-i face sfinţi. O religie legalistă este neândestulătoare spre a aduce sufletul în armonie cu Dumnezeu… Îndreptăţirea lor era roada propriilor lor sforţări de a păzi Legea, după mintea lor şi pentru folosul lor egoist. Din cauza aceasta, îndreptăţirea nu putea să fie mai bună decât erau ei înşişi."4)

12:15 Rostul unei oglinzi este să arate starea celui ce se uită în ea, dar ea nu va putea spăla pe cel murdar. După cum oglinda sugerează celui murdar că are nevoie să fie spălat, spre a se curăţi, tot astfel, Legea îl va convinge pe păcătos că, pentru a fi salvat, are nevoie de un Mântu-itor.

12:16 II. Cum poate fi dobândită neprihănirea?

12:17 1. Ce fel de neprihănire ne este oferită prin Isus Hristos? Rom. 3,21; Fil. 3,9.

12:18 Notă: În contrast cu iudeii, care urmăreau realizarea unei stări neprihănite prin strădaniile lor legaliste, apostolul Pavel declară că această stare nu poate fi realizată decât numai prin credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Hristos. Spiritul Profetic afirmă că "îndreptăţirea de sine este un blestem, o autoânfrumuseţare omenească, pe care Satana o foloseşte pentru slava sa."5)

12:19 2. Pentru dobândirea acestei neprihăniri, păcătosul trebuie oare să plătească ceva în schimb? Rom. 3,24; Gal. 2,16.

12:20 Notă: Adverbul "dorean" (gr.) înseamnă: gratis, un cadou fără motiv, fără merit, nefondat. Exprimă foarte clar ideea că, neprihănirea oferită de Dumnezeu păcătosului, nu poate fi meritată, nici determinată prin fapte omeneşti. Singura motivaţie a acordării harului este relaţia păcătosului cu Salvatorul lumii şi nu meritele sale umane.

12:21 Dumnezeu a plătit preţul răscumpărării noastre, şi acesta este Hristos. Pentru a ne îndreptăţi, El nu cere o condiţie prealabilă, decât numai acceptarea jertfei lui Hristos prin credinţă, sau cum s-a mai spus într-un alt capitol: primirea lui Isus Hristos ca Mântuitor personal. În momentul solemn al acceptării lui Isus Hristos, Mântuitorul, Dumnezeu ne socoteşte neprihăniţi, ca şi când nu am fi păcătuit niciodată. Păcatele noastre anterioare le consideră ispăşite prin moartea Fiului Său, iar nouă ne atribuie dreptatea lui Isus Hristos, ca atribut personal.

12:22 "Când păcătosul crede că Hristos este Mântuitorul său personal, atunci, conform promisiunilor Lui sigure, Dumnezeu iartă păcatele lui şi-l îndreptăţeşte, făcându-l liber. Păcătosul care se căieşte îşi dă seama că neprihănirea sa vine de la Hristos, de la Locţiitorul şi Garantul său, care a murit pentru el şi este ispăşirea şi neprihănirea sa."6)

12:23 3. Cum se mai referă Scriptura la lucrarea îndreptăţirii? Luca 7,29.

12:24 Notă: sunt doi poli opuşi: a-şi da dreptate sieşi (auto-îndreptăţire) sau a da dreptate lui Dumnezeu, prin recunoaşterea propriei vinovăţii şi prin primirea îndreptăţirii divine. "Îndreptăţirea de sine nu este neprihănirea adevărată şi cei ce se cramponează de ea vor fi lăsaţi să culeagă consecinţele unei decepţii fatale."7) "A da dreptate lui Dumnezeu" înseamnă recunoaşterea caracterului sfânt, drept şi desăvârşit al lui Dumnezeu, iar în contrast cu aceasta, implicit, recunoaşterea vinovăţiei noastre şi a faptului că suntem vrednici de moarte veşnică, singura care ni se cuvine. Aceasta este baza cunoaşterii de Dumnezeu.

12:25 III. Îndreptăţirea şi ascultarea

12:26 1. Neprihănirea, odată obţinută, mai poate fi pierdută? Ezech. 18,24; Evrei 12,15.

12:27 Notă: Biblia ne învaţă clar că harul acordat de Dumnezeu în opera de îndreptăţire poate fi pierdut prin "căderea din har", adică prin întoarcerea la vieţuirea anterioară şi rămânerea voită în păcat. La această stare se referă apostolul Pavel, când ne sfătuieşte "să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu" (2 Cor. 6,1).

12:28 2. Cum putem rămâne în starea de neprihănire? Ioan 8,11; Rom. 3,31.

12:29 Notă: Dacă "păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3,4), atunci "să nu mai păcătuieşti" este egal cu ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Adventiştii de Ziua a Şaptea cred că ascultarea de Legea Morală a lui Dumnezeu nu este o condiţie, ci o urmare a îndreptăţirii. Creştinul trebuie să se supună Legii lui Dumnezeu, nu pentru ca prin ea să devină neprihănit, ci pentru că -prin credinţa în Isus Hristos -deja a fost îndreptăţit. Ascultarea de Legea divină nu este rădăcina

12:30 65

12:31 din care creşte neprihănirea, ca o condiţie prealabilă, ci este rodul, sau dovada faptului împlinit al neprihănirii, o urmare firească a lucrării harului, cum afirmă Martin Luther: "Faptele bune nu sunt egale cu renaşterea spirituală, ci sunt roadele acesteia. Deoarece devenim copii, moştenitorii lui Dumnezeu, adică neprihăniţi, sfinţi şi creştini, nu prin faptele noastre bune, ci doar când devenim astfel, vom putea face binele… După cum nici pomul nu merită să devină pom prin roadele lui, ci când s-a dezvoltat şi a devenit pom, abia atunci va da roade."8)

12:32 3. În lumina celor prezentate până acum încearcă să explici afirmaţia apostolului Iacov: Iacov 2,24 (Vezi şi v. 14 şi 17).

12:33 Notă: Credinţa fără ascultare nu are nici un rost, după cum nici ascultarea fără îndreptăţirea prin credinţă nu are nici un efect. Ilustraţia următoare ar putea să ne ajute să înţelegem relaţia dintre îndreptăţire şi ascultare.

12:34 Într-o zi ploioasă, noroioasă, neascultând de mama lui, copilul iese la joacă şi se tăvăleşte în noroi. Acum degeaba rămâne ascultător în casă, prin această ascultare nu-şi va putea curăţi hainele sale murdărite de noroi. Mama lui îl dezbracă, îi spală hainele şi-l îmbracă în haine curate. În situaţia aceasta nouă, prin ascultare, copilul va putea să-şi păstreze hainele sale curate. Acum ascultarea îşi are rostul.

12:35 Tot astfel Avraam a devenit neprihănit prin credinţă. Dar el nu s-a limitat numai la credinţă, ci ascultând de Dumnezeu, a trăit în conformitate cu Legea lui Dumnezeu, astfel vieţuirea sa ascultătoare, l-a menţinut în starea sa de neprihănire, dobândită prin credinţă.

12:36 4. Ce legătură este între neprihănire şi sfinţire? 1 Tes. 5,23; Marcu 9,49.

12:37 Notă: Qadaş (ebr.) şi haghiasmos (gr.) înseamnă: a fi separat, pus deoparte, rezervat pentru un scop superior, separat de cele obişnuite, consacrat. În sens teologic, sfinţirea înseamnă trăirea unei vieţi lipsite de păcat, o viaţă consacrată spre a fi în perfectă armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

12:38 Îndreptăţirea este lucrarea de curăţire şi îndepărtare a vinovăţiei morale personale. Spiritul Profetic, pentru această fază, foloseşte expresia de neprihănire atribuită. Sfinţirea este procesul creşterii în har, dezvoltarea în caracter, învăţarea de a umbla continuu în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (Col. 2,6-7). Pentru această fază, Spiritul Profetic 66

12:39 foloseşte expresia de neprihănire acordată. Mântuitorul afirmă că "fiecare om va fi sărat cu foc". Focul curăţă, sarea conservă. A fi sărat cu foc înseamnă: a fi curăţit (ândreptăţirea) şi a fi păstrat curat (sfinţirea). Pe când îndreptăţirea este experienţa unui moment de har, sfinţirea, din contră este experienţa unei vieţi întregi.

12:40 "Neprihănirea prin care suntem îndreptăţiţi ne este atribuită; neprihănirea prin care suntem sfinţiţi ne este împărtăşită. Prima este titlul sau legitimaţia noastră pentru cer, cea de-a doua este pregătirea noastră pentru el."9)

12:41 Îndreptăţirea şi sfinţirea nu pot fi despărţite, căci astfel creştinul va fi ispitit de ideea "harului ieftin": să primească harul cu bucurie, fără să-şi asume răspunderea unei vieţi noi, care decurge din el.10)

12:42 R e p e t i ţ i e

12:43 1. De ce trebuie să fie îndreptăţit păcătosul?

12:44 Răspuns: Deoarece din cauza păcatului, omul şi-a pierdut neprihănirea, pentru a putea fi mântuit, trebuie să redobândească această stare lipsită de vină.

12:45 2. Prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, păcătosul poate deveni neprihănit?

12:46 Răspuns: Nu, căci Legea descoperă păcatul, dar nu-l poate îndepărta.

12:47 2. 3. Ce este îndreptăţirea prin credinţă?

12:48 Răspuns: Îndreptăţirea prin credinţă este lucrarea harului divin, prin care Dumnezeu trece cu vederea păcatele noastre, considerându-ne ca şi cum nu am fi păcătuit niciodată; acest har ne este acordat în baza credinţei noastre cu care Îl primim pe Isus Hristos ca Mântuitorul nostru personal.

12:49 4. Care este relaţia dintre îndreptăţirea prin credinţă şi Legea Morală?

12:50 Răspuns: În vederea îndreptăţirii păcătosului, Dumnezeu nu cere nici o condiţie preliminară, decât numai acceptarea Mântuitorului prin credinţă. Ascultarea de Legea Morală nu este condiţia, ci urmarea naturală a îndreptăţirii. Noi trebuie să păzim Legea lui Dumnezeu nu ca prin ea să devenim neprihăniţi, ci fiindcă prin credinţa în Isus Hristos deja am fost îndreptăţiţi.

12:51 Concluzii dogmatice

12:52 Omul, prin călcarea Legii divine, şi-a pierdut starea de neprihănire, devenind păcătos şi supus morţii. Biblia ne învaţă clar că omul nu se poate ridica prin propriile sale sforţări la atingerea stării de neprihănire. Ştergerea păcatelor nu poate fi dobândită prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, căci Legea este oglinda care arată starea noastră pierdută şi vrednică de osândă. Biblia ne descoperă o altă cale, decât îndreptăţirea prin faptele noastre. Conform învăţăturii Evangheliei, aceasta este calea iertării păcatelor. Dumnezeu este dispus să ne ierte, fără a cere în schimb ceva de la noi, vreun merit, ci numai prin credinţa cu care Îl primim pe Fiul Său drept jertfă ispăşitoare şi înlocuitoare în locul nostru. El care nu a cunoscut păcatul a luat asupra Sa păcatele noastre, a pătimit în locul nostru ceea ce trebuia să pătimim noi, cei care am călcat Legea divină.

12:53 În marea Sa bunătate, tot ce are valoare: neprihănirea, sfinţenia, meritele, ne-au fost atribuite prin acceptarea lui Isus Hristos. Dar nu natura noastră este dreaptă şi sfântă înaintea lui Dumnezeu, căci această neprihănire şi sfinţenie nu a fost turnată în noi, ci, printr-un act declarativ, ne-a fost atribuită, ceea ce nu ne aparţine de drept. Tot astfel, prin credinţa cu care L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor, tatăl a considerat că cele suferite de Fiul Său le-am suferit chiar noi, cei îndreptăţiţi. Astfel, noi care prin natură nu eram drepţi şi sfinţi, prin atribuirea meritelor lui Isus Hristos, Tatăl ne primeşte în realitate ca fiind drepţi şi sfinţi.

12:54 Mutaţia astfel făcută are un caracter exterior şi juridic, dar nu unul interior, natural. Tatăl acordă omului păcătos dreptatea Mântuitorului şi ceea ce prin merit şi caracter aparţinea lui Hristos va deveni, prin atribuire, proprietatea acestuia, prin îndreptăţire.

12:55 După iertarea şi împăcarea astfel realizată, Dumnezeu îl somează pe păcătos să înceteze a mai păcătui, ascultând de Legea voinţei Sale şi astfel El va începe în cel neprihănit rezidirea treptată a propriului Său chip, până la realizarea stării de sfinţenie: curăţit şi păstrat în stare

12:56 curată. Concluzii etice Deoarece în concepţia adventistă, îndreptăţirea este un act al voinţei lui Dumnezeu, ea

12:57 vizează judecata, adresându-se nemijlocit operei de mântuire şi glorificare, având un caracter eschatologic. De aceea doctrina despre îndreptăţire ne este dată pentru pregătirea noastră în vederea marii judecăţi care este în curs de desfăşurare.

12:58 Pregătirea constă din următoarele trepte: a) o adâncă şi sinceră cercetare de sine în lumina Legii lui Dumnezeu b) o pocăinţă urgentă, cerută de Evanghelie c) acceptarea lui Hristos şi încredinţarea că păcatele noastre au fost iertate d) o reformă, o schimbare practică a vieţii, prin călăuzirea Duhului Sfânt, pentru realizarea

12:59 idealului de a nu păcătui în mod voit e) o schimbare, conlucrare cu Dumnezeu pentru realizarea, prin Duhul Sfânt, a idealului de a ajunge desăvârşiţi, sfinţi.

12:60 Note suplimentare teologice Poziţia lutherană: În căutarea "unui Dumnezeu milostiv", Martin Luther a descoperit şi formulat următoarele trei adevăruri fundamentale ale îndreptăţirii prin credinţă:

12:61 1. 1. Iustitia dei activa et pasiva (Dreptatea lui Dumnezeu activă şi pasivă). Teologia medievală vorbea numai despre dreptatea activă, care este pedeapsă pentru omul păcătos, dar nu vorbea nimic despre dreptatea care pătimeşte în locul păcătosului şi care i se atribuie prin credinţă.

12:62 2. 2. Iustitia externa et aliena (Dreptatea externă şi străină). Dreptatea primită prin credinţă este externă, deci atribuită şi nu înnăscută; este una străină şi nu una proprie, care izvorăşte din noi înşine.

12:63 3. 3. Homo simul iustus et peccator (Omul, simultan, este şi drept şi păcătos). El este neprihănit în ochii lui Dumnezeu, dar păcătos în proprii lui ochi, deoarece sub mantia dreptăţii lui Hristos subzistă el însuşi, omul nenorocit, robul obsesiei păcatului, unul care nu are nici un merit pentru a fi îndreptăţit.

12:64 În Confesiunea Augustană (1530) se afirmă: "Iertarea păcatelor şi neprihănirea înaintea lui Dumnezeu nu se pot dobândi prin meritele, faptele şi ispăşirea noastră, ci primim iertare şi devenim neprihăniţi pentru meritele lui Hristos, din har, prin credinţă, dacă vom crede că Hristos a pătimit pentru noi şi că noi datorită Lui dobândim iertare, neprihănire şi viaţă veşnică. Această credinţă ne-o consideră şi ne-o atribuie Dumnezeu drept neprihănire."11)

12:65 Despre faptele celui îndreptăţit teologia lutherană afirmă că sunt roadele indispensabile ale credinţei, numite şi roadele Duhului.

12:66 Poziţia reformată: În teologia lui Calvin, învăţătura fundamantală o reprezinţă "evenimentul -Hristos", adică refacerea comuniunii cu Dumnezeu prin Isus Hristos. În această comuniune ni se oferă două daruri importante: iertarea păcarelor şi sfinţirea, sau cum le numeşte Calvin "îndreptăţirea şi naşterea din nou".12) Învăţătura despre îndreptăţire nu este o opinie generală despre relaţia Dumnezeu -om, ci învaţă că Dumnezeu Se întâlneşte cu omul păcătos în Hristos, restabilind prin El comuniunea iniţială stricată de om prin păcat.

12:67 Confesiunea din Heidelberg (1563), la întrebarea nr. 60, dă o formulă cât se poate de clară despre sensul învăţăturii calvinice a îndreptăţirii: "Cum devii neprihănit în faţa lui Dumnezeu? (Răspuns:) Sigur numai prin credinţa adevărată în Isus Hristos, astfel că, deşi mă mustră conştiinţa că am păcătuit grav împotriva tuturor poruncilor lui Dumnezeu şi niciodată nu am păstrat nici una din ele, mai mult, sunt capabil de orice rău, totuşi, Dumnezeu, fără meritele mele, fără plată, din harul Său îmi dăruieşte şi-mi atribuie desăvârşita ispăşire, neprihănirea şi sfinţenia lui Hristos, parcă nu aş fi avut nici un păcat, parcă în toate aş fi fost tot atât de supus, cum a fost Hristos pentru mine; -dar acestea mi le atribuie numai dacă le primesc cu inimă credincioasă."13)

12:68 Aici trebuie remarcat că prima propoziţiune (numai prin credinţă) nu este doar o simplă repetare a principiului "Sola fide", sau citarea declaraţiei pauline, ci reprezintă o poziţie fundamentală teologică, care mai târziu în canoanele Sinodului din Dordrecht (1618-1619) a culminat în controversa arminiană: "propter sau per fidem". În concepţia arminiană mântuirea se atribuie "pentru credinţă şi fapte bune" (propter fidem). În schimb, canoanele dordrechtiene stipulează că e-xistă două feluri de haruri. Ispăşirea lui Hristos nu este numai un "fond" al mântuirii, ci este însăşi mântuirea. Isus Hristos este Mântu-itorul, iar credinţa este un mijloc al mântuirii. Astfel mântuirea nu se acordă pentru credinţă (propter fidem), ci prin credinţă (per fidem). În cazul contrar am face din credinţă un merit, ceea ce ar echivala cu îndreptăţirea prin meritele credinţei, înlocuind meritele faptelor.

12:69 Teologia reformată vede o corelaţie organică între credinţă şi fapte, dar ultimele nu sunt merite, ci urmări directe ale credinţei. Faptele izvorăsc din atitudinea de recunoştinţă şi mulţumire a creştinului. Îndreptăţirea nu se atribuie pentru noua viaţă pe care o trăim, sau cum spune Calvin: "Dumnezeu nu ne primeşte în harul Său, căci Se uită la îndreptăţirea noastră, parcă întoarcerea noastră ar fi pe baza iertării; ci El ne atrage pe noi din simplă îndurare".14) "Singurul motiv îndestulător pentru decizia îndreptăţitoare a lui Dumnezeu este comuniunea noastră cu Isus Hristos."15)

12:70 Poziţia ortodoxă: Teza fundamentală ortodoxă, în acest sens, este exprimată în cuvintele lui Athanasiu: "El a devenit om, ca noi să devenim dumnezei" dar nu în sensul unei transformări în esenţă, ci în sensul de a deveni părtaşi de natură divină. Teologia ortodoxă vede în "păcatul strămoşesc" numai transmiterea urmărilor păcatului adamic şi nu păcatul specific în sens catolic. De aceea, la botez are loc "ştergerea păcatului strămoşesc, adică a pornirii spre păcat a voinţei noastre, şi sădirea în noi a unui cuget nou, spre viaţă curată, cu alte cuvinte în omorârea omului vechi, al păcatului, şi în naşterea omului nou, în Hristos."16)

12:71 În procesul mântuirii, omul nu poate fi iniţiator, ci harul dumneze-iesc, care se aplică la însuşirile naturale ale omului. Îndreptăţirea nu este un moment, ci un proces care culminează în sfinţire. Acest proces este identic cu renaşterea în Hristos, în cursul căruia are loc o conlucrare liberă a omului cu harul mântuitor. Pentru mântuire, Dumnezeu aşteaptă de la om credinţă şi fapte bune. Faptele bune sunt, în primul rând, "poruncile morale ale lui Dumnezeu, date prin Legea lui Moise, sau legea scrisă în inimă."17) Dar aceste fapte nu sunt "un preţ de schimb, pe care îl plăteşte omul lui Dumnezeu pentru mântuire, ca la un contract de vânzare-cumpărare, ci mijloace prin care se desăvârşeşte omul, folosindu-se de ajutorul harului, mijloace prin care omul se face tot mai mult asemenea lui Dumnezeu."18)

12:72 Teologia ortodoxă vede în dezvoltarea spirituală a omului o analogie cu dezvoltarea firească a lui. Căci viaţa în Hristos "are o naştere, o pruncie, o creştere şi o stare a bărbăţiei, a desăvârşirii, sau a sfinţirii… Sfinţenia deplină se câştigă prin împlinirea statornică a poruncilor.19) Lipsa patimilor şi dragostea fierbinte, neântreruptă, sunt considerate a fi semnele indubitabile ale stării de sfinţenie. "Când a ajuns aici, omul s-a ridicat la chipul dumnezeiesc, restabilit în el la botez, la asemăna-rea cu Dumnezeu."20)

12:73 Poziţia romano-catolică: Doctrina de bază despre îndreptăţire este cea canonizată de Sinodul din Trident (1545-1563). Teologia romană recunoaşte trei faze în îndreptăţire: 1. pregătirea harului; 2.acordarea harului; 3. creşterea în har.

12:74 1. 1. Pregătirea o face "harul actual" sau "precedent". Copiii minori sunt îndreptăţiţi cu ocazia botezului; majorii, care sunt chemaţi şi treziţi de harul actual şi se fac apţi pentru pocăinţa îndreptăţirii. Omul poate alege şi conlucra liber cu Spiritul Sfânt, fără al cărui ajutor şi har nimeni nu poate deveni neprihănit. "Prin inspiraţia şi ajutorul prealabil al Spiritului Sfânt, omul poate crede, spera, iubi şi a se căi, ceea ce este necesar pentru a i se împărtăşi harul îndreptăţirii."21)

12:75 2. 2. Acordarea. Crezul catolic defineşte astfel opera îndreptăţirii: îndreptăţirea este "transpunerea din starea în care s-a născut omul, ca fiu al lui Adam, în starea harului şi adoptarea sa ca fiu al lui Dumnezeu."22) În această faptă divină se disting două momente:

12:76 a) Cel îndreptăţit nu este numai "socotit drept", ci devine cu adevărat neprihănit, de facto. În primul rând i se iartă păcatul strămoşesc. Aceasta este egală cu schimbarea firii. De aici încolo în om rămâne doar dorinţa păcătoasă (concupiscencia) ca mijloc de încercare.

12:77 b) Cel de al doilea moment este acordarea "harului habitual" (sfinţitor), în urma căruia dragostea inundă firea omului şi-l schimbă total. Harul habitual realizează două lucruri: pune capăt păcatului, îl sfinţeşte pe om făcându-l capabil pentru primirea sau sălăşluirea Spiritului Sfânt.

12:78 3. Creşterea în har. Deoarece moartea Domnului este suficientă ca să slujească drept "fond trezorial" pentru mântuirea omenirii, acest har suficient va deveni "eficient" (efficiens) numai dacă cel îndreptăţit va conlucra cu harul divin, făcând fapte bune, care au valoare meritorie în teologia romană. Este vorba de două categorii de merite: a. Meritul echitabil (meritum de

12:79 72

12:80 condigno), cel al creştinului aflat în stare de har; b. Meritul convenţional (meritum de congruo), când fapta meritorie este înfăptuită de cineva care nu se află în starea harului, dar fapta sa, moraliceşte, este bună.

12:81 Printre meritele echitabile se disting faptele care corespund legilor lui Dumnezeu şi legilor bisericii. Din ultima categorie fac parte: 1. ţinerea tuturor sărbătorilor; 2. ascultarea liturghiei (messei) în fiecare duminică şi sărbători; 3. ţinerea posturilor; 4. cel puţin o spovedanie anuală; 5.cel puţin o participare anuală la cuminecătură.

12:82 Faptele bune ale celui îndreptăţit urmăresc trei ţinte: creşterea în har, dobândirea dreptului la viaţa veşnică şi la glorificarea eternă.

12:83 În afară de faptele bune obligatorii (poruncile divine şi bisericeşti), teologia romană admite şi faptele bune ale aşa-zisei supracerinţi (opera supererogatoria), printre care primează sfaturile Evangheliei (consilia evanghelica) din Predica de pe Munte: 1. sărăcia voluntară; 2.abstinenţa totală; 3. ascultarea de ierarhii superiori; 4. castitatea. Astfel, credincioşii bisericii catolice se află împărţiţi în două clase: 1. cei ce trăiesc conform poruncilor, realizând în acest fel o viaţă merituoasă; 2. cei ce -conform sfatului Evangheliei -fac mai mult decât le cer poruncile divine şi cele bisericeşti.

12:84 *

12:85 1) E.G. White, P.P., 431.

12:86 2) Siegfried H. Horn, S.D.A. Bible Dictionary, 919.

12:87 3) E.G. White, T.V., 467.

12:88 4) E.G. White, C.M.F., 57.

12:89 5) E.G. White, M.S. 78, 1899.

12:90 6) E.G. White, 1 S.M., 367.

12:91 7) E.G. White, P.H., 279.

12:92 8) Martin Luther, Tischreden, 5570.

12:93 9) E.G. White, S.T., 35.

12:94 10) Dietrich Bonhoeffer Nachfolge, 9.A., 13.

12:95 11) Calv. CR 39, 120, citat de Wilhelm Niesel, Az Evanghélium és az egyházak, 1979, 190

12:96 191. 12) Ioan Calvin, Institutio religionis Christianae, III, 11, 1. 13) A Heidelbergi Káté, 1965, 56. 14) Calv. CR 39, 120, citat de Wilhelm Niesel, Az Evangélium és az egyházak, 1979, 189. 15) W. Niesel, op. cit., 190. 16) Învăţătură pentru credinţa creştină ortodoxă, Craiova, 1952, 131. 17) Idem, 129. 18) Idem, 130. 19) Idem, 131, 132. 20) Idem, 133. 21) H. Denzinger, Enchiridion symbolorum, defintionum et declarationum de rebus et

12:97 morum, Freiburg, 1947, 813. 22) H. Denzinger, op. cit., 796.

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: