Electronic Books / Adventist / Romanian / Doctrina Adventista / Web / Manualul Doctrinelor Biblice AZS

Manualul Doctrinelor Biblice AZS 11:59


11:59 a) Teologia mistică modernă ocupă un loc între filozofie şi psihologie. William James (1842-1910), filozoful pragmatist, afirmă că religia este retrăirea prezenţei şi a realităţii lui Dumnezeu, ceea ce, amplificat, pentru Rudolph Otto este "numinosum", adică trăirea realităţii spirituale absolute şi misterioase. În această trăire lăuntrică R. Otto deosebeşte două momente: primul, momentul "misterium tremendum", trăirea spaimei sau a misterului cutremurător, iar cel de-al doilea, "misterium fascinosum", trăirea fascinării sau a misterului captivant. Trebuie observată în gândirea contemporană creştină o accentuată expresivitate cu caracter mistic, un interes deosebit îndreptat către religiile mistice orientale.