3:2 Domnul a zis Satanei: Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?
Să te mustre. Era adevărat că poporul lui Dumnezeu păcătuise în mod grav. Dar ei suferiseră pedeapsa exilului, iar mulţi fuseseră conduşi la pocăinţă şi smerenie. În condiţiile acestea era fără îndoială potrivit ca să li se extindă favoarea divină.
El. Sau ,,Acesta”. Iosua este cel la care se face referire, dar în acelaşi timp el era un reprezentant al poporului.
Tăciune. Ebr. ’ud, ,,buturugă”, ,,ciuntitură”, iniţial poate un băţ îndoit folosit pentru a aţâţa focul. Cuvântul acesta apare în Vechiul Testament doar aici, în Isaia 7,4 şi în Amos 4,11. Flăcările arzătoare ale captivităţii ar fi nimicit în cele din urmă poporul ales dacă Dumnezeu nu ar fi mişcat inima împăraţilor păgâni pentru a arăta har copiilor Lui risipiţi şi dacă unii din ei n-ar fi fost dispuşi să răspundă chemării lui Dumnezeu de a fugi din Babilon (Ieremia 51,45; comp. Zaharia 2,6).