1:1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
În luna a opta. Numită Bul, înainte de captivitate (1Regi 6,38); mai târziu Marcheshvan sau Heshvan; octombrie – noiembrie al nostru. Anul al doilea al lui Dariu. 520 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 98, 99). Pentru o scurtă istorie a lui Darius, vezi Vol. III, p. 70-72. Fiul lui Ido. Pentru genealogia lui Zaharia, vezi p. 1085.
1:2 Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
Nimicit foarte tare. Ebr. qaşaph, un termen mai tare decât sugerează traducerea KJV, ,,nemulţumit”. Qaşaph este tradus cel mai adesea prin ,,a fi mâniat la culme” (vezi Deuteronom 9,19; Isaia 47,6, etc.)
1:3 Spune-le dar: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor: şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.
Întoarceţi-vă. Dumnezeu stăruie pe lângă popor să se pocăiască şi astfel să primească harul divin care să-i facă în stare să îndeplinească mai departe nestingheriţi şi în siguranţă lucrarea de rezidire a Templului (vezi p. 1085). Nevoia de pocăinţă şi reformă este adesea accentuată de Zaharia (vezi cap. 3,7; 6,15; 7,7-10; 8,16.17).
Zice Domnul. Întreita repetare a acestei expresii are fără îndoială scopul de a accentua.
1:4 Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele! Dar n-au ascultat şi n-au lut aminte la Mine, zice Domnul.
Proorocii de mai înainte. Vezi 2Regi 17,13.14; 2Cronici 36,15-17; Ieremia 25,3-9; comp. Ieremia 35,15. Oamenii ar trebui să înveţe din experienţa acelora care au trăit mai înainte (vezi Romani 15,4; 1Corinteni 10,11).
1:5 Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau prorocii să trăiască veşnic?
Părinţii voştri? Luaţi aminte la soarta lor ca nu cumva ceea ce li s-a întâmplat lor să vină asupra voastră.
Să trăiască veşnic. Profeţii au fost muritori ca şi aceia cărora le predicaseră. Totuşi, cuvintele lor au fost cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, cuvintele acelea au fost veşnice şi se vor întâmpla fără îndoială.
1:6 Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii, ca să le vestească, n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors, şi au zis: Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!
N-au atins? Ebr. neśag, ,,apuca”. Soliile şi ,,poruncile” urmau ca în cele din urmă să aducă mustrarea promisă. Întors. Ebr. shub, tradus prin ,,căit” în 1Regi 8,47; Ezechiel 14,6; 18,30 (KJV) şi putea să fie redat şi aici în acelaşi fel (vezi RSV).
1:7 În a două zeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
A lunii a unsprezecea. Data prezentată aici este aproximativ 15 februarie 519 î.Hr., după calendarul Iulian (vezi Vol. III, p. 99). Cam cu trei luni mai înainte Zaharia îşi începuse lucrarea lui profetică (Zaharia 1,1). Următoarea dată care apare în carte este în cap. 7,1. Cele opt viziuni consemnate în 1,8-6,8 au fost date fără îndoială în intervalul acesta. Unii consideră că ele au fost date toate într-o singură ,,noapte” (vezi v. 8), dar lucrul acesta nu poate fi dovedit.
1:8 M-am uitat noaptea, şi iată că un om era călare pe un cal roşu, şi stătea între mirţi într-un umbrar; în urma lui erau nişte cai roşii, murgi şi albi.
M-am uitat. Sau ,,Am văzut”. Cea dintâi viziune urmărea să confere încredere în planul milostiv al lui Dumnezeu de a-Şi reface poporul Lui. Ea dădea asigurarea că naţiunile dintre neamuri vor să fie înfrânte şi că în ciuda stării actuale a lui Israel, planul milostiv al lui Dumnezeu se va realiza cu condiţia ca poporul să-şi facă partea lui (vezi cap. 6,15).
În interpretarea viziunilor lui Zaharia trebuie să se ţină minte că, deşi învăţătura generală a viziunii pare să fie clară, importanţa amănuntelor nu este întotdeauna evidentă. Aceasta se datorează, în parte, faptului că viziunile, ca şi parabolele conţin anumite părţi necesare ca să întregească povestirea sau prezentarea, care nu au neapărat o valoare interpretativă. Alte lucruri sunt lăsate neexplicate de către profet şi de către alţi scriitori inspiraţi; de aceea importanţa lor nu poate fi cunoscută cu certitudine (vezi comentariul la Ezechiel 1,4; vezi Vol. III, p. 1111).
Seria de opt viziuni consemnate în 1,7-6,8 prezintă o naraţiune profetică înlănţuită care arată planul lui Dumnezeu pentru iudei la reîntoarcerea lor din captivitatea babiloniană culminând cu venirea lui Mesia şi aşezarea împărăţiei Lui (vezi p. 26-31). Lui Zaharia i-a fost dată seria aceasta de viziuni într-un timp de mare descurajare, când se părea că duşmanii poporului lui Dumnezeu erau aproape să pună capăt lucrării de refacere (vezi PK 582). Soliile acestea erau menite să-i încurajeze pe exilaţii întorşi şi să-i inspire să-şi continue în credinţă sarcina încredinţată.
Prima viziune (1,7-17) descoperă planul lui Dumnezeu pentru Israel într-un impas. Naţiunile păgâne ale pământului sun ,,îngâmfate” (sau ,,liniştite”), dar Dumnezeu Îşi vesteşte planul Său de a reface Templul drept ,,Casă” a Lui şi de a ,,alege Ierusalimul” ca o unealtă prin care să-Şi împlinească planul de mântuire a oamenilor. A doua viziune (1,18-21) descrie paguba pe care a suferit-o Israel ca naţiune ca urmare al captivităţii şi proclamă intenţia lui Dumnezeu de a repara toate pagubele care fuseseră aduse. A treia viziune (2,1-13) îi asigură pe iudei de prezenţa şi binecuvântarea divină în lucrarea de restaurare şi împlinirea misiunii lui Israel faţă de omenire. În a patra viziune (3,1-10), Dumnezeu Îşi asigură poporul că El va sta la mijloc pentru a-i apăra de arhivrăşmaşul lor, Satana, şi le va ierta vinovăţiile, care până aici dăduse prilej lui Satana să se amestece în voinţa lui Dumnezeu faţă de ei ca popor al Lui (vezi p. 27, 28). A cincia viziune (4,1-14) prezintă mijlocul prin care se va îndeplini restaurarea Ierusalimului şi transformarea caracterului – ,,prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor” (v. 6). A şasea viziune (5,1-4) prezintă procesul prin care păcatul urmează să fie descoperit din mijlocul poporului lui Dumnezeu. Viziunea a şaptea (5,5-11) descrie îndepărtarea deplină şi finală a păcatului şi a păcătoşilor din mijlocul naţiunii alese. A opta viziune (6,1-8) Îl prezintă pe Dumnezeu conducând treburile pământului înspre împlinirea planului Său divin aşa cum este arătat în viziunile anterioare şi astfel asigurându-l pe Israel de succes în misiunea lui.
După a opta viziune, profetul prezintă un tablou inspirat al venirii lui Mesia, ,,preot pe scaunul Lui de domnie” (cap. 6,13) şi al strângerii naţiunilor pământului la adevăratul Dumnezeu (v. 15). Toate acestea – aşa cum sunt arătate în capitolul 1,7-6,15 – se vor întâmpla cu siguranţă dacă Israel ascultă sârguincios de glasul Domnului (cap. 6,15; comp. Deuteronom 28,1.14). Pentru un comentariu al acestor viziuni profetice, vezi p. 34, iar pentru nereuşita lui Israel ca naţiune de a ajunge la binecuvântările promise, p. 30-33
Cal roş. Profetul nu explică însemnătatea culorii şi speculaţia este zadarnică. Mirţi. Un arbore pururi verde dând flori albe şi fructe aromate din care se făcea parfum. Arborele este obişnuit în Palestina.
Umbrar. Sau ,,Fund”. Ebr. meşulah, ,,un abis”, ,,o prăpastie”, aici probabil numele unui loc geografic sau al unei văi.
Murgi. Ebr. śeruqqim, care poate însemna ,,galben-castaniu” (vezi RSV). O altă sugestie este că însemnă ,,roşu strălucitor”. Semnificaţia culorilor, dacă există vreuna, nu este evidentă. Unii comentatori au adus diferite ipoteze ca de pildă că cele trei culori reprezintă cele trei puteri mondiale, Babilonul, Persia şi Grecia. Întrucât comentatorul viziunii nu face nici o menţiune a acestei părţi a prezentării profetice, poate fi cel mai bine să lăsăm culorile neexplicate. Se poate că ele să nici nu fi avut o altă importanţă decât de a deosebi grupele de curieri.
1:9 Am întrebat: Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu? Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!
Care vorbea cu mine. Adică, îngerul interpret. El trebuie să fie deosebit de ,,omul care stătea între mirţi” (v. 10), care este şi el numit ,,Îngerul Domnului” (v. 11).
1:10 Omul care stătea între mirţi a luat cuvântul şi a zis: Aceştia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!
Să cutreiere pământul. Curierii aceştia sunt prezentaţi ca dând un raport marelui Cârmuitor al universului asupra treburilor de pe pământ, îndeosebi cu privire la Israel, ca popor ales al lui Dumnezeu suferind captivitatea şi asuprirea din partea naţiunilor păgâne din jurul lor. Ei tocmai îşi terminaseră misiunea şi erau gata să raporteze.
1:11 Şi ei au vorbit Îngerului Domnului, care stătea între mirţi, şi au zis: Am cutreierat pământul, şi iată că tot pământul este în pace şi liniştit!
Liniştit. Planul lui Dumnezeu părea să fie într-un impas. Naţiunile nu făceau nimic pentru a da alinare şi pentru a ajuta poporul lui Dumnezeu. Se părea că, de fapt, permisiunea de a rezidi era gata să fie retrasă (vezi p. 1074; PK 579, 580).
1:12 Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul, şi a zis: Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat în aceşti şaptezeci de ani?
Nu vei avea milă. Poporul lui Dumnezeu era într-o stare de nesiguranţă şi descurajare. Templul rămânea pustiit, Ierusalimul ruinat.
Şaptezeci. Unii cred că se referă la cei 70 de ani menţionaţi de Ieremia (Ieremia 25,12; 29,10; vezi Vol. III, p. 97). Alţii socotesc înapoi de la data viziunii în 519 î.Hr. (vezi comentariul la Zaharia 1,7) şi ajung la anul 589/588, când Nebucadneţar a început asediul Ierusalimului (vezi comentariul la 2Regi 25,1; vezi Vol. III, p. 99, 100).
1:13 Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.
Vorbe de mângâiere. Viziunea era menită să aducă încurajare şi să reînsufleţească poporul.
1:14 Şi îngerul, care vorbea cu mine, mi-a zis: Strigă, şi zi: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion,
Gelozie. Compară Ioel 2,18.
Sion. Aici folosit în mod evident ca un sinonim pentru întregul Ierusalim (vezi comentariul la Psalmi 48,2).
1:15 şi sunt plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire.
Neamurile. Sau ,,naţiunile”.
Îngâmfate. Sau ,,Liniştite”. Vezi comentariul la v. 11. Cu toate că Dumnezeu îi pedepsise pe israeliţi din cauza păcatelor lor, El Se mâniase ,,numai puţin” şi avusese de gând să limiteze judecăţile. Pe de altă parte, ,,neamurile”, mergând mai departe decât plănuise Dumnezeu, au încercat să-i subjuge pe israeliţi pentru totdeauna (vezi Isaia 10,5-19).
1:16 De aceea aşa vorbeşte Domnul: Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el, şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.
Va fi zidită. Versetele 16 şi 17 înfăţişează planurile milostive ale lui Dumnezeu pentru rămăşiţă. Prezicerile au fost împlinite în parte. Templul a fost rezidit, iar Ierusalimul refăcut. Dar prosperitatea arătată aici nu a fost realizată niciodată. Poporul nu a reuşit să îndeplinească acele condiţii spirituale pe care se întemeia prosperitatea temporală. Cu toate acestea, au avut această oportunitate. Viziunea urmărea să le ofere încurajare şi să le prezinte o puternică atracţie de a se folosi de privilegiile lor neglijate. Vezi p. 30-33. Planul lui Dumnezeu pentru Israel, întrerupt temporar de Captivitate, urma să meargă acum mai departe, iar Israel urma să fie reaşezat în privilegiile şi responsabilităţile relaţiei de legământ (vezi p. 31).
1:17 Strigă din nou, şi zi: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug de bunătăţi, Domnul va mângâia iarăşi Sionul, va alege iarăşi Ierusalimul.
Verset ce nu a fost comentat.
1:18 Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că erau patru coarne!
Patru coarne. A doua viziune (v. 18-21; în ebraică este cap. 2,1-4) arată mijloacele prin care Dumnezeu intenţiona să-Şi atingă scopul. Coarnele sunt definite în mod clar ca fiind puterile care ,,au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul” (v. 19; vezi PK 581). Numărul ,,patru” ar putea să denote universalitatea aşa cum este sugerată de cele patru puncte cardinale (vezi Daniel 8,8; 11,4), în care Israel fusese risipit (Zaharia 1,21; comp. 2,6; vezi comentariul la cap. 1,8).
1:19 Am întrebat îngerul, care vorbea cu mine: Ce înseamnă coarnele acestea? Şi el mi-a zis: Acestea sunt coarnele, care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.
Risipit. Vezi comentariul la v. 18.
1:20 Domnul mi-a arătat patru fierari.
Fierari. Ebr. charashim, ,,meşteri”. Cuvântul denotă lucrători în piatră (Exod 28,11), lemn (2Samuel 5,11), metal (1Samuel 13,19), etc. Multe presupuneri au fost făcute cu privire la identitatea acestor patru meşteşuguri. Numărul ,,patru” ar putea să denote simplu ,,cele patru capete ale pământului” pe unde fuseseră risipiţi surghiuniţii lui Israel (Isaia 11,12). Meşteşugarii reprezentau ,,mijloacele folosite de Domnul pentru refacerea poporului Său, şi a locaşului Său de închinare.” (PK 581)
1:21 Eu am întrebat: Ce vor să facă aceştia? Şi el a zis: Aceştia vin să sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; fierarii aceştia au venit să sperie, şi să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca să-i risipească locuitorii.
Sperie. De la ebr. charad, care în forma întâlnită aici însemnă ,,a înspăimânta”, ,,a îngrozi”. Vezi şi comentariul la v. 18.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
12–16PK 580
13 PK 583
17–21PK 581