Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Tit

Tit 2:2


2:2 Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Cei bătrâni. Gr. presbutai, ,,bărbaţi mai în vârstă”. Compară cu 1 Timotei 5:1. Vezi Faptele Apostolilor 11:30. Treji. [,,Cumpătaţi”, KJV]. Gr. nephalioi, ,,abstinenţi de la vin” (vezi 1 Timotei 3:2, 3). Vrednici de cinste. [,,Serioşi”, KJV]. Gr. semnoi, ,,vrednici de cinste”, ,,plini de demnitate” (vezi 1 Timotei 3:8).

Cumpătaţi. [,,Temperaţi”, KJV]. Gr. sophron, ,,prudent”, ,,cu o gândire sănătoasă” (vezi 1 Timotei 3:2). Bărbaţii mai vârstnici din biserică ar trebui respectaţi pentru sfatul lor înţelept. Când cineva e disciplinat de Dumnezeu, un astfel de sfat nu ar trebui să fie luat cu uşurinţă.

Sănătoşi în credinţă. Vezi cap. 1:13.

Dragoste. Vezi 1 Corinteni 13:1.

Răbdare. Gr. hupomene, ,,tărie”, ,,răbdare” (vezi Romani 5:3). Aceste calităţi trebuie să fie întotdeauna păstrate vii. Cu trecerea anilor oamenii pot obosi, credinţa lor poate fi falsificată de superstiţie şi tradiţie, iubirea lor poate să slăbi, ajungând un simplu sentiment, iar răbdarea lor poate ajunge un consimţământ apatic. Viaţa lui Pavel a fost o ilustrare glorioasă a idealului exprimat aici, un model strălucitor pentru toţi bărbaţii şi toate femeile.