Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Tit

Tit 2:11


2:11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,

Harul. Gr. charis (vezi Ioan 1:14; Romani 1:7; 3:24; 1 Corinteni 1:3). Numai prin harul lui Dumnezeu pot bătrânii (Tit 2:2), femeile în vârstă (v. 3), femeile tinere (v. 4, 5), tinerii (v. 6), Tit (v. 7, 8) şi sclavii (v. 9, 10) să-şi împlinească responsabilităţile vieţii. Nota triumfală a Evangheliei predicată de Pavel este că bărbaţii şi femeile pot găsi cu siguranţă biruinţă asupra păcatului, că viaţa lui Cristos, o dată descoperită în carne şi sânge, poate fi trăită de fiecare om condus de Duhul Sfânt. Fiecare poruncă de la Dumnezeu este însoţită de ,,harul” Său – puterea de a împlini scopurile divine (vezi 2 Corinteni 12:9; Evrei 13:9).

Toţi oamenii. Compară cu Ioan 1:9; 3:17; 1 Timotei 2:4; 2 Petru 3:9. Tuturor oamenilor li să dau ocazii suficiente pentru a fi mântuiţi, dar refuzul încăpăţânat al multora de a accepta ,,harul lui Dumnezeu” are ca rezultat moartea veşnică; astfel scopul lui Dumnezeu este zădărnicit şi darul mântuirii neglijat. În acest capitol tema lui Pavel este că toţi creştinii ar trebui să reprezinte bine principiile vieţii creştine pentru ca păgânii să poată fi impresionaţi de superioritatea creştinismului.

S-a arătat. ,,Harul”, adică iubirea mântuitoare îmbelşugată a lui Dumnezeu manifestată faţă de păcătoşi, a fost întotdeauna disponibil pentru oameni (vezi Psalmi 51:1–17; vezi Nota Suplimentară de la Psalmul 36). Dar planul lui Dumnezeu pentru salvarea oamenilor a fost făcut mai clar prin venirea lui Isus.