Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Tit

Tit 1:16


1:16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Ei se laudă. [,,Ei pretind”, KJV]. Fie creştinii iudaizanţi sau iudeii ortodocşi, fie ambele categorii. Din cauza accentului pe care îl pun asupra speculaţiilor intelectuale, aceşti învăţători neconvertiţi pretind că-L cunosc pe Dumnezeu poate chiar mai bine decât creştinii. Totuşi comportamentul lor dă pe faţă care este adevăratul lor stăpân, ei nu fac lucrările lui Dumnezeu.

Cu faptele Îl tăgăduiesc. Vezi Matei 7:21–27.

Sunt o scârbă. [,,Sunt o urâciune”, KJV]. Falsa mărturisire de credinţă a acestor învăţători religioşi stricaţi şi membri ,,nesupuşi” ai bisericii (v. 10) constituie o mare ofensă în ochii lui Dumnezeu. Ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar fi auzit niciodată de creştinism (vezi Luca 12:47).

Netrebnici. [,,Ticăloşi”, KJV]. Gr. adokimos, ,,nerezistând la încercare”, ,,nevrednici” (vezi 2 Timotei 3:8). Drept rezultat al vieţii lor ipocrite, murdare, egoiste, oamenii aceştia erau nefolositori pentru orice lucrare bună şi nobilă. Se pare că mulţi credincioşi cretani se duceau la învăţători de felul acesta pentru a primi îndrumări în ce priveşte doctrina şi practica creştină. Pavel nu avea altă opţiune decât să vorbească deschis atât cu privire la aceşti învăţători cât şi cu privire la aderenţii lor.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5–75T 617

6–91T 692

7–9AA 95

8 AH 445; ML 194; 2T 645; 6T 342; WM 85, 97

9 1T 415; 8T 18

10–13COL 248

13 3T 359

16 TM 451; 1T 406, 415; 2T 125, 444, 682; 5T 84, 145