5:2 Adormisem, dar inima îmi veghea Este glasul preaiubitului meu, care bate: Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.
Adormisem. Aici începe o nouă secţiune. Mireasa povesteşte un vis tulburător. Ea visează că preaiubitul ei a venit la ea noaptea şi datorită unei clipe de zăbavă l-a pierdut. Acesta e asemănător cu visul povestit în cap. 3,1-5, numai că aici accentul este pe tulburare şi nu pe sfârşitul fericit.