4:3 Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec.
A vândut. O astfel de vânzare nu era un transfer definitiv de proprietate, ci un transfer vremelnic. Naomi şi Rut, deşi neînstare să cultive singure ogorul, puteau astfel să primească un venit din el. Proprietarul original putea să răscumpere ogorul în orice moment plătind pentru porţiunea celui decedat preţul vânzării; altfel aceasta le-ar reveni în mod automat în anul jubiliar (vezi cele despre Levitic 25,23-25).
A fratelui nostru. Nu neapărat un frate de sânge. Legătura de rudenie cuprinsă în cuvântul ebraic astfel tradus este mai flexibilă decât echivalentul lui englezesc. Uneori, chiar şi prietenii sunt numiţi fraţi. Declaraţia lui Boaz, anume că ogorul îi aparţinea lui Elimelec, înseamnă că celor doi fii, Mahlon şi Chilion, încă nu li se dăduse moştenirea lor. De aceea, cea care vinde ogorul este Naomi, iar nu Rut. Cu toate acestea, un copil al lui Rut ar fi moştenit în mod legal ogorul lui Elimelec, şi de aceea Naomi este gata să transfere titlul de proprietate al soţului ei decedat, rudei care s-ar căsători cu Rut. Această rudă avea să păstreze ogorul în custodie până ce un copil născut de Rut avea să devină apt să-l moştenească de drept. Faptul că ogorul trebuia să fie vândut – arendat, cum am spune astăzi – unei rude apropiate care ar lua-o în căsătorie pe Rut şi să-l păstreze în custodie prin această unire pentru urmaşii ei, reclamă aplicarea a două prevederi ale codului civil mozaic. Legile despre transferul ogorului (Levitic 25:23-28) şi căsătoria unei văduve cu o rudă apropiată (Deuteronom 25:5-10), amândouă aplicate în acest caz, acesta din urmă punându-i o limită celei dintâi.