9:1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
Spun adevărul. Pavel trece acum de la culminarea triumfătoare şi veselă a cap. 8 la cercetarea unei probleme care-l umple de ,,o mare întristare şi… o durere necurmată în inimă” (cap. 9,2) Care este motivul pentru care poporul ales al lui Dumnezeu, a lepădat în număr atât de mare Evanghelia? Dacă Evanghelia aduce o mântuire sigură aleşilor lui Dumnezeu, pentru ce poporul Său Israel nu se găseşte printre moştenitorii acestei mântuiri? Dacă vestea bună a mântuirii este împlinirea făgăduinţelor făcute lui Israel, atunci cu siguranţă ea trebuie să fie întâmpinată cu aprobare din partea acelora pentru care ea fusese destinată special. În schimb, însă ea a aţâţat pe cei mai mulţi dintre ei la o îndârjită opoziţie.
Pavel pregătise calea pentru discutarea din partea lui a acestei chestiuni dificile şi delicate prin sublinierea faptului că, deşi Evanghelia este atât pentru iudei, cât şi pentru neamuri, ea e în primul rând pentru iudei (cap. 1,16; 2,10). El de asemenea, subliniase faptul că Dumnezeu nu caută la faţă (cap. 2,11) şi că iudeii în deosebi, fuseseră vinovaţi de păcat (vers. 17-24). El devotase un capitol întreg spre a dovedi că Evanghelia mântuirii prin credinţă e bine susţinută de VT (cap 4). În cap. 3,1 chiar şi începuse să abordeze problema direct, dar deplina dezvoltare a subiectului a fost rezervată cap. 9; 10; 11.
Mai întâi, Pavel afirmă iubirea şi întristarea lui pentru propriul său popor (cap. 9,1-3). Apoi declară că pricina lepădării lor nu este eşecul făgăduinţelor lui Dumnezeu faţă de ei (vers. 6,13). Şi nici nu e vreo neîndreptăţire din partea lui Dumnezeu în chestiunea aceasta (vers. 14-29). Greşeala constă din propria lor lepădare a ,,neprihănirii care este din credinţă” (cap. 9,30 la 10,21). Pavel nu descrie starea lor ca deznădăjduită. El stăruie în a vorbi despre mântuirea unei ,,rămăşiţe datorită unei alegeri prin har” (cap. 11,1-10), şi despre primirea neamurilor (vers. 11-22), toate acestea fiind
o dovadă a înţelepciunii şi slavei lui Dumnezeu (vers. 33-36).
În Hristos. Pavel face apel la experienţa sa ca unul unit cu Hristos, pentru a dovedi autenticitatea cuvintelor pe care urmează să le spună (cf. 2 Cor. 2,17).
Nu mint. Comparaţi 2 Cor. 11,31; Gal. 1,20; 2 Tim. 2,7. Pavel îşi dădea bine seama că mulţi dintre conaţionalii săi iudei îl priveau ca pe un trădător. (Fapte 21,28; 22,22; 25,24). Desele lui conflicte cu iudeii şi iudaizanţii, natural, aruncau îndoială asupra iubirii sale pentru propria sa naţiune. De aceea, el exprimă sinceritatea preocupării sale pentru propriul său popor în aceşti termeni puternici.
Cugetul. [,,Conştiinţa”, KJV]. Vezi Rom. 2,15; cf. fapte 23,1, 24, 16.
Luminat de Duhul Sfânt. [,,În Duhul Sfânt”, KJV]. Adică, în Duhul Sfânt (vezi cap. 5,5). Pavel vorbise despre unirea credinciosului cu Duhul lui Dumnezeu (cap. 8,9.11.16) Duhul Sfânt este ,,Duhul adevărului” (Ioan 14,17; 15,26; 16,13) şi mărturia unei conştiinţe luminate de El şi acţionând sub influenţa Lui trebuie să fie o călăuzire adevărată şi sigură.
Îmi este martor. Acelaşi verb e folosit în cap. 2,15; 8,16.