8:9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Voi însă. În felul său caracteristic, Pavel îşi exprimă încrederea în cititorii săi. Dar apoi el califică susţinerea sa adăugând condiţia de care depinde în mod necesar afirmaţia lui cu privire la ei.
Duhovniceşti. [,,În Duhul”, KJV, ,,În spirit”, Nitz.]. Viaţa cea veche în firea pământească [în carne] încetează numai când începe viaţa cea nouă în Duhul. Puterea dominatoare din firea pământească poate fi alungată din viaţă numai când Duhul Sfânt este invitat să vină şi să exercite deplin control. Când Duhul cu adevărat sălăşluieşte înăuntru, viaţa după firea pământească a încetat.
Versetul acesta este o invitaţie la cercetare de sine. Noi suntem duhovniceşti şi trăim în Duhul, dacă e aşa că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în noi. Noi putem şti dacă Duhul locuieşte în noi prin prezenţa sau absenţa roadei Duhului (Gal. 5,22) în viaţa noastră. Absenţa roadei este dovada că noi trăim în firea pământească.
Locuieşte. Aceasta arată prezenţa continuă şi permanentă a Duhului, nu numai răpiri ocazionale de entuziasm şi zel. Pavel în altă parte reprezintă Duhul Sfânt ca locuind în inimile creştinilor (vezi 1 Cor. 3,16; 6,19). Expresia ,,în voi” denotă intimitatea legăturii personale dintre credincios şi Duhul. Ea lasă a se înţelege deplina supunere a voinţei creştinului la voia lui Dumnezeu.
Duhul lui Hristos. Comparaţia termenii ,,Duhul lui” , ,,Duhul lui Hristos”. Duhul Sfânt este numit în altă parte ,,Duhul lui Hristos” (1 Petru 1,11; cf. 2 Petru 1,21). ,,Duhul Fiului Său” (Gal. 4,6), şi ,,Duhul lui Isus Hristos” (Fil. 1,19). Cu privire la legătura Duhului Sfânt cu Hristos vezi Ioan 14,26; 15,26; 16,7.13.14.
Nu este al Lui. Sau ,,nu-i aparţine”. Nu e de ajuns de a fi convins intelectual de adevărul creştinismului. Spiritul lui Hristos trebuie să locuiască lăuntric. O mărturisire a creştinismului nu face în ea însăşi pe un om un adevărat urmaş al lui Hristos. Putem cunoaşte că noi suntem cu adevărat ai Lui, dacă El ne-a dat din Duhul Său (1 Ioan 4,13). Când viaţa de toate zilele descoperă iubire, bucurie, pace şi alte daruri ale Duhului (Gal. 5,22) e dovadă de adevărat creştinism. Dar dacă, dimpotrivă, vieţile noastre sunt mânjite de lipsă de bunătate, de egoism şi de vanitate, atunci nu suntem ai Lui.
Versetul acesta este plin de serioasă avertizare. Un creştin cu numele se poate să pară că subscrie la toate doctrinele şi se conformă la toate practicile bisericii. Se poate ca el să fie activ în lucrarea lui Dumnezeu. Se poate să fie binevoitor să dea toată averea să hrănească pe săraci sau chiar să-şi dea trupul să fie ars, dar dacă Duhul nu locuieşte în el şi roada Duhului (Gal. 5,22) nu este evidentă în viaţa lui, el nu este al Lui (1 Cor. 13,3). Cel care e mândru, înfumurat, frivol, lumesc, avar, lipsit de bunătate, căutător de greşeli are comuniune, nu cu Duhul lui Hristos, ci cu un alt duh (5T 225).