8:3 Căci lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
Lucru cu neputinţă legi. [,,Ceea ce legea nu putea face”, KJV]. Literal, ,,lucrul cu neputinţă Legii”. Articolul este prezent pe lângă ,,lege” şi în versiunea greacă (vezi cap. 2,12). Construcţia greacă e dificilă şi a fost mult discutată. Totuşi, înţelesul lui Pavel în acest verset pare clar. Dumnezeu a făcut ceea ce legea nu a fost în stare să facă. El a condamnat păcatul, şi în felul acesta e cu putinţă ca creştinul să-i biruiască puterea şi să trăiască o viaţă de biruinţă în Hristos.
Firea pământească o făcea fără putere. [,,Slabă prin carne”. KJV; ,,Neputincioasă prin carne”, Nitz.]. Această cauză a eşecului fusese deja explicată în cap. 7,14-25. Legea poate să arate calea cea dreaptă, dar nu poate face în stare pe omul slab şi căzut să umble pe ea. Pavel continuă să îndreptăţească legea (vezi cap. 7,7.10.13.14.), atribuind slăbiciunea ei aparentă nu la vreun defect inerent în legea însăşi, ci mai de grabă lipsei de putere a naturii omeneşti, coruptă şi slăbită de păcat. Nu e funcţia legii de a ierta şi de a readuce la ascultare. Legea nu poate decât să dea la iveală călcarea legii şi neprihănirea şi să impună ascultarea (cap. 3,20; 7,7). De aceea, Legea lui Dumnezeu nu poate fi blamată sau dispreţuită pentru faptul că nu produce rezultate pentru care nu a fost deloc intenţionată. Eşecul nostru de a da deplină ascultare trebuie să fie arătat ca o vină a noastră.
A osândit păcatul. Natura omenească fără de păcat a lui Hristos era o condamnare vie a păcatului. Cu privire la acest fel de condamnare prin contrast vezi şi Mat. 12,41.42; Evrei 11,7. Mai mult, moartea ispăşitoare a lui Hristos faţă de păcat (Rom. 6,10) a descoperit şi dovedit pentru veşnicie păcătoşenia peste măsură de mare a păcatului, căci păcatul a fost ceea ce a pricinuit moartea Fiului lui Dumnezeu. Această osândire a păcatului, săvârşită de viaţa şi moartea lui Hristos, înseamnă şi nimicirea puterii rele a păcatului faţă de credincios care e unit cu Hristos în moartea Lui şi care se ridică împreună cu El la viaţa cea nouă în Duhul (vers. 1-13).
În firea pământească. [,,În carne”, KJV]. Hristos a întâmpinat, a biruit şi a condamnat păcatul în sfera în care îşi exercitase mai înainte stăpânirea şi domnia. Carnea [Firea pământească], scena anterioarelor triumfuri ale păcatului, acum a devenit scena înfrângerii şi expulzării lui.
Însuşi Fiul Său. Cuvântul ,,său” scoate în evidenţă strânsa legătură dintre Tatăl şi Fiul (vezi vers. 32). În Col. 1,13, Hristos e descris ca ,,iubitul Său Fiu”, literal ,,Fiul iubirii Sale”. Uneori e tendinţa de a atribui o iubire mai mare şi o jertfire de sine mai mare lui Hristos decât Tatălui. E bine de a reţine că din cauză că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea a dat pe singurul Său Fiu (Ioan 3,16; 1 Ioan 4,9). Pentru a salva pe oamenii căzuţi, El S-a jertfit pe Sine în Fiul Său (vezi 2 Cor. 5,19; cf. DA 762). Hristos a venit pentru a descoperi iubirea cea fără de margini a Tatălui Său (Ioan 14,9; cf. Mat. 5,43-48).
Din pricina păcatului. [,,Şi pentru păcat”, KJV]. Sau ,,şi cu privire la păcat”. ,,Şi” arată legătura cu expresia anterioară. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase şi din pricina păcatului. ,,Din pricina păcatului” [pentru păcat] e de la grecescul peri hamartios, care poate fi redat şi ,,ca jertfă pentru păcat”. Peri hamartios e adesea folosit cu sensul acesta în LXX. Numai în Levitic sunt mai mult de 50 de astfel de ocazii (vezi Lev. 4,33; 5,6.7.8.9; 7,37; etc.; cf. Ps. 40,6). Expresia apare de asemenea cu înţelesul acesta în NT, în Evrei 10,6-8, unde e citat Ps. 40,6-8. În consecinţă un număr de versiuni engleze au favorizat traducerea ,,ca o jertfă pentru păcat” (vezi RV; Moulton; Goodspeead; RSV, notă sub asterisc).
Pe de altă parte, însă, contextul poate indica faptul că expresia ar trebui să fie înţeleasă întrun sens mai general. Scopul lui Pavel în pasajul acesta e de a explica faptul că creştinul poate avea acum biruinţă asupra păcatului. Legea era lipsită de putere pentru a-i da o astfel de biruinţă, dar Dumnezeu, prin trimiterea Fiului Său, a făcut să fie la îndemână o astfel de putere. Hristos a venit nu numai ca să poarte pedeapsa pentru păcat în moartea Sa, dar şi pentru ca să distrugă stăpânirea lui şi pentru a-l îndepărta din viaţa celor care-L urmează. Acest întreg scop al misiunii Sale poate fi cuprins în cuvintele ,,din pricina păcatului”. El a venit să se ocupe de păcat şi să procure leacul contra lui. El a venit pentru a face ispăşire pentru păcat, pentru a nimici păcatul şi pentru a sfinţi şi a salva victimele lui.