8:24 Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui?
În nădejdea. [,,Prin nădejde”, KJV]. Versiunea greacă poate fi redată şi ,,în nădejde”. De obicei, Pavel înfăţişează mai curând credinţa şi nu nădejdea ca mijlocul prin care se transmite mântuirea (vezi cap. 3,28 etc.). În consecinţă, mulţi comentatori şi multe versiuni favorizează traducerea ,,în nădejde”, care se prea poate să fi fost intenţia lui Pavel. Totuşi oricare din cele două traduceri dau un înţeles bun în acest anumit context. Nădejdea, deşi deosebită de credinţă (1 Cor. 13,13), este însă inseparabilă de ea. Nădejdea este ceea ce pune mântuirea în atenţia credinciosului şi în felul acesta îl conduce să se străduiască, prin credinţă să o obţină.
Am fost mântuiţi. [,,Suntem mântuiţi”, KJV]. Mai degrabă, ,,am fost mântuiţi”. E lucru plin de însemnătate de a nota că uneori Pavel zice literal ,,aţi fost mântuiţi” (Efes. 2,5.8), uneori literal ,,sunteţi mântuiţi” (1 Cor. 15,2) şi uneori ,,vei fi mântuit” (Rom. 10,9; cf. vers. 13). Pentru credinciosul creştin mântuirea este o experienţă sau condiţie care deja a început, dar trebuie de asemenea să fie menţinută prezent în experienţa de toate zilele. Şi nu ajunge la împlinire totală decât la venirea lui Hristos.
Când prin credinţă un om devine un copil al lui Dumnezeu, se poate spune că e mântuit. Compară: ,,Şi Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor, pe cei ce erau mântuiţi” [literal] (Fapte 2,47). Totuşi, când creştinul e nou-născut, mântuirea de abia a început, el trebuie să privească înainte către o viaţă de continuă creştere şi transformare şi către eliberarea viitoare deplină. Deoarece creştinul care se poate să fie ispitit să-şi închipuie că mântuirea lui a devenit o certitudine şi că deja poate să relaxeze vegherea sa şi cercetarea sa de sine, e bine să reţină mărturia chiar a sfântului apostol Pavel însuşi: ,,Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, să fiu eu însumi lepădat” (1 Cor. 9,27).
Nădejde care se vede. În cazul acesta, Pavel nu se referă la nădejde ca la un sentiment, ci la obiectul nădejdii, adică lucrul care este nădăjduit (cf. Fapte 28,20; Col. 1,5; 1 Tim. 1,1). Când lucrul nădăjduit e deja prezent înaintea ochilor, el încetează de a mai fi un obiect al nădejdii. Face parte din esenţa nădejdii că el nu priveşte la lucrurile care sunt văzute, ci la lucrurile care nu sunt văzute (cf. Evrei 11,1).
Se mai poate nădăjdui? [,,Se mai poate aştepta?, KJV]. gr. apekdechomai (vezi vers. 19; cf. vers. 23).