8:23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Nu numai ea. [,,Nu numai ei”, KJV]. Literal ,,nu numai”. E mai bine de a adăuga ,,creaţiunea”. Creştinii împreună cu restul creaţiunii, suspină după timpul când adoptarea lor ca fii ai lui Dumnezeu va fi deplină şi trupurile lor muritoare vor fi schimbate. Tot ceea ce ei au primit până aici îi face să dorească după ceva mai mult.
Dar şi noi. Repetarea este fără îndoială pentru subliniere. Chiar şi noi creştinii, care deja ne bucurăm atât de mult de binecuvântarea cerească, gemem împreună cu restul creaţiunii. Deşi avem primele roade ale Duhului, sfinţirea noastră de abia a început şi noi tânjim după desăvârşire şi deplină răscumpărare. Fiecare dar al harului lui Dumnezeu face să iasă un suspin corespunzător pentru aceea ce încă lipseşte.
Care avem. Sau ,,deşi avem”.
Cele dintâi roade. Gr. aparche. Cuvântul acesta e folosit în LXX pentru primele roade ale recoltei, partea care era cea dintâi strânsă şi consacrată lui Dumnezeu ca un dar de recunoştinţă (Ex. 23,19; Apoc. 23,10; Deut. 26,2). ,,Cele dintâi roade ale Duhului” pot fi înţelese ca darurile iniţiale ale Duhului Sfânt, arvuna întregii revărsări a puterii divine. Duhul Sfânt venise în măsură specială în Ziua Cincizecimii şi binecuvântările Lui au continuat, aşa cum s-a dovedit de diferite daruri spirituale (1 Cor. 12 la 14) şi de transformarea caracterului care deosebeşte pe creştin de alţi oameni (Gal. 5,22.23). Achiziţionarea acestor prime daruri a sporit dorinţa după o revărsare mai bogată mai târziu, mai ales darul nemurii, când trupul pământesc este transformat în trup ceresc (vezi 1 Cor. 15,44-53; cf. 2 Cor. 5,1-5).
Versiunea greacă la acest pasaj poate de asemenea fi luată ca însemnând că Duhul Însuşi era primele roade, ca o arvună sau o pregustare a lucrurilor bune viitoare (cf. 2 Cor. 1,22).
Aşteptăm. Gr. apekdechomai (vezi vers. 19).
Înfiere. Gr. huiothesia (vezi vers. 15). Creştinul care a primit darul Duhului e deja un fiu adoptat al lui Dumnezeu (Rom. 8,15.16; Gal. 4,6). Dar realizarea finală şi deplină a acestei adoptări va avea loc la ,,descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8,19 la venirea lui Hristos.
Răscumpărarea trupului nostru. Deplina realizare a adoptării are loc când trupurile noastre sunt răscumpărate. Pavel foloseşte cuvântul ,,răscumpărare” (apolutrosis), nu pentru a scoate în evidenţă ideea de răscumpărare (vezi cap, 3,24), ci numai pentru a exprima eliberarea din robie. La a doua venirea a lui Hristos trupurile noastre vor fi eliberate din starea noastră prezentă de slăbiciune, păcătoşenie, stricăciune şi moartea (vezi 1 Cor. 15,49-53; Fil. 3,21; cf. 1 Tes. 4,16.17).