8:1 Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
Acum dar nu este. [,,Nu este deci”, KJV]. Această expresie introductivă arată strânsa legătură dintre capitolele 7 şi 8. Capitolul 8 este o dezvoltare a exclamaţiei recunoscătoare a lui Pavel din cap. 7,25: ,,Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru”. El trece acum de la analiza făcută de el luptei chinuitoare cu păcatul la o explicaţie a vieţii de pace şi libertate oferită celor care trăiesc, în Hristos Isus.
Nici o osândire. Veste cea mai bună a Evangheliei este că Hristos a venit să osândească păcatul, nu pe păcătoşi (Ioan 3,17; Rom. 8,3). Celor care cred şi îşi acceptă prevederile generoase ale Evangheliei şi care, în credinţă, se predau unei vieţi de ascultare iubitoare, Hristos le oferă îndreptăţirea şi eliberarea. S-ar putea să fie lipsuri în caracterul credinciosului, dar ,,când este în inimă hotărârea de a asculta de Dumnezeu, când sunt depuse eforturi în scopul acesta, Isus acceptă dispoziţia aceasta şi efortul acesta drept cel mai bun serviciu al omului, şi El completează lipsa cu propriul Său merit divin” (EGW, ST 16 iunie, 1890). Pentru unii ca aceştia nu e osândire. (Ioan 3,18).
În Hristos Isus. Această des folosită expresie în NT lasă a se înţelege intimitatea legăturii dintre creştin şi Hristos. Ea înseamnă mai mult decât de a fi dependent de El sau numai de a fi urmaşul sau discipolul Lui. Ea lasă a se înţelege o unire zilnică cu Hristos (Ioan 14,20; 15,4-7). Ioan descrie această unire ca fiind ,,în El” (1 Ioan 2,5.6.28; 3,24; 5,20). Petru la fel vorbeşte despre a fi în Hristos (1 Petru 3,16; 5,14). Dar ideea este în deosebi caracteristică pentru Pavel. El o aplică la bisericii (Gal. 1,22; 1 Tes. 1,1; 2,14; 2 Tes. 1,1). Ca şi la persoane în parte (1 Cor. 1,30; 2 Cor. 5,17 Ef. 1,1 etc.). Isus a scos în evidenţă intimitatea acestei uniri prin parabola Sa despre Viţă şi Mlădiţă (Ioan 15,2-7).
Afară de cazul că o persoană experimentează această unire transformatoare cu Hristos, el nu poate pretinde izbăvire de condamnare. Credinţa mântuitoare care aduce împăcare şi îndreptăţire (Rom. 3,22-26) lasă a se înţelege o experienţă de care Pavel vorbeşte ca fiind ,,în Hristos” (vezi vers. 28).
[,,Care nu umblă”, KJV; Nitz.]. Pot fi citate dovezi textuale importante (cf. p. 10) pentru omiterea expresiei ,,care nu umblă după carne, ci după Duhul”. Ea e în general privită ca fiind adăugată aici prin împrumut din vers. 4.