7:9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
Odinioară fiindcă eram fără lege. [,,Fără lege, cândva”, KJV]. Perioada din viaţa sa mai timpurie la care se referă aici Pavel a fost subiect de multă discuţie. Pare evident din context că el vorbeşte de timpul dinainte de a-şi da seama de adevărata natură a legii divine. A fost o perioadă în timpul căreia se socotea neprihănit şi cât priveşte faptele din afară, părea că ascultă de lege. Dar era o îndreptăţire legalistă, de felul aceleia cu care se lăuda tânărul bogat, când a fost pus faţă în faţă cu poruncile: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?” (Mat. 19,20). La fel, Pavel putea pretinde că ,,cu privire la neprihănirea [îndreptăţire] pe care o dă legea” era ,,fără vină” [impecabil] (Fil. 3,6; cf. Fapte 26,5). Comparaţi rugăciunea făloasă, plină de îndreptăţire de sine a fariseului (Luca 18,11.12). Dar când Pavel şi-a dat seama de caracterul spiritual al legii, păcatul a apărut în adevărata lui hidoşenie. El şi-a dat seama că e vinovat şi stima de sine s-a dus (vezi SC 29,30).
Trăiam [,,Pentru că trăiam”, KJV]. Pavel se referă la propria sa experienţă, dar aici se referă la aceea a tuturor acelora care sunt neconvertiţi şi depind de propria lor îndreptăţire.
Când a venit porunca. Adică atunci când însemnătatea spirituală a poruncii: ,,să nu pofteşti” (vers. 7) a fost prezentată minţii şi conştiinţei sale, Pavel vedea în opreliştea aceasta a oricărei dorinţe păcătoase spiritul întregii legii, şi când ea a venit la el ca un Cuvânt al lui Dumnezeu, vie şi puternică şi mai tăioasă ca o sabie cu două tăişuri (Evrei 4,12), satisfacţia sa de sine plină de îndreptăţire de sine a fost brusc zdruncinată.
Păcatul a înviat. Literal ,,păcatul a revenit la viaţă”. Pavel nu vrea să spună că înainte de timpul ,,când a venit porunca” păcatul – personificat aici ca o făptură respingătoare – fusese inactiv în viaţa lui, dar că el nu-şi dăduse seama nici de adevărata lui natură, şi nici de consecinţele lui fatale (vers. 13). De fapt, păcatului nu i se opusese rezistenţă în stăpânirea asupra vieţii (vers. 5). Dar venirea ,,poruncii” a provocat prezenţa păcatului şi neprihănitul lui de a stăpâni viaţa lui. Păcatul s-a trezit acum pentru a-şi menţine autoritatea nedisputată. În toată răutatea şi tăria lui a apărut în adevăratul lui caracter – acela al unui înşelător, al unui vrăjmaş şi al unui ucigaş.
Unde şi cum a început Pavel întâia oară să simtă puterea osânditoare a Legii nu se spune. Totuşi cunoaştem de ajuns cu privire la experienţa lui cu Legea înainte de convertirea lui. Ca un fariseu bine instruit, trăind în acord cu secta cea mai strictă a religiei sale, el încercase cu efort intens, dar zadarnic, să satisfacă prin împlinire exterioară cererile unei legi sfinte şi cercetătoare de inimă. Dar seninătatea şi iubirea iertătoare date pe faţă de Ştefan cu prilejul martiriului său a frământat adânc gândurile lui Pavel şi a trezit conştiinţa lui la oarecare înţelegere că ascultarea de lege era ceva mai mult decât numai o chestiune de literă (vezi vers. 8).
Am murit. Când Pavel a ajuns să înţeleagă natura spirituală a legii, noua cunoştinţă a servit numai ca să-l acuze ca călcător de lege şi să-l provoace la tot felul de pofte rele (vers. 8). În felul acesta, Pavel a devenit conştient şi în înţelesul cel mai deplin un păcătos şi a descoperit că nu avea nici o nădejde de viaţă (vezi cap. 6,21.23).