7:14 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
[,,Căci”, KJV; Nitz.]. Pavel confirmă acum apărarea legii din partea sa şi dezvăluirea din partea sa a adevăratei naturi a păcatului, printr-o profundă analiză a lucrării păcatului în experienţa personală a omului. Înţelesul versetelor 14-25 a fost una din problemele cele mai discutate din întreaga epistolă. Întrebările principale au fost dacă descrierea unei lupte morale atât de intense putea să fie autobiografică, şi în cazul afirmativ, dacă pasajul se referă la experienţa lui Pavel înainte sau după convertirea sa. Că Pavel vorbeşte de propria sa luptă cu păcatul pare să fie aparentă din înţelesul cel mai simplu al cuvintelor sale (cf. Vers. 7-11; SC 19; 3T 475). E cu siguranţă tot atât de adevărat că el descrie un conflict care e mai mult sau mai puţin experimentat de orice suflet confruntat şi trezit de cerinţele spirituale ale sfinţeniei Legii lui Dumnezeu.
Şi mai importantă este întrebarea, ce perioadă din viaţa sa descrie Pavel? Unii comentatori susţin că descrierea este a experienţei curente a lui Pavel ca creştin convertit. Ei scot în evidenţă timpul prezent al verbelor şi atrag atenţia la expresii care descoperă o ură faţă de păcat (vers. 15.19) şi o dorinţă vie de a face binele (vers. 15.19.21). Ei argumentează că o persoană neconvertită nu ar fi în stare să spună: ,,După omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu” (vers.22) şi ,,eu slujesc legii lui Dumnezeu” (vers 25). Alţii comentatori cred că lupta trebuie să fi fost înainte de convertirea lui. Ei argumentează că expresii de felul acesta ca ,,eu sunt pământesc, vândut rob păcatului” (vers. 14), ,,păcatul care locuieşte în mine” (vers. 17), ,,am voinţa să fac binele, dar nu am puterea să-l fac” (vers. 18). ,,O nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi?” (vers. 24), nu era cu putinţă să se refere la starea lui Pavel după renaştere. Ei scot în evidenţă însă că Pavel nu descrie experienţa sa la data când ,,odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam”, ci la data ,,când a venit porunca”, ,,păcatul a înviat”, şi el a ,,murit” (vezi vers. 9). Experienţa descrisă în felul acesta urma atunci să fie, nu a omului nerenăscut în general, ci a unui păcătos sub o adâncă convingere care se simte nenorocit sub povara lui de vinovăţie şi care se străduieşte cu râvnă, dar prin propriile sale eforturi, să-şi aducă viaţa în conformitate cu cerinţele divine. Cele mai bune eforturi ale lui se termină cu un mizerabil eşec până când găseşte pe Hristos şi experimentează puterea dătătoare de energie a Evangheliei. Aşa este şi experienţa cuiva care, deşi cândva convertit, nu se foloseşte de avantajele prevederilor Evangheliei şi se luptă să ajungă la curăţenia vieţii prin propria sa putere, sau a creştinului cu numele care niciodată nu a făcut o deplină predare la Hristos.
Scopul principal al lui Pavel în acest pasaj pare să fie de a arăta legătura care există între lege, Evanghelie şi persoana care a fost prezentă la lupte serioase contra păcatului ca pregătire pentru mântuire. Solia lui Pavel este că deşi Legea poate servi pentru a precipita şi a intensifica lupta, numai Evanghelia lui Hristos poate aduce biruinţă şi ajutor (vers. 25; cap. 8). Intensitatea luptei şi timpul începutului ei variază în experienţa fiecărei persoane în parte care este adusă de lege la o cunoaştere a păcatului şi cu siguranţă fiecare creştin poate recunoaşte din propria sa experienţă că o luptă intensă continuă după convertire şi renaştere. Însăşi viaţa apostolului Pavel a fost ,,o luptă continuă cu eul... Voinţa lui şi dorinţele lui în fiecare zi se luptau cu datoria sa şi cu voia lui Dumnezeu” (MH 452, 453). Realitatea luptei lui Pavel e descoperită de cuvintele sale: ,,Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, să fiu eu însumi lepădat (1 Cor. 9,27) [,,să fiu descalificat”, RV]. La fel pentru fiecare persoană creştină convertită, renăscută şi îndreptăţită, procesul sfinţirii cuprinde în sine lupte grele şi dârze cu eul (COL 331, AA 560, 561). Cu cât ne apropiem mai mult de Hristos, cu atât mai clar vom discerne păcătoşenia excesivă a păcatului şi cu atât mai serios vom mărturisi păcătoşenia propriei noastre naturi (vezi Ezech. 20,43; vezi Ezech. 16,62.63; COL 160, 161).
Deşi adesea e adevărat că lupte intense morale continuă după convertire când zi după zi creştinul se consacră din nou (vezi Luca 9,23-25; 2 Cor. 4,16; 5T 200; 9T 44), noi nu putem fi siguri că apostolul se referă aici la o astfel de luptă. Scopul său în teza lui până aici în epistolă a fost de a arăta neîndestularea omului ca prin propria sa putere, prin fapte ale legii, să ajungă la îndreptăţire. Cei care sunt sub lege, el a arătat că sunt în robia păcatului (vezi Rom. 6,14). În ciuda celor mai bune eforturi ale lor, ei sunt neînstare să săvârşească ceea ce cere legea. Ei sunt nenorociţi şi ticăloşi până când găsesc pe Hristos. Atunci condamnarea încetează (cap. 8,1). Ceea ce mai înainte erau neînstare de a săvârşi pot face acum prin puterea întăritoare a lui Hristos (cap. 8,3.4). Ei nu se mai preocupă de lucrurile firii pământeşti (cap. 8,5) ci umblă după îndemnurile Duhului (cap. 8,1).
Ştim. Pavel presupune că spiritualitatea Legii e recunoscută de cititorii săi (cf. Cap. 2,2; 3,19).
Legea este duhovnicească. Pavel rezumă şi repetă ceea ce el deja a spus în vers. 12. El reaccentuează că Legea nu e răspunzătoare pentru relele de care vorbea Legea spirituală în origine, deoarece a fost dată de Dumnezeu Însuşi şi ,,Dumnezeu e duh” (Ioan 4,24). Ea e spirituală în natură, întrucât e ,,sfântă, dreaptă şi bună” şi prin aceea că cere o ascultare care poate fi dată numai de cei spirituali şi aduc roadele Duhului (Mat. 22,37-39; Ioan 15,2; Rom. 13,8.10; Gal. 5,22.23; Ef. 3,9).
Eu sunt. Trecerea de la timpul trecut din vers. 7-11 la timpul prezent aici şi în restul versetelor capitolului a fost privită de unii ca dovadă că Pavel descrie experienţa lui curentă. Alţii văd în ea un simplu prezent istoric sau dramatic aşa cum apare în Marcu 14,17; Luca 8,49. vezi mai sus la ,,căci”,
Pământesc. [,,Carnal”, KJV; ,,de carne”, Nitz.]. Adică făcut din carne şi sânge, denotând natura omenească în slăbiciunea ca fiinţă creată (vezi şi 2 Cor. 3,3). Acesta este felul lui Pavel de a exprima: ,,Ceea ce este născut din carne este carne” (Ioan 3,6). Echivalentul său la ,,ce este născut din Duh este duh” (Ioan 3,6) urmează în Rom. 8. În contrast cu spiritualitatea şi sfinţenia Legii divine, Pavel se descoperă a fi o făptură de carne şi deci înclinat spre toată păcătoşenia şi lăsarea în voia poftelor personale spre care e pornită natura sa stricată. Astfel în dorinţa sa de a asculta de legea spirituală, el se descoperă că e prins într-o luptă continuă cu tendinţele sale către păcat, moştenite şi cultivate (cap. 7,23). El invită pe credincioşi să-şi răstignească carnea, şi declară că el însuşi îşi ţinea trupul în supunere (1 Cor 9,27; Ga. 5,24). El, de asemenea, îi invită să trăiască cu cumpătare (1 Cor. 10,31) şi să-şi aducă trupul la Dumnezeu ca o jertfă sfântă şi vie (Rom. 12,1). El descrie trupul ca templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6,19) şi invită pe creştini să proslăvească pe Dumnezeu în trupurile lor (vers. 20). El include carnea (trupul) la un loc cu duhul ca având nevoie de curăţire (2 Cor. 7,1) şi priveşte înainte către răscumpărarea şi proslăvirea trupului (Rom. 8,23; 1 Cor 15,51-53).
Vândut rob păcatului. Adică, vândut în aşa fel, încât să fie sub puterea păcatului. Comparaţi ,,Ahab care se vându pe sine, ca să facă rele” [Nitz.] (1 Regi 21,25; cf. 1 Regi 21,20; Is. 50,1). Stăpânirea păcatului asupra cărnii poate fi tot atât de deplină ca şi aceea a unui stăpân asupra robului cumpărat de el. Sunt unii care, având în vedere afirmaţiile anterioare ale lui Pavel că creştinul convertit este acum liber de robia păcatului (Rom. 6,18.22), privesc expresia aceasta ca dovadă că apostolul vorbeşte de zilele sale de dinaintea convertirii, adică de timpul când era stăpânit de o puternică convingere, dar încă nu se predase pe deplin lui Hristos (vezi cap. 7,9). Alţii susţin că Pavel s-ar putea să folosească o astfel de vorbire emfatică pentru a exprima tăria acelei stricăciuni contra căreia el se lupta după convertire; că el se străduise să arate că, ascultând de impulsurile naturii sale naturale, carnale, acţiona ca un sclav al voinţei unui alter ego. El adaugă mai târziu că păcatul încă mai sălăşluieşte în carnea sa (vers. 17. 18) şi că chiar dacă ajunsese la punctul la care avea plăcere de legea lui Dumnezeu, el încă vede o putere rea la lucru în mădularele sale, aducându-l în robia păcatului (vers. 22, 23).
În comparaţie cu spiritualitatea Legi, chiar cei mai sfinţi dintre oameni sunt fireşti. Înţelegerea caracterului sfânt al poruncilor lui Dumnezeu a făcut pe Pavel cu atât mai conştient de propria sa nedesăvârşire. Şi când se descrie pe sine ca ,,vândut rob păcatului”, aceasta dă a se înţelege cât de adâncă era convingerea lui. Comparaţi experienţa lui Iov, care, deşi descris de Dumnezeu Însuşi ca un om desăvârşit şi neprihănit (Iov 1; 2,3), mai târziu a mărturisit: ,,sunt rău” [KJV], ,,mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (cap. 40,4; 42,6).