7:13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
Mi-a dat moartea. Prima parte a versetului zice literal: ,,Atunci ceea ce este bun, a ajuns moarte pentru mine?” În alte cuvinte, vina pentru moartea mea se găseşte în legea cea bună? Pavel răspunde la întrebare, repetând că răul nu era în lege, ci în el şi în înclinaţiile sale păcătoase.
Nicidecum. [,,ferască Domnul”, KJV]. Vezi cap. 3, 4. Legea nu aduce mai mută moarte decât aduce păcatul.
Dar păcatul. După expresia aceasta, cuvintele ,,mi-a dat moartea” trebuie să fie adăugate. Argumentaţia lui Pavel este clară în exprimarea RSV: ,,Oare ceea ce e bun, mi-a adus moarte? Nicidecum! Ci păcatul...”
Ca să iasă la iveală, ca păcat. Sau ,,ca să poată fi manifestat ca păcat” adică, să poată fi văzut în adevărata lui lumină ca păcat.
Mi-a dat moartea. [,,Lucrând moartea în mine”, KJV; ,,Mi-a pricinuit moartea”, Nitz]. Adevărata natură a păcatului ajunge să fie vădită când păcatul foloseşte ceea ce este bun pentru ca să lucreze răul şi moartea. El ia ceea ce este descoperire a caracterului şi voiei lui Dumnezeu, care era intenţionat să servească drept normă a sfinţeniei şi îl foloseşte la sporirea păcatului şi osândirea oamenilor (vers. 8-11). Scopul lui Dumnezeu la îngăduirea păcatului să lucreze moartea prin lege, a fost ca păcatul, pervertind ceea ce e bun, să se dezvăluie şi să se expună în toată păcătoşenia şi înşelăciunea lui (vezi PP. 42, 43).
Afară din cale de păcătos. Literal ,,păcătos peste măsură”. Termenul grec pentru ,,exces” este huperbolo, de la care e derivat cuvântul nostru ,,hiperbolă”. Comparaţi folosirea de către Pavel a termenului în 1 Cor. 12,31; 2 Cor. 1,8; 4,7.17; 12,7; Gal. 1,13. Apostolul deja explicase cum legea servise să dea la iveală enormitatea păcatului.
În Rom. 7,7-13, Legea lui Dumnezeu e clar apărată de orice acuzaţii că ea poartă răspunderea pentru păcatul şi moartea care domnesc atât de univers, cât şi în omenire (cf. Cap. 5,14.17). Blamul e pe bună dreptate fixat asupra păcatului. Şi în măsura în care oamenii persistă în identificarea lor cu păcatul, ei participă la vinovăţia şi condamnarea lui.
Versetele acestea, de asemenea, scot în evidenţă doctrina că mântuirea nu poate veni prin lege. Funcţiunea importantă a legii este de a demasca păcatul şi a convinge pe păcătos de eroarea căilor sale, dar nu poate îndepărta un duh de răzvrătire sau ierta o călcare de lege. ,,Legea descoperă omului păcatele lui, dar nu-i pune la îndemână nici un remediu” GC 467).
Versetele acestea mai servesc pentru a lămurit legătura care există între lege şi Evanghelie. Funcţia în continuare a poruncilor e fără încetare de a da la iveală norma neprihănirii, de a convinge de păcat şi de a arăta nevoia de un Mântuitor. Dacă nu ar fi legea care să convingă de păcat, Evanghelia ar fi fără putere, căci numai dacă păcătosul e convins de păcatul său, simte nevoia de pocăinţă şi de credinţa în Hristos. În felul acesta, a pretinde că Evanghelia a desfiinţat Legea înseamnă nu numai de a denatura locul şi importanţa Legii, dar şi de a subestima însuşi scopul şi necesitatea Evangheliei şi a planului de mântuire (vezi cap. 3,31).