6:6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
Ştim bine. [,,ştiind”, KJV]. Construcţia ,,nu ştiţi?” (vers. 3). Recunoaşterea unirii vitale la care s-a făcut referire vine dintr-o înţelegere a scopului morţii şi învierii lui Hristos, aşa cum Pavel explică acum mai departe.
Omul nostru cel vechi. Adică, fostul nostru eu în starea lui stricată şi păcătoasă. Felul cum Pavel foloseşte expresia aceasta în altă parte iluminează înţelesul lui aici (vezi Ef. 4,22.23; Col. 3,9).
A fost răstignit. [,,E răstignit”, KJV]. Mai de grabă ,,a fost crucificat”. Referirea aici este la experienţa credinciosului când a primit pe Hristos, a renunţat la trecutul lui rău, şi a murit faţă de păcat. Contrastând starea lui anterioară cu starea lui prezentă, Pavel şi-a dat seama că era ca o făptură nouă şi trecuse printr-o schimbare deplină ca şi aceea de la moarte la viaţă. Vechiul său eu pierise. El era acum un om nou în Hristos, şi Hristos locuia în el (Vezi 2 Cor. 5,17; Gal. 2,20). Pasajul acesta scoate în evidenţă faptul că adevărata convertire şi renaşterea înseamnă mai mult decât o simplă schimbare de crez, care poate fi săvârşită numai prin Duhul renăscător al lui Dumnezeu. Planul pentru mântuirea omului aduce nu numai eliberare de osândă prin acceptarea efectelor jertfei lui Hristos, el aduce şi naşterea sau creaţiunea omului nou, liber de sclavia păcatului.
Profunda însemnătate a ritualului botezului aşa cum e explicată aici e o dovadă clară că botezul pruncilor nou-născuţi nicidecum nu împlineşte scopul Domnului la rânduirea acestui ritual. Ceea ce aduce credinciosului binecuvântarea intenţionată e participarea inteligentă la înţelesul simbolului. ,,Acum intru în comuniune cu Hristos în moartea Lui. Când sunt cufundat, sunt îngropat cu Hristos. Când ies afară din apă, înviez la o viaţă nouă în Hristos. Ceremonia deci nu este o formă exterioară, goală, ci o experienţă de confirmare şi transformare care e întotdeauna reamintită ca simbolizând sfârşitul vieţii vechi de păcat şi începutul unei vieţi noi de neprihănire în unirea cu Hristos.
Trupul păcatului. Adică trupul ca reşedinţă a păcatului, trupul care aparţinea puterii păcatului şi era cârmuit de aceasta, în care membrii sunt unelte ale nelegiuirii (vers. 13). Expresii asemănătoare în altă parte sunt ,,trup de moarte” (cap. 7,24), însemnând ,,trupul care e sortit să moară”; ,,trupul poftelor firii pământeşti” (Col. 2,11), însemnând ,,trupul care e înclinat să servească propriilor sale impulsuri fireşti”. În felul acesta ,,trupul păcatului” este echivalent cu ,,omul nostru cel vechi”. El reprezintă trupul în măsura în care este sălaşul şi unealta păcatului şi robul păcatului. El trebuie să fie răstignit şi ,,nimicit”, aşa că păcatul să nu-l mai folosească asemenea unui rob.
Dezbrăcat de puterea lui. [,,Nimicit”, KJV; ,,desfiinţat”, Nitz]. Gr. katargeo, acelaşi cuvânt folosit în cap. 3,3, unde este tradus ,,nimici” [,,face fără efect”]. Comparaţi folosirea cuvântului în cap. 3,31; 4,11. Katargeo implică aducerea trupului păcatului la o stare de inerţie şi incapacitate. Aceasta nu înseamnă, natural, că trupul fizic urmează a fi nimicit, ci că trupul în legătura lui cu păcatul trebuie să fie făcut tot atât de inert şi lipsit de mişcare ca şi cum ar fi mort.
Robi ai păcatului. [,,Să servim păcatului”, KJV]. Sau ,,să fim robiţi păcatului” (vezi vers. 17). A trăi în păcat (vers. 2) înseamnă a fi în robie faţă de puterea lui. Isus învăţa ,,că oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului” (Ioan 8,34), dar că adevărul poate să elibereze pe oameni din sclavia lui (Vers. 32). Păcatul îşi exercită stăpânirea şi ţine pe om sub controlul lui prin impulsiunile firii pământeşti. De aceea, vechiul eu trebuie să fie ,,răstignit împreună cu Hristos” (Gal. 2,20) aşa ca urmaşul Său să poată fi eliberat de stăpânirea păcatului.