6:4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
Botez. Gr. baptismos, de la baptizo, însemnând ,,a scufunda”, ,,a afunda în apă” (vezi Mat. 3,6).
Pentru moarte. [,,În moarte” KJV]. Expresia aceasta poate fi legată fie cu ,,îngropaţi”, sau cu ,,botez” (cf. vers. 3). Diferenţa nu este importantă. Subiectul lui Pavel este că scufundarea reprezintă faptul că moartea credinciosului faţă de păcat este tot atât de reală şi completă cum a fost moartea lui Hristos când zăcea în mormânt. Şi dacă este atât de completă ea cu adevărat ar trebuie să marcheze sfârşitul felului vechi de viaţă şi începutul unuia nou. E o tăgăduire a sensului şi a scopului botezului ca viaţa veche de păcat să fie continuată după aceea. Aşa cum îngroparea (sau scufundarea totală) în apa baptismală e urmată de o ridicare totală, tot aşa moartea cu Hristos faţă de păcat, pe care scufundarea aceea o simbolizează, trebuie să fie urmată de învierea cu Hristos la un nou fel de viaţă.
Am fost îngropaţi. [,,Suntem îngropaţi”, KJV]. Mai de grabă, ,,am fost îngropaţi”. Gr. sunthapto înseamnă literal ,,a îngropa împreună”. Descrierea de către Pavel a botezului ca reprezentând îngroparea este dovadă că era practica primilor creştini de a boteza prin scufundare (vezi Mat. 3,6).
Dacă Pavel s-ar fi referit la una din celelalte forme de botez care au devenit populare mai târziu, simbolismul lui din acest verset ar fi fost oarecum forţat, dacă nu lipsit de subiect.
A înviat din morţi. E lucru important de a recunoaşte că botezul simbolizează nu numai moartea şi îngroparea dar şi învierea. Ritualul arată în două direcţii, înapoi către moartea noastră faţă de păcat şi înainte către viaţa noastră cea nouă în Hristos. După cum moartea lui Hristos avea în vedere învierea (vezi cap. 4,25), tot aşa lucrarea harului nu se sfârşeşte cu moartea păcătosului faţă de păcat. Dimpotrivă, moartea aceasta faţă de păcat priveşte către o viaţă mai înaltă, mai sfântă şi mai strălucită. Îndreptăţirea anticipează deplina sfinţire a creştinului.
Slava. Slava lui Dumnezeu reprezintă toată desăvârşirea şi distincţia divină (vezi cap. 3,23). Ceea ce s-a manifestat în mod deosebit în învierea lui Hristos (vezi Rom. 1,4; 1 Cor. 6,14; 2 Cor. 13,4; Ef. 1,19.20). cu privire la învierea lui Lazăr, Isus a spus: ,,Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11,40).
Să trăim [,,Să umblăm”, KJV; Nitz]. Literal ,,să umblăm”, lăsând a se înţelege comportament obişnuit; de unde ,,să trăim” (vezi Rom. 8,4; 2 Cor. 5,7; 10,3; Ef. 2,10; 4,1).
Viaţă. Gr. zoe. Notaţi că Pavel nu foloseşte cuvântul bios, care înseamnă felul de viaţă, şi e tradus ,,viaţă” sau ,,vieţuire” în Marcu 12,44; Luca 8,14; 1 Tim. 2,2; 2 Tim. 2,4; 1 Ioan 2,16 etc. Zoe denotă principiul de viaţă şi e cuvântul folosit în Mat. 19,16; Luca 1,75; 12,15; Ioan 1,9; 3,16; 5,26; Rom. 11,15; Apoc. 22,1 etc. Purtarea de toate zilele a fost deja amintită ca ,,umblare”. Când credinciosul a fost născut din nou din Duhul Sfânt, de aici înainte este animat de un nou element vital (vezi Rom. 8,7-11). Astfel, a ,,umbla în înnoire de viaţă” este a umbla ,,după Duhul” (vers. 4). De unde, purtarea de toate zilele a creştinului va da la iveală prezenţa şi efectul Duhului vieţii (vezi Col. 3,1-3; 6 T 98,99).