6:2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
Nicidecum! [,,Ferească Domnul”, KJV]. Vezi cap. 3,4.
Care am murit faţă de păcat. [,,care suntem morţi faţă de păcat”, KJV]. Mai de grabă ,,care am murit faţă de păcat”. Versiunea greacă îndreaptă atenţia la un anumit timp sau eveniment, în cazul acesta predarea credinciosului faţă de Hristos şi renaşterea şi îndreptăţirea lui în consecinţă. Argumentaţia lui Pavel arată că trăirea în păcat e incompatibilă cu faptul că o dată s-a murit faţă de el.
Cum să mai trăim în păcat? [,,Cum să mai trăim în el?”. KJV]. Una e, ca din cauza slăbiciunii firii pământeşti, a săvârşi un păcat ocazional. E cu totul altceva a trăi în păcat. A trăi în păcat înseamnă că păcatul este elementul în care trăim, atmosfera pe care sufletele noastre o respiră. O astfel de viaţă este absolut incompatibilă cu credinţa. Credinţa în Hristos care face cu putinţă îndreptăţirea păcătosului implică o bunăvoinţă fără de rezerve de a face voia Lui şi o ură faţă de tot ce a cauzat Mântuitorului o suferinţă atât de mare (vezi cap. 3,28.31). Credinţa care pretinde îndreptăţirea, dar în acelaşi timp, permite o persistenţă în vechile căi ale păcatului nu e deloc credinţă. Dovada că un om e îndreptăţit născut din nou, şi că a trecut de la moarte la viaţă e că el acum găseşte plăcere în ascultarea de Legea lui Dumnezeu (1 Ioan 2,1-6; cf. Rom. 13,8). ,,În naşterea din nou inima este adusă în acord cu Dumnezeu, când e adusă în acord cu legea Lui. Când această mare schimbare a avut loc în păcătos, el a trecut de la moarte la viaţă” (GC 468).
E adevărat că omul credincios poate uneori cădea în vreun păcat (vezi 1 Ioan 2,1), dar dovada că cineva a fost cu adevărat născut din Dumnezeu e că el nu mai continuă practicarea păcatului (1 Ioan 3,9) sau, aşa cum o declară Pavel, el nu mai trăieşte în păcat.