6:19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
Omeneşte. [,,Felul oamenilor”, KJV]. Adică, în termeni omeneşti cunoscuţi. Comparaţi Rom. 3,5; Gal. 3,15. Evident, el simţea că figura de vorbire de sclavie era nevrednică de a descrie legătura unui creştin cu stăpânul său, deoarece ar fi sugerat o slujire forţată, mecanică.
Neputinţa firii voastre pământeşti. Sau ,,slăbiciunii noastre omeneşti”. ,,Infirmitate” înseamnă ,,slăbiciune”, ,,neputinţă”. ,,Carne” [fire pământească] reprezintă natura omenească în slăbiciunea ei fizică, mentală şi spirituală. Pavel pare să explice o lipsă de discernământ spiritual din partea credinciosului (cf. Evrei 5,11-14). El poate ar fi preferat să descrie relaţia creştinului cu Hristos întrun fel mai abstract şi strict spiritual, dar ca orice bun învăţător, a folosit ilustraţia care era cel mai bine adaptată la condiţiile şi capacităţile elevilor săi.
Slujitori ai necurăţiei. [,,Roabe ale necurăţiei”, KJV]. Adică roabe ale necurăţiei. Aparenta plăcere care venea o dată cu păcatul era de fapt o robie aspră.
Fărădelegii. Gr. anomia, ,,nelegiuirea”. Aceasta este definiţia dată păcatului de Ioan (vezi 1 Ioan 3,4). ,,Necurăţia” şi ,,nelegiuirea” descriu în chip corespunzător trăsăturile caracteristice ale păgânismului (vezi Rom. 1,24-32; 1 Petru 4,3.4).
Săvârşiţi nelegiuirea. [,,Spre nelegiuire”, KJV]. Supunerea mădularelor trupului la ,,necurăţie” şi ,,nelegiuire” aduce drept urmare practicarea din obişnuinţă a nelegiuirii. Dedarea la păcat e pedepsită prin lăsarea în voia păcatului (vezi cap. 1,24.26.28). Comparaţi efectul neprihănirii, având ca rezultat sfinţirea.
Roabe ale neprihănirii. [,,Slujitori ai neprihănirii”, KJV]. Vezi vers. 18. Pavel îndeamnă pe credincioşi să se devoteze cu totul vieţii de neprihănire aşa cum mai înainte se devotaseră vieţii de păcat.
Sfinţirea. Gr. hagiasmos, adică tradus ,,sfinţire”. (1 Cor. 1,30; 1 Tes. 4,3.4; 2 Tes. 2,13; 1 Petru 1,2). Hagiasmos e folosit pentru a descrie atât procesul prin care e obţinută sfinţirea cât şi starea rezultată de sfinţire. Starea de sfinţire mai este redată şi de gr. Hagiosune, folosit în Rom. 1,4; 2 Cor. 7,1; 1 Tes. 3,13. ambii termeni sunt bazaţi pe gr. Hagios, ,,sfânt”. Aici hagiosmos probabil denotă lucrarea progresivă a sfinţirii.
Sfinţirea e un proces continuu de consacrare (vezi Ef. 4,12-15; 2 Petru 1,5-10). Este dezvoltarea armonioasă zi de zi a puterilor fizice, mintale şi spirituale până când chipul lui Dumnezeu, după care am fost creaţi la început, e refăcut în noi (vezi Ed. 15, 16; GC 470; CD 57). Scopul lui Dumnezeu în planul de mântuire este nu numai iertarea noastră, sau îndreptăţirea noastră, ci restatornicirea noastră, sau sfinţirea noastră. E scopul lui Dumnezeu de a popula noul pământ cu sfinţi transformaţi. Şi tocmai la experienţa aceasta şi la procesul acesta de transformare îndeamnă apostolul Pavel pe credincioşi să se devoteze cu trup, minte şi suflet.