6:16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Nu ştiţi? Pavel ilustrează răspunsul său la întrebarea pusă în vers 14, referindu-se la obiceiurile sclaviei cu care cititorii săi nu puteau decât să fie familiari.
Robi. [,,Servi”, KJV]. Gr. doulai, ,,sclavi”, ,,robi”. La greci şi la romani un sclav era privit ca proprietatea stăpânului său, şi proprietarul lui putea să dispună de el aşa cum îi plăcea. Sub un stăpân crud, soarta sclavului era cât se poate de apăsătoare, şi el era uneori tratat mai rău ca o vită. Aceasta este starea fiecărui nenorocit păcătos. El e sclavul lui Satana, şi propriile sale dorinţe şi pofte rele sunt vătafii lui neobosiţi (vers. 12).
Pavel foloseşte acelaşi cuvânt de ,,rob” pentru a descrie pe servii lui Hristos (vezi cap. 1,1). Prin aceasta, el arată lămurit că ei sunt cu adevărat proprietatea stăpânului lor. Dar întrucât Hristos este nemărginit de bun şi binevoitor, slujba Lui este de fapt o desăvârşită libertate, deoarece El nu cere o ascultare pe care El să nu o transforme în folos veşnic pentru servii Săi.
Slujitorii aceluia. Noi arătăm prin purtarea noastră cărui stăpân îi servim. Nimeni nu poate sluji în acelaşi timp la doi stăpâni (Mat. 6,24; Luca 16,13; cf. Ioan 8,34).
La moarte. [,,Spre moarte”, KJV]. Adică, ducând la moarte.
Ascultare. Aceasta este, natural, ascultare faţă de Dumnezeu, aşa cum e cerută de context. O atare credinţă este ascultarea credinţei (Vezi cap. 1,5; cf. cap. 16,26).
Neprihănire. Aici, probabil, însemnând un caracter neprihănit. Faptele de ascultare duc la deprinderi de ascultare, şi aceste deprinderi produc un caracter neprihănit.