6:14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
Nu va mai stăpâni. [,,Nu trebuie să mai aibă stăpânire”, KJV]. Sau, ,,să nu fie stăpân”. E adevărat că păcatul va ispiti şi hărţui. Totuşi, el nu va avea stăpânire asupra creştinului adevărat. De aceea, credinciosul trebuie să se predea cu totul în serviciul lui Dumnezeu, deoarece biruinţa asupra păcatului îi este făgăduită.
Nu sunteţi sub lege. Literal ,,nu sub lege”. Articolul definit nu e folosit nici cu ,,lege”, nici cu ,,har” (vezi cap. 2,12). Pavel nu se referă aici în primul rând la vreo anumită lege, ci la lege ca principiu. Subiectul lui e că oamenii credinţei nu sunt sub lege ca mijloc de mântuire, ci sub har. Legea nu poate să mântuiască un păcătos, şi legea nu poate nici să pună capăt păcatului sau stăpânirii lui. Legea descoperă păcatul (cap. 3,20). Legea nu poate să ierte păcatul, şi iarăşi legea nu poate să procure vreo putere ca să-l biruiască. Păcătosul care caută să fie salvat sub lege, va găsi numai condamnate şi o şi mai adâncă înrobire faţă de păcat. Oriunde se susţine principiul că omul se poate mântui pe sine prin propriile sale fapte, nu există barieră efectivă împotriva păcatului (DA 35, 36).
Dar creştinul nu caută mântuire în chip legalist, ca şi cum ar fi putut fi mântuit prin propriile sale fapte de ascultare (vezi cap. 3,20.28). El recunoaşte că e călcător al legii divine, că în propria sa putere e cu totul incapabil să împlinească cererile ei, că merită pe bună dreptate să fie sub condamnarea ei, şi se predea prin credinţa în Hristos harului şi îndurării lui Dumnezeu. Atunci, prin harul lui Dumnezeu, (vezi vers. 24) trecutul lui păcătos e iertat şi el primeşte putere divină pentru a umbla în viaţa cea nouă. Când un om e ,,sub lege”, în ciuda celor mai bune eforturi ale sale, păcatul continuă să aibă stăpânire asupra lui, deoarece legea nu are putere de a-l elibera din robia păcatului. Sub har, însă, lupta contra păcatului nu mai e o nădejde jalnică, ci un triumf sigur.
Oferta de a fi sub har, de a avea în felul acesta biruinţă asupra păcatului, şi putere care face în stare de a realiza orice virtute, a fost extinsă fiecăruia dintre descendenţii lui Adam (Ioan 3,16). Dar mulţi au ales orbeşte să rămână sub lege. Chiar mulţi dintre cei care mărturisesc o dorinţă vie de a fi salvaţi preferă să rămână sub lege, ca şi cum s-ar putea recomanda lui Dumnezeu să le ofere mântuirea prin propria lor ascultare de lege. Asemenea iudeilor de pe vremuri, unii creştinii de astăzi, în mândria lor de autoîndreptăţire nu sunt dispuşi să recunoască propria lor neajutorare şi să se predea cu totul îndrumării şi puterii transformatoare a lui Dumnezeu.
Pavel spune că atâta vreme cât un om rămâne sub lege rămâne şi sub stăpânirea păcatului, deoarece legea nu poate mântui pe cineva nici de la condamnare, nici de sub puterea păcatului. Dar cei care sunt sub har, primesc nu numai eliberare de sub condamnare (Rom. 8,1) dar şi putere de a birui (cap. 6,4). Astfel păcatul nu va mai avea stăpânire asupra lor.