6:10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
Prin moartea de care a murit. [,,Prin aceea că a murit”, KJV; ,,ceea ce a murit”, Nitz]. Literal, ,,ceea ce El a murit” ceea ce poate fi tradus: ,,moartea pe care a murit-o”. Comparaţi ,,viaţa pe care acum o trăiesc”, literal ,,ceea ce trăiesc” (Gal. 2,20).
A murit pentru păcat. El S-a făcut ,,păcat pentru noi, el care nu cunoştea păcatul” (2 Cor. 5,21). Păcatul pe care El l-a purtat nu era al Său, ci al nostru (vezi 1 Petru 2,22.24). Dar când Hristos S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte (Fil. 2,8), pretenţia asupra Lui ca purtător al nostru de păcat a fost împlinită. Scopul pentru care fusese întreprinsă supunerea Lui voluntară a fost realizat o dată pentru totdeauna (vezi Rom. 3,25.26).
Odată. Gr. ephapax, ,,o dată pentru totdeauna”. Nu e nevoie ca jertfa să fie repetată (vezi Evrei 7,27; 9,12.26.28; 10,10).
Prin viaţa pe care o trăieşte. [,,Ceea ce vieţuieşte”, KJV; Nitz.]. Literal ,,ceea ce trăieşte”, care poate fi redată ,,viaţa pe care o trăieşte”. În cuvintele ,,el trăieşte” avem mărturia cuiva care văzuse pe Domnul. În lumina orbitoare care strălucise în jurul lui pe drumul către Damasc, Pavel recunoscuse o prezenţă divină şi întrebase: ,,Cine eşti Tu, Doamne?”. Apoi a venit descoperirea înmărmuritoare că Isus, pe a Cărui urmaşi el îi persecuta, era în viaţă (Fapte 9,3-9).
Pentru Dumnezeu. [Faţă de Dumnezeu”, KJV]. Dar Pavel pare să facă o deosebire între viaţa lui Hristos pe pământ, o viaţă de luptă cu păcatul şi de supunere la moarte, şi viaţa Lui prezentă proslăvită, înălţată la dreapta Tatălui (Ioan 17,5; Fapte 7,55). Pentru că fusese ,,făcut păcat” pentru noi (2 Cor. 5,21), Isus a simţit ,,mânia Tatălui asupra Sa ca locţiitor al omului” (DA 753). Dar acum El fiind biruitor asupra păcatului şi morţii, din nou Se bucură de comuniune neîntreruptă cu Tatăl şi trăieşte ,,pentru Dumnezeu” [faţă de Dumnezeu].